București, 27 noiembrie 2015: Cel de-al doilea tratat medical destinat specializării Urologie, pe plan mondial, Handbook of Endourology, realizat sub coordonarea Prof. Dr. Petrişor Geavlete, medic primar urologie, a fost lansat astăzi, la Spitalul Sanador.
Acest Tratat Internaţional de Urologie se bazează pe analiza a peste 100.000 de proceduri endoscopice, efectuate în ultimii 25 de ani de către medici urologi români, dintre care o mare parte au fost realizate de către Prof. Dr. Petrişor Geavlete în cadrul Spitalului Sanador.
„Apariția acestui tratat medical este un eveniment editorial unic în istoria Urologiei românești, dar şi pentru literatura Urologică internațională. Finalizarea unui astfel de material științific a reprezentat o provocare, mai ales în condițiile unei dezvoltări continue și fără precedent a Endourologiei, cea mai dinamică parte a specialității Urologie”, declară Prof. Dr. Petrişor Geavlete, coordonator al Tratatului Handbook of Endourology.
“Ne-am dorit să susținem această lansare pentru că știm cât este de important pentru medici să aibă acces la informații complete și actualizate. Noi credem în procesul de învățare continuă a medicilor și dorim să le fim un real sprijin în acest sens. Suntem convinși că parte din poziționarea noastră ca pionieri în serviciile medicale private se datorează echipei medicale pe care o avem alături, orientată către aducerea inovației și către îmbunătățirea practicilor medicale, nu numai în plan individual, ci la nivelul întregii industri”, declară Dr. Doris Andronescu, Director General Sanador.
Handbook of Endourology este structurat în 5 volume, dintre care primul a fost deja tipărit, iar celelalte 4 urmează a fi tipărite, succesiv, până în luna iulie a anului viitor.
Leave a reply
Leave a reply