TWYNSTA

Indicatii terapeutice:

Tratamentul hipertensiunii arteriale
esentiale la adulti.

Terapie in asociere:

Administrarea TWYNSTA este indicata
la pacientii a caror tensiune arteriala nu
este controlata adecvat numai cu amlodipina
in monoterapie.

Terapie de substitutie:

Pacientilor adulti la care tensiunea arteriala
esentiala este controlata adecvat
si carora li se administraza telmisartan si
amlodipina sub forma de monoterapie li
se pot administra in schimb comprimate
de TWYNSTA care contin in compozitie
aceleasi doze.
Doza maxima recomandata este
TWYNSTA 80 mg/ 10 mg un comprimat
pe zi. TWYNSTA este indicata pentru
tratamentul de lunga durata.

Mecanismul de actiune:

TWYNSTA combina doua componente
antihipertensive cu mecanisme de
control al tensiunii arteriale complementare
la pacientii cu hipertensiune arteriala
esentiala: un antagonist al receptorilor angiotensinei
II-telmisartanul, si un blocant
al canalelor de calciu de tip dihidropiridinic-
amlodipina.
Asocierea acestora are un efect antihipertensiv
aditiv, reducand tensiunea arteriala
intr-o masura mai mare decat fiecare
substanta activa in parte.
Administrat o data pe zi, TWYNSTA
determina scaderi eficace si stabile ale
tensiunii arteriale in cadrul intervalului
dintre administrarea dozelor terapeutice,
de 24 de ore.
Telmisartan
Telmisartanul este un antagonist specific
al receptorilor angiotensinei II, subtipul
1 (AT1), activ dupa administare pe
cale orala. Telmisartanul deplaseaza angiotensina
II, avand afinitate foarte mare
pentru situsul sau de legare de receptor,
subtipul AT1, care este responsabil
de actiunile cunoscute ale angiotensinei
II. Telmisartanul nu are activitate agonista
partiala la nivelul receptorului AT1.
Telmisartanul se leaga selectiv de receptorul
AT1. Legarea este de lunga durata.
Telmisartanul nu prezinta afinitate pentru
alti receptori, incluzand receptorii AT2 si alti
receptori AT mai putin caracterizati. Nu este
cunoscut rolul functional al acestor receptori
si nici efectul posibil de suprastimulare
a acestora de catre angiotensina II, a carei
concentratie plasmatica este crescuta de
catre telmisartan. Concentratia plasmatica a
aldosteronului este scazuta de catre telmisartan.
Telmisartanul nu inhiba renina plasmatica
umana si nu blocheaza canalele ionice.
Telmisartanul nu inhiba enzima de conversie
a angiotensinei (kininaza II), enzima
care degradeaza, de asemenea, bradikinina.
De aceea, nu este de asteptat potentarea
reactiilor adverse mediate de bradikinina.
La om, administrarea unei doze de
80 mg telmisartan inhiba aproape complet
cresterea tensiunii arteriale determinata
de angiotensina II. Efectul inhibitor
se mentine peste 24 ore si este inca
masurabil pana la 48 ore.
Dupa administrarea primei doze de
telmisartan, activitatea antihipertensiva
devine evidenta treptat in decursul a 3 ore.
Reducerea maxima a tensiunii arte riale se
rea lizeaza in general in 4-8 saptamani dupa
i nceperea tratamentului si se mentine pe
parcursul terapiei de lunga durata.
Efectul antihipertensiv persista constant
peste 24 ore dupa administrare si include
cele 4 ore dinaintea administrarii dozei
urmatoare, asa cum arata masuratorile
tensiunii arteriale efectuate in ambulator.
Aceasta se confirma si prin
masuratorile efectuate in momentul efectului
maxim si imediat inainte de administrarea
dozei urmatoare prin raportul
dintre concentratia plasmatica
inaintea administrarii dozei urmatoare si
concentratia plasmatica maxima care se
mentine constant peste 80 % pentru doze
de 40 si 80 mg telmisartan, in studiile clinice
controlate cu placebo. Exista o tendinta
aparenta de a crea o relatie intre
doza administrata si timpul de revenire la
valoarea initiala a tensiunii arteriale sistolice.
In legatura cu aceasta, datele care
privesc tesiunea arteriala diastolica sunt
inconsistente.
La pacientii cu hipertensiune arteriala,
telmisartanul reduce atat presiunea
sistoli ca cat si pe cea diastolica, fara
a influenta frecventa pulsului. Contributia
efectului diuretic si natriuretic al medicamentului
la actiunea hipotensiva trebuie inca definita. Eficacitatea telmisartanului
ca antihipertensiv este comparabila
cu cea a altor medicamente reprezentative
apartinand altor clase de antihipertensive
(asa cum demonstreaza studiile
clinice care compara telmisartan cu amlodipina,
atenolol, enalapril, hidroclorotiazida
si lisinopril).
Dupa intreruperea brusca a tratamentului
cu telmisartan, tensiunea arteriala
revine treptat, in decurs de cateva zile, la
valorile initiale de dinainte de tratament,
fara evidentierea unei hipertensiuni arteriale
de rebound.
Incidenta manifestarilor de tuse seaca a
fost semnificativ mai mica la pacientii tratati
cu telmisartan decat la cei tratati cu inhibitori
ai enzimei de conversie a angiotensinei,
asa cum arata studiile clinice care compara
direct cele doua tratamente antihipertensive.

