Societatea Romana de Reumatologie Pediatrica atrage atentia asupra insuficientei tratamentului in cazul unor categorii de copii cu artrita idiopatica juvenila, forma sistemica.
Artrita idiopatica juvenila (AIJ) este o boala autoimuna, a carei cauza este inca necunoscuta, afectand 1 din 1.000 copii cu varsta sub 16 ani. Cea mai severa forma a artitei idiopatice juvenile este artrita sistemica, care afecteaza aproximativ 10% din copiii cu aceasta boala. Potrivit specialistilor, in formele de boala ce nu raspund la tratamentele conventionale, cu evolutie de lunga durata, apare distrugerea progresiva a articulatiilor si, in final, invaliditate motorie si psihologica permanenta. Boala ataca si distruge de asemenea cartilagiile de crestere, impiedicand dezvoltarea si cresterea normala, astfel incat copiii nu mai cresc, calitatea vietii fiind definitiv alterata. Progresele terapeutice cele mai importante in reumatologie in ultimii ani, atat pentru adulti cat si pentru copii, sunt reprezentate de aparitia medicamentelor biologice obtinute prin tehnici de inginerie genetica.
De exemplu, in cazurile de artrita idiopatica juvenila sistemica cu manifestari extraarticulare severe, ce pun viata in pericol, singura terapie biologica aprobata in prezent pentru tratamentul acestei afectiuni, care confera copiilor sansa opririi bolii active, este reprezentata de un agent biologic denumit tocilizumab care blocheaza actiunea unei substante biologice proinflamatoare numita interleukina 6 (IL-6). Aceasta terapie le ofera copiilor cu artrita sistemica sansa unei vieti de calitate mai buna, dar din pacate, medicamentul nu este inca inclus in listele de medicamente compensate in tara noastra.
âAm prezentat experienta noastra in tratarea acestei forme a artritei idiopatice juvenile cu tocilizumab in cadrul unor evenimente medicale internationale. Este important ca boala sa fie diagnosticata devreme, iar pacientii sa primeasca acest tratament biologic cat mai precoceâ, a declarat conf. dr. Nicolae Iagaru, presedintele Societatii Romane de Reumatologie Pediatrica.
Leave a reply