Sub sloganul "Kivexa – camaradul tau de cursa lunga ", compania GlaxoSmithKline a lansat in Romania o noua optiune terapeutica pentru tratamentul infectiei HIV.
Medicamentul Kivexa asociaza doi inhibitori nucleozidici ai revers-transcriptazei (INRT), abacavir sulfat si lamivudina, intr-o singura tableta, de adminstrat o data pe zi. Datorita proprietatilor sale, Kivexa poate fi asociat cu alte medicamente antiretrovirale – inhibitori de proteaza (IP) sau inhibitori non-nucleozidici de revers-transcriptaza (INNRT) – pentru un efect optim.
Tratamentul cu Kivexa nu impune restrictii alimentare, toleranta digestiva este mult imbunatatita fata de alte medicamente antiretrovirale. Reactiile adverse majore si medii sunt mult reduse. Unul din cele mai grave efecte negative este reactia de hipersensibilitate, caracterizata de febra, rush, greata, varsaturi, diaree, dureri abdominale, fatigabilitate, dispnee, faringita, tuse. Aceste simptome apar de obicei in primele sase saptamani de tratament. Cei cu astfel de manifestari trebuie sa contacteze imediat medicul.
La conferinta de presa organizata cu ocazia lansarii Kivexa au participat Roberto Musneci – Vice Presedinte si Director Regional Europa de Sud si Est GSK, dr. Mihaela Ianosev – Director Medical GSK Romania, prof. dr. Adrian Streinu-Cercel – Directorul Institutului de Boli Infectioase "Prof. dr. Matei Bals“, Presedinte al Comisiei Nationale de Lupta Anti-SIDA si Cristian Rosu – Reprezentant UNOPA.
GlaxoSmithKline este printre cele mai mari companii farmaceutice din Europa si unul dintre liderii mondiali in domeniu. GSK a creat primele produse combinate pentru tratamentul infectiei HIV. Compania este angajata in numeroase programe de cercetare care investigheaza noi tinte terapeutice pentru HIV/SIDA si in numeroase campanii pentru cresterea calitatii vietii celor bolnavi de aceasta maladie.
In fiecare zi, circa 13.000 de persoane din intreaga lume sunt infectate cu HIV.
Leave a reply