Tulburarile anxioase aduc pacientii la medicul de familie

Stresul, haosul, lipsa rutinei, trasaturi ale personalitatii, traume, abuzul de substante sunt cateva dintre cauzele starii de anxietate.

Stresul, haosul, lipsa rutinei, trasaturi ale personalitatii, traume, abuzul de substante sunt cateva dintre cauzele starii de anxietate.

Pacientul se plange de o stare generala proasta, crede ca sufera de o boala cardiaca, pulmonara sau a stomacului. Cand analizele exclud orice cauza medicala a starii sale, cauza probabila este de natura psihica si poate fi vorba de o tulburare anxioasa.
Dincolo de indrumarea pacientului catre un specialist, medicul de familie poate realiza o interventie initiala.

Cei mai multi oameni nu au o rutina legata de cel putin doua momentele importante ale zilei: rutina de dimineata (trezitul la aceeasi ora, mancatul etc) si rutina de seara (relaxarea inaintea somnului, pastrarea unei ore de culcare etc). De aici pot sa apara simptome specifice anxietatii, insotite sau nu de tulburari alimentare sau ale somnului. Ritmul vietii, dinamica profesionala au dus la cresterea incidentei acestor tulburari. In SUA, tulburarile anxioase sunt unele dintre cele mai intalnite diagnostice, afectand peste 18% din populatie (40 de milioane de oameni).

Anxietatea este o teama fara obiect, insotita de semne ale hiperactivitatii sistemului nervos. Din categoria tulburarilor anxioase fac parte tulburarea de panica fara agorafobie, anxietatea generalizata, fobia specifica, fobia sociala, tulburarea obsesiv compulsiva, stresul posttraumatic.

CRITERIILE DSM-IV PENTRU TULBURARE DE ANXIETATE GENERALIZATA

A. Anxietatea si ingrijorarea excesiva, prezente in mai multe zile, timp de cel putin sase luni, in legatura cu o serie de evenimente si activitati (cum ar fi performantele la lucru sau la scoala)

B. Persoana considera ca ii este greu sa isi controleze teama.

C. Anxietatea si ingrijorarea se asociaza cu trei sau mai multe dintre urmatoarele sase simptome (cel putin unele dintre simptome fiind prezente timp de mai multe zile, in ultimele sase luni).

La copii este necesar un singur simptom.

1. neliniste sau senzatie de nervozitate sau „la limita”
2. usor fatigabil
3. dificultati de concentrare sau senzatia ca „dispare totul din minte”
4. iritabilitate
5. tensiune musculara
6. tuburari se somn (dificultati de a adormi sau de a mentine somnul, somn agitat, neodihnitor).

D. Obiectul anxietatii sau ingrijorarii nu se limiteaza la caracteristici ale tulburaririlor clinice.

E. Anxietatea, ingrijorarea sau simptomele somatice cauzeaza suferinta semnificativa clinic, alterari sociale, ocupationale sau in alte domenii importante ale functionarii.

F. Tulburarea nu este cauzata de efectele fiziologice directe ale unei substante sau ale unei conditii medicale generale si nu apare exclusiv in cazul unei tulburari psihotice sau al unei tulburari pervazive de dezvoltare.

Tulburarea prin panica este caracterizata de aparitia neasteptata si spontana a atacurilor de panica recurente. Sintagma atac de panica inseamna aparitia brusca a sentimentului de frica, acompaniat de semne si simptome fizice si psihologice si de teama unei urmari grave, cum ar fi un atac de cord.

Conform DSM-IV, pentru diagnosticarea atacului de panica trebuie sa existe o perioada distincta de frica sau de disconfort intens, in care patru sau mai multe dintre urmatoarele simptome apar brusc si ating maxima in decurs de 10 minute:

1. palpitatii, batai puternice ale inimii sau puls accelerat
2. transpiratii
3. tremuraturi
4. senzatie de sufocare, durere sau disconfort precordial
5. greata sau disconfort abdominal
6. senzatie de ameteala
7. derealizare
8. frica de pierdere a controlului sau de a nu innebuni
9. frica de moarte, parestezii
10. frisoane sau valuri de caldura.

INTERVENTIA COGNITIV COMPORTAMENTALA

In cazul tulburarilor anxioase este necesara o prima interventie educativa, instructiva. Pacientului i se explica mecanismele cognitive care determina reactiile comportamentale si este invatat sa intervina atat asupra gandurilor (cognitiilor) cat si a actiunilor sale.

Pacientul trebuie ajutat, printr-un limbaj accesibil, sa inteleaga cum anume ajunge la aceasta stare. Atacul de panica este o creatie proprie.

Initial pacientul simte o stare de neliniste, incepe sa-si analizeze atent reactiile, pe care neconstient le amplifica pana la o traire extrema. Anxietatea este o teama fara obiect, fara motiv. Aceasta inseamna ca pacientul transmite creierului, prin gandurile sale, mesajul de pericol, iar creierul transmite mai departe in organism starea de alerta, de panica. Creierul nu face distinctia intre un pericol real si un imaginar (dat de gandurile negative). Astfel, controlul asupra gandurilor, inlocuirea gandurilor negative cu cele pozitive previne transmiterea unui mesaj eronat creierului.

