Piata mondiala de produse farmaceutice a crescut cu 7% in 2006, pe fondul avansului semnificativ al vanzarilor inregistrate pe piata Statelor Unite si a cererii ridicate pentru produse de nisa, potrivit unui studiu realizat de firma de cercetare IMS Health, preluat de Reuters si citat de Mediafax.

Piata mondiala de produse farmaceutice a crescut cu 7% in 2006, pe fondul avansului semnificativ al vanzarilor inregistrate pe piata Statelor Unite si a cererii ridicate pentru produse de nisa, potrivit unui studiu realizat de firma de cercetare IMS Health, preluat de Reuters si citat de Mediafax.

Astfel, valoarea totala a vanzarilor a urcat la 643 miliarde de dolari, dupa patru ani de cresteri mai lente, iar pietele emergente au avut o contributie semnificativa la acest avans.

"Observam in continuare ca pietele emergente au o contributie tot mai mare la avansul vanzarilor in raport cu cele mature si produsele de ingrijire primara sunt inlocuite de cele biotehnologice si de terapiile initiate de specialisti", a declarat vicepresedintele pentru strategie corporatista la IMS, Murray Aitken.

Piata de produse farmaceutice a consemnat un avans mai lent in ultimii ani, cauzat de expirarea patentelor mai multor medicamente, reducerea cheltuielilor publice pentru sanatate si lipsa productivitatii proceselor de cercetare. Dupa ce s-a plasat la 11,8% in anul 2001, ritmul de crestere a vanzarilor de medicamente a incetinit continuu, coborand la 6,8% in 2005.

Anul trecut, vanzarile de mediamente cu prescriptie au contribuit la avansul pietei, cumuland 230 de miliarde de dolari, in crestere cu 11% fata de anul precedent. Medicamentele pentru tratarea cancerului s-au aflat in varful clasamentului celor mai cautate produse farmaceutice, cu vanzari de 34,6 miliarde de dolari, in crestere cu aproape 21% fata de 2005.

Noile produse lansate de Pfizer si Bayer, respectiv Sutent si Nexavar, au contribuit la cresterea vanzarilor globale, alaturi de aprobarea unor noi utilizari pentru unele medicamente precum Avastin, de la Genentech.

"Avansul acestor medicamente este semnificativ, intrucat este vorba despre niste produse inovatoare, care garanteaza tratamente eficiente", a spus Aitken, adaugand ca produsele mentionate au preturi ridicate.

Anul trecut au fost lansate in total 31 de medicamente noi.

Vanzarile consemnate in Statele Unite, cea mai mare piata de produse farmaceutice la nivel mondial, au crescut cu 8,3% anul trecut, in condutiile in care avansul s-a plasat la 5,4% in 2005.

Unul dintre cele mai rapid avansuri la nivel international a fost inregistrat pe piata indiana, unde vanzarile au crescut cu 17,4%, la 7,3 miliarde de dolari. Unul dintre factorii care au favorizat aceasta evolutie a fost dezvoltarea economica a Indiei.

In China, ritmul de crestere a vanzarilor de produse farmaceutice a incetinit la 12,3%, valoarea produselor comercializate plasandu-se anul trecut la 13,4 miliarde de dolari. In anul 2005, piata chineza de medicamente a consemnat un avans de 21%. Acest declin a fost determinat de campania guvernului chinez de limitare a promovarii produselor farmaceutice cu ajutorul medicilor.

Anul trecut, statele cu venituri scazute au contribuit in proportie de 27% la cresterea pietei mondiale de farmaceutice. Din aceasta categorie fac parte tarile care inregistreaza un produs national brut pe cap de locuitor mai mic de 20.000 de dolari, si care au reprezentat numai 13% din valoarea totala a pietei de medicamente in 2001.

Leave a reply