Terapia Ranbaxy intentioneaza sa lanseze in cursul acestui an programul de preventie si educare a pacientilor, “Tine tensiunea sub control!”.
Potrivit companiei, prin programul “Tine tensiunea sub control!”, cu sprijinul medicului de familie si al medicului specialist, pacientii vor putea sa isi monitorizeze si sa controleze valorile tensiunii arteriale. De asemenea, pacientii incurajati in optiunile personale privind un stil de viata sanatos si vor avea la dispozitie informatii cu privire la factorii de risc si modul in care isi pot imbunatati sanatatea.
“Afectiunile cardiovasculare sunt ucigasul numarul unu in Europa, cu peste 4,3 milioane de decese anual. Boala coronariana ramane principala cauza de deces, anual pierzandu-si viata din acest motiv 1,9 milioane de persoane. Accidentul vascular cerebral este vinovat pentru alte 500.000 de decese, in fiecare an”, a declarat conf. dr. Serban Balanescu.
Prin intermediul acestui program, medicul va putea monitoriza starea de sanatate a pacientului, va putea urmari mai usor complianta pacientilor la tratament si va fi informat cu privire la modul de viata si factorii de risc asociati fiecarui caz.
“Ne-am propus sa oferim pacientilor romani acces la cele mai eficiente tratamente existente pe plan mondial, iar eforturile noastre nu se opresc aici. Terapia Ranbaxy considera preventia si educarea pacientilor modalitatile cele mai eficiente, pe termen lung, pentru scaderea incidentei afectiunilor cronice, precum hipertensiunea arteriala. De aceea, in programul national pe care intenționam sa il lansam in cursul acestui an vom colabora in prima faza impreuna cu medicii specialiști”, a spus Claudia Firez, Marketing & Branded Business Director, Terapia Ranbaxy.
Terapia Ranbaxy va continua astfel seria programelor de educare pe care le-a derulat in ultimii ani.

Leave a reply