Taurina

Desi taurina este ades descrisa ca fiind un aminoacid (chiar si in literatura de specialitate), ea este, de fapt, un acid amino-sulfonic, deoarece ii lipseste grupul carboxil.

Desi taurina este ades
descrisa ca fiind un aminoacid
(chiar si in literatura
de specialitate), ea este,
de fapt, un acid amino-sulfonic,
deoarece ii lipseste
grupul carboxil.

E clar: denumirea acestui compus este sugestiva,
mai ales daca cel care consuma
produse in care a fost adaugata taurina nu
este bine informat in domeniul nutritional. Numele
inspira puterea, forta, rezistenta reprezentate
de taur, inducand speranta ca aceste caracteristici
vor putea fi dobandite prin ingestia
substantei. Probabil pe asta s-au bazat si diferiti
producatori de suplimente alimentare si bauturi
energizante atunci cand au apelat la taurina.
Intrebarea care se pune este daca acest lucru
este adevarat. Si in ce masura consumul de produse
care contin taurina este sau nu avantajos
pentru metabolismul uman.

De remarcat ca denumirea compusului nu are
nimic comun cu eventuala putere a taurului, dar
are o stransa legatura cu animalul in cauza: ea a
fost identificata si separata din bila acestuia, in
anul 1827, de catre savantii germani Friedrich Tiedemann
si Leopold Gmelin. Calea majora de sinteza
a taurinei in organismul mamiferelor are loc
la nivel hepatic (dar si la nivel cerebral), avand ca
punct de pornire L-cisteina, provenita din L-metionina.

Un grup sulfhidril al acesteia este oxidat,
sub actiunea cistein-dioxigenazei. Apoi acidul cistein-sulfinic obtinut este decarboxilat de sulfino-alanin decarboxilaza, rezultand hipotaurina,
care este oxidata (spontan si/sau enzimatic) la taurina.

Masculii anumitor specii par a avea un nivel
mai ridicat al enzimelor necesare sintezei taurinei,
in comparatie cu femelele. La maimute, deficienta
in aportul de taurina are efecte mai importante asupra
femelelor, in comparatie cu masculii. Excretia
urinara de taurina este redusa in carenta de piridoxina,
de aceea se poate deduce ca vitamina este
necesara pentru sinteza in vivo a taurinei. Unele
studii efectuate pe pui de gaina au indicat ca si vitamina
D3 ar avea un rol in sinteza compusului.

Se poate remarca faptul ca, desi taurina este
ades descrisa ca fiind un aminoacid (chiar si in
literatura de specialitate), ea este, de fapt, un
acid amino-sulfonic, deoarece ii lipseste grupul
carboxil. Desi au fost identificate polipeptide de
dimensiuni reduse care contin taurina, nu s-a descris nici o aminoacil-ARNt-sintetaza
care sa recunoasca taurina si sa fie in stare sa o
incorporeze in ARNt (nu poseda un codon in genom).
Nu este inclusa in proteine sau enzime.

Fata de calea naturala de sinteza a taurinei
descrisa anterior, este bine de stiut ca in practica,
taurina este sintetizata pornindu-se de la
cisteina, metionina si vitamina E, sau se utilizeaza
taurina naturala provenita din intestinul
bovinelor. Taurina sintetica se obtine din
acid izethionic, care, la randul sau, provine din
reactia etilen-oxidului cu o solutie apoasa de bisulfit
de sodiu. In produsele care contin taurina,
aceasta nu provine nici pe departe, asa dupa
cum cred unii, din urina si sperma de taur (cu
mentiunea ca, intr-adevar, multe mamifere produc
in testicule compusul respectiv, deci taurina
este desigur prezenta in cele doua lichide biologice
anterior amintite). Oricum, in produsele
alimentare se incearca utilizarea substantei din
surse non – animale, in asa fel incat vegetarienii
sa poata accepta fara probleme consumul.

