Walmark a anuntat achizitionarea ultimelor 25 de procente apartinand companiei Aminostar, producatorul de suplimente alimentare si nutritie pentru atleti.

Tranzactia vizeaza intentia companiei de a deveni un lider recunoscut si in segmentul de nutritie pentru sportivi. Implicarea Walmark a inceput in anul 2006, cand a cumparat 75% din actiunile Aminostar de la fondatorul acesteia, Josef Bukvic.

Dupa implicarea in conducerea Aminostar, Walmark a investit 20 de milioane CZK in infrastructura, tehnologie, controlul calitatii, inovatii si extensii de produs.

Aminostar a fost creata in 1996. Pana in vara anului 2006, singurul detinator al companiei a fost fondatorul sau, Josef Bukvic. In prezent, compania produce aproximativ 80 de sortimente de suplimente nutritive pentru sportivi si este unul dintre liderii pietei de nutritie sportiva din Cehia. Compania detine 40 de angajati, iar in anul 2007-2008 a obtinut un profit de peste 155 milioane CZK. Jumatate din cifra de afaceri este generata pe pietele straine. Isi exporta produsele in multe tari apartinand Uniunii Europene, precum Spania, Portugalia, Italia, Danemarca, Suedia si Marea Britanie.

Leave a reply