Medicul de familei poate invata pacientul sa-si amelioreze starea si sa previna producerea unui atac de panica. Una dintre metodele uzuale este antrenamentul autogen Schultz (metoda de relaxare musculara si mentala prin exercitii sistematice). Efectele acestui antrenament pot fi observate inca din primele zile de practicare si acestea sunt: o relaxare mai buna, reducerea anxietatii, somn mai odihnitor, capacitate de concentrare si memorie mai buna.

De asemenea, medicul poate oferi un instructaj legat de respiratie, exercitii prin care sa se obtina un control al respiratiei, evitarea hiperventilatiei. Exersarea respiratiei abdominale are rol relaxant, la care poate apela pentru a evita escaldarea atacului de panica.

Totodata, medicul poate inlatura temerilor pacientului cu privire la consecintele starii sale, la consecintele unui atac de panica, explicandu-i urmatoarele:

• primul atac atinge intensitatea maxima, la celelalte se ajunge prin rememorarea trairilor de prima data si concentrarea pe simptome. Atat timp cat atentia persoanei este concentrata pe sine, pe interior (ritm cardiac, respiratie, echilibru) simptomele se accentueaza, se ajunge la atac de panica. Indicat ar fi ca atunci cand pacientul simte o stare de neliniste sa se concentreze pe stimulii exteriori, pe mediu, sa-si ia repere.
• atacul nu inseamna ca pacientul are o boala de inima, o tumora cerebrala sau epilepsie.
• dispozitia sa depresiva este cauzata de anxietate, care este o frica fara obiect.
• starile sale nu reprezinta decat exagera rea unor reactii normale la stres. Aceste trairi nu sunt periculoase si nu i se poate intampla nimic rau.
• nu este indicat sa adauge la panica sa si ganduri negative, de genul: „De ce nu sunt si eu ca toti oamenii normali?”
• trebuie sa lase fricii timpul necesar pentru a disparea si sa-si repete in gand: „Nu voi lesina, nu voi cadea, nu voi muri”.

Modelul cognitiv al atacurilor de panica a a lui Clark sustine ca la baza atacului de pani ca se afla interpretarea catastrofizanta a unor simptome fiziologice sau psihice. Astfel, un eveniment declansator extern este perceput ca o amenintare si duce la declansarea anxietatii, urmata de comportamentele de evitare/asigurare specifice atacului de panica si interpretarea lor eronata de catre pacient, ceea ce determina o noua stare de anxietate. Este un cerc vicios din care nu mai poate iesi.

ANXIETATEA LA COPII

Parintii isi aduc copiii la medic adesea pentru diverse simptome suparatoare, repetitive si nu neaparat pentru cele specifice anxietatii. Ticurile, alte comportamente repetitive (masturbarea, rosul unghiilor sau pielii din jurul lor, framantarea mainilor, consumul compulsiv de apa etc) sunt gesturi menite sa le asigure o stare de confort si de control.

Prima intentie a parintelui este de a opri comportamentul nedorit, de a opri simptomul. Ei incearca sa-l determine pe copil sa nu mai faca, il ameninta, il pedepsesc sau incearca sa-i distraga atentia de la ce face. Adesea totul se transforma intre o lupta de putere intre parinte si copil, primul devenind un adevarat detectiv al comportamentului problema al copilului, iar acesta devenind foarte abil in a-si ascunde comportamentul, fara insa sa renunte la el. Psihologul adlerian Rudolf Dreikurs spunea „Singurul mod in care poti pastra un simptom este sa lupti impotriva lui”.

In cazul „fericit” in care copilul renunta la simptom, intervine creativitatea lui si astfel gaseste un alt simptom, un alt mod de a-si exprima starea de disconfort si de a cauta sa se relaxeze. De exemplu, un copil anxios (speriat poate de schimbarile intervenite in familie sau in activitatile lui) pe care parintii incerca sa-l determine sa nu se mai masturbeze ajunge sa dezvolte ticuri nervoase.

Astfel, important este ca parintele si specialistul la care apeleaza pentru sprijin sa identifice cauza starii de anxietate a copilului si sa incerce sa-i ofere in alt mod senzatia de confort si de control, si in general o atmosfera stabila.

Direct asupra simptomului se intervine atunci cand copilul isi face rau, se poate rani prin comportamentul sau. Iar pentru schimbarea comportamentului se incearca gasirea unei alte activitati. De exemplu, un copil care-si roade unghiile este atras sa descopere ca poate face si altceva cu mainile (sa picteze, sa modeleze, sa faca un sport, sa ajute la diverse activitati).

Cea mai puternica stare de anxietate o gasim la copiii cu tulburari din spectrul autismului. Desigur, fara ca acest fapt sa insemne ca micutii pacienti care acuza simptome de anxietate au elemente de autism. In cazul copiilor cu tulburari de spectru autist comportamentele repetitive sunt extrem de evidente (alergatul dintr-o parte in alta a camerei, fluturatul mainilor etc) si interventia asupra lor naste o reactie puternica a copilului (tipa, se zbate, refuza sa se opreasca).

In cazul copiilor interventia terapeutica eficienta este da ta de metodele din art terapie, terapia prin joc, terapia ocupationala.