Taurina exogena se absoarbe cu usurinta,
dupa ingestie obtinandu-se rapid un nivel plasmatic
corespunzator. Cantitatea de taurina din
plasma raspunde mai rapid la suplimentare sau
la depletie, fata de taurina sanguina. Oricum, cinetica
taurinei in organismul uman mai are inca
multe laturi necunoscute. De exemplu, taurina
plasmatica este foarte redusa la persoanele
sanatoase, aflate in status post-absorbtiv, si,
datorita compartimentarii cantitatii de taurina
intre mediile intra si extra celular, aceasta taurina
plasmatica pare a reprezenta doar oglinda
transferului de taurina dintre diferite organe si,
in ansamblu, doar o fractiune mica din turnoverul
general al compusului. Ca si glutamina, taurina
se gaseste in cantitate mare in mediul intracelular
(este al doilea aminoacid – daca o putem
numi asa – dupa glutamina, din celule) si este bine
compartimentata intre mediile intra si extracelular.
Dar contrar glutaminei, taurina are un turnover
foarte lent si schimburi reduse cu plasma.

La ora actuala nu este cunoscut rolul fiziologic al
schimbului de taurina dintre organe. Este posibil
ca taurina necesara unor functiuni fiziologice sa
apara pur si simplu prin sinteza de novo in situ,
in loc ca ea sa fie preluata din circulatia generala.
Semnificatia schimbului inter-organe de taurina
ramane sa fie determinata.

Excretia taurinei se realizeaza pe doua cai: fie
ca atare, in urina, fie pe cale biliara. Daca exista
o depletie a organismului in taurina, se constata
o resorbtie tubulara a compusului, care este astfel
economisit. Un studiu a incercat evaluarea balantei
taurinei la orga nisme necarentate si s-a constatat
ca eliminarile sunt mai reduse decat aportul si sinteza,
ceea ce dovedeste ca substanta este degradata
sub actiunea florei microbiene intestinale.
Bacteriile anaerobe deconjuga sarurile biliare si metabolizeaza
taurina.

ROLURILE TAURINEI IN ORGANISM

In ceea ce priveste implicarea taurinei in diverse
procese fiziologice, ea este dovedita de nivelurile mari
regasite in creier, muschii scheletici, in intestine si, asa
cum am mai amintit anterior, in testicule. In urma cu ceva
timp, in 1984, savanti din Japonia au administrat taurina
radioactiva sobolanilor, urmarind localizarile de electie
ale compusului (altele, in afara de creier). S-au gasit niveluri
maxime in cortexul renal, ficat, glanda pituitara, timus,
glandele suprarenale, ochi (mai ales in retina),
mucoase(mai ales cele digestive), glande salivare, cord.
Pentru fiinta umana, taurina este considerata a
fi un compus conditionat esential. Dupa efort fizic
foarte intens, corpul nu mai poate produce suficienta
taurina si este posibila aparitia unui deficit
relativ. De asemenea, la copiii nascuti prematur
exista un deficit al enzimelor necesare conversiei
cistationinei in cisteina, ceea ce poate induce un
deficit de taurina. Taurina este esentiala in acest
context si este adaugata, ca masura de prudenta,
in multe formule pentru sugari.

In bila, taurina se conjuga la grupul amino cu
acidul chenodeoxicolic si formeaza sarurile biliare
(tauro-chenodeoxicolat si taurocolatul de sodiu).