Amlodipina

Amlodipina este un inhibitor al influxului
ionilor de calciu din grupul dihidropiridinei
(blocant lent al canalelor sau anta gonist
al ionilor de calciu) si inhiba influxul transmembranar
al ionilor de calciu la nivelul
muschiului cardiac si musculaturii netede a
vaselor de sange. Mecanismul activitatii antihipertensive
al amlodipinei se datoreaza
unui efect relaxant direct asupra musculaturii
vasculare netede, ducand la reducerea
rezistentei vasculare periferice si a tensiunii
arteriale. Datele experimentale evidentiaza
faptul ca amlodipina se leaga la nivelul ambelor
situri de legare, dipiridinice si nondipiridinice.
Amlodipina este relativ vascular-
selectiva, cu un efect mai mare asupra
fibrelor musculare netede din peretii vase lor
de sange comparativ cu cel asupra fibrelor
miocardului.
La pacientii hipertensivi, administrarea
in doza unica zilnica determina o reducere
semnificativa a tensiunii arteriale, atat in
clinostatism, cat si in ortostatism, pe parcursul
intregului interval de 24 de ore. Datorita
mecanismului lent de actiune, administrarea
amlodipinei nu este urmata de
aparitia hipotensiunii arteriale acute.
La pacientii hipertensivi cu functie renala
normala, administrarea amlodipi nei
in doza terapeutica a dus la o scadere a
rezistentei vasculare la nivel renal si la o
crestere a ratei filtrarii glomerulare si a
fluxului plasmatic renal efectiv, fara modificarea
fractiilor filtrate sau proteinurie.
Amlodipina nu a fost asociata cu nicio
reactie adversa metabolica sau cu
modificari ale lipidelor plasmatice si administrarea
sa este recomandata la
pacienti cu astm bronsic, diabet zaharat
si guta.
Administrarea la pacientii
cu insuficienta cardiaca
Studiile hemodinamice si studiile clinice
controlate, bazate pe exercitiul fizic,
care au inclus pacienti diagnosticati cu insuficienta
cardiaca clasa II-IV NYHA au
evidentiat faptul ca amlodipina nu a dus la
deteriorarea starii clinice, asa cum a fost
evaluat prin testul de toleranta la efortul
fizic, fractia de ejectie a ventriculuilui
stang si simptomatologia clinica.
Un studiu placebo controlat (PRAISE),
derulat cu scopul de a evalua pacienti cu
insuficienta cardiaca clasele III-IV NYHA,
carora li s-au administrat digoxina, diuretice
si inhibitori ai ECA, a evidentiat faptul
ca administrarea de amlodipina nu a
dus la o crestere a riscului de mortalitate
sau in ceea ce priveste criteriul care asociaza
mortalitatea si morbiditatea legate
de insuficienta cardiaca.
Intr-un studiu de urmarire pe termen
lung, controlat placebo (PRAISE-2), in care
amlodipina a fost administrata pacientilor
cu insuficienta cardiaca de gradul III-IV
NYHA care nu manifestau simptome
clinice, semne sugestive sau care sa
evidentieze prezenta afectiunilor ischemice,
tratati cu inhibitori ai ECA, digitalice
si diuretice in doze stabilite, amlodipina
nu a avut efect asupra mortalitatii
cardiovasculare totale. La acest grup de
pacienti, amlodipina a fost asociata cu un
numar crescut de raportari de edeme pulmonare,
in ciuda faptului ca nu au existat
diferente semnificative ale incidentei
agravarii insuficientei cardiace, comparativ
cu placebo.
Telmisartan/Amlodipina
Intr-un studiu factorial, cu grupuri
paralele, controlat placebo, dublu-orb,
randomizat, multicentric, cu durata de
8 saptamani, la care au participat 1461
pacienti cu hipertensiune usoara pana la
severa (tensiunea arteriala diastolica medie
situata in principal la valori de ≥95 si ≤119
mmHg), tratamentul cu TWYNSTA, la fiecare
combinatie de doze a dus la reduceri
semnificative ale tensiunii arteriale sistolice
si diastolice comparativ cu monoterapia cu
respectivele componente.