Grupul sulfonic al taurinei amelioreaza proprietatile
de surfactant ale compusului conjugat cu acidul colic.
Evident, pe aceasta cale, compusii taurinei promoveaza
emulsionarea lipi delor alimentare si inceperea
digestiei acestora. Taurina ar putea fi si un adjuvant
in tratamentul hipercolesterolemiilor, deoarece ea stimuleaza
formarea de taurocolat, astfel determinand
cresterea eliminarii biliare a colesterolului. Unii oameni
de stiinta promoveaza utilizarea substantei ca
atare, sau in diferite combinatii (asociata cu vitamine
hidrosolubile, fibre) in scopul diminuarii hipercolesterolemiilor
(scaderea LDL si VLDL), hipertrigliceridemiei,
a unor afectiuni cu tulburari asociate ale metabolismului
lipidic (colestaza, sindrom nefrotic), ca
si in diverse tulburari primare (familiale/idiopatice)
sau dobandite ale metabolismului lipidic. Sunt necesare
insa studii aprofundate in acest domeniu.

Alte roluri ale taurinei includ cele de „mesager
metabolic”, osmoreglarea, cu reechilibrarea organismului dupa soc osmotic, implicarea in homeostazia
tesutului adipos, homeostazia calciului,
inhibitia arderilor respiratorii din macrofage si
neutrofile, inhibarea transmiterii influxului nervos,
potentarea pe termen lung a activitatii corpului
striat si hipocampului, rolul antioxidant, detoxifierea
si stimularea glicolizei si a glicogenezei,
cresterea fortei de contractie a muschiului cardiac,
asigurarea stabilitatii membranelor celulare si a
transferului transmembranar ionic, etc.

Taurina intracelulara este mentinuta la nivel
inalt in foarte multe celule iar modificarea acestei
cantitati este dificil de realizat. Rolurile intracelulare
ale compusului par sa fie determinate
de tipul de celula. Cercetari recente au indicat
rolul reglator al taurin-cloraminei, formata din
reactia dintre taurina si acidul hipocloros derivat
din neutrofile, asupra functiei macrofagelor.
Si nivelurile plasmatice ale taurinei sunt de
regula ridicate, ele scazand in contextul unor
interventii chirurgicale si al unei patologii diverse
care include neoplasmele si infectiile grave.

Pe animale de experienta expuse la cadmiu
sau doze mari de cupru, administrarea de taurina
a determinat un raspuns mai bun al mecanismelor
detoxi fiante hepatice. Taurina protejeaza
si fata de alte xenobiotice. In intoxicatia cu vitamina
A, administrarea de zinc si taurina protejeaza
liniile celulare albe de posibile efecte
ne gative. Pe de alta parte, taurina poate sa produca
si amplificarea toxicitatii induse chimic.

De exemplu, taurina nu numai ca inhiba, dar
si amplifica formarea de peroxizi lipidici la nivel hepatic sub actiunea tetraclorurii de
carbon, in functie de conditiile in care are loc
experimentul.

In contextul hiperglicemiei diabetice, acumularea
intracelulara de sorbitol induce diminuarea taurinei
pana la blocarea metabolismului celular.

La sobolanul diabetic, taurina reduce greutatea
corporala si glicemia. Un studiu recent a
indicat insa faptul ca administrarea zilnica de 1,5
g de taurina nu are un efect semnificativ asupra
secretiei insulare sau a sensibilitatii la insulina
a oamenilor. Este desigur posibil ca efectele
sa necesite doze mai mari. Oricum, exista studii
care indica o asociere intre administrarea de
taurina si prevenirea microangiopatiei diabetice
si a nefropatiei diabetice (mai ales a leziunilor
tubulo-interstitiale). La sobolanii cu microangiopatie,
administrarea de taurina influenteaza (si,
probabil, remediaza partial) problemele care intereseaza
vascularizatia terminatiilor nervoase,
velocitatea conducerii influxului nervos prin
nervii motori si pragurile de sensibilitate ale
terminatiilor nervoase.

Cercetari recente efectuate pe animale
de experienta indica faptul ca taurina ar avea
efecte pozitive in amanarea instalarii diabetului
de tip 1, la copiii cu risc genetic ridicat de a dezvolta
boala.

Exista dovezi ale efectelor pozitive ale tauri nei
asupra mentinerii in limite normale a tensiunii arteriale
si asupra profilaxiei bolilor cardio-vasculare. La
persoanele cu hipertensiune esentiala, suplimentarea
cu taurina (3-6 g /zi) a determinat o scadere
masurabila a tensiunii. Un efect similar s-a obtinut
si pe modele animale, dar mecanismul de actiune
nu este inca elucidat (posibil prin influentarea caii
renina-angiotensina).

In Japonia, taurina a fost folosita in tratamentul
ischemiei cardiace, prin administrarea a
5-6 g/zi, divizate in 3 prize. La pacientii cu infarct
miocardic, nivelurile de taurina si magneziu
au fost scazute. Unele studii indica eventualele
efecte pozitive ale taurinei in tratamentul
aritmiilor, mai ales al celor succesive ischemiei.

Administrarea de 2 g de taurina de 3 ori pe zi
la pacientii cu insuficienta cardiaca congestiva a
determinat o ameliorare a functiilor cardiace si
respiratorii. Studii ulterioare in acest sens sunt
necesare, inainte ca oamenii de stiinta sa poata
ajunge la certitudini.

Taurina este necesara pentru functionarea
normala a muschilor striati. Un studiu efectuat
pe soareci cu deficienta genetica de taurina, la
care se constata o reducere de 89% a capacitatii
de efort, in comparatie cu a soarecilor de control,
a remarcat, totusi, o functionare normala a
miocardului.

A fost evaluat efectul bauturilor „energizante”
cu taurina asupra ratei cardiace, a nivelului
cateho laminelor plasmatice si a rezistentei
fizice la atletii de anduranta. Concluzia studiului
a fost ca exista o corelatie pozitiva intre prezenta
taurinei si raspunsul hormonal la efort, ceea ce
a condus la un nivel ceva mai mare de performanta.

Studiul nu a indicat insa in ce masura
acest lucru s-a datorat exclusiv taurinei, sau
poate fi pus si pe seama glucoronolactonei, un
alt component al bauturilor „energizante”.

Nivelul ridicat de taurina din sistemul nervos
duce la concluzia implicarii substantei in procesele
de la nivel local. Impreuna cu glicina si acidul
gama-amino-butiric, functioneaza ca transmitator
neuro-inhibitor. S-a stabilit ca in creierul aflat in
proces de dezvoltare nivelurile de taurina sunt foarte
ridicate, dupa care scad dramatic. De remarcat
ca acest lucru are loc intr-un moment in care sinteza
de taurina via cistein-sulfat decarboxilaza este
la un nivel extrem de redus, sugerand ca aportul
dietetic de taurina este esential. Mai mult, taurina
este prezenta in cantitate mare si in lapte, ceea ce
dovedeste importanta taurinei pentru organismele
aflate in dezvoltare.

Recent, o echipa de cercetatori de la Weill
Cornell Medical College (WCMC) a descoperit
un prim sit de actiune al moleculei de taurina.
Aceasta este un puternic activator al receptorilor
GABA din talamus. Descoperirea deschide calea
intelegerii mai corecte a mecansimelor de actiune
ale taurinei in creier. Unul din autorii studiului
si-a exprimat mirarea in ceea ce priveste includerea
taurinei in bauturile „energizante”, deoarece
actiunea sa pare a fi mai degraba sedativa.

Taurina ar putea fi responsabila de „crash”-ul
(oboseala extrema) experimentat de multe persoane
care au consumat aceste bauturi. Talamusul
reprezinta un element implicat indeosebi in
controlul comportamental, regland, de exemplu,
tranzitia de la starea de somn, la cea de
veghe. Prin expunerea unor sectiuni de talamus
de soarece la concentratii de taurina similare celor
din creierul uman, s-a constatat ca taurina
si GABA „impart” aceiasi receptori. Cercetarile
prezente se concentreaza pe identificarea cu
precizie a rolurilor taurinei in creier. Se crede ca, impartind aceiasi receptori cu GABA, ea ar putea
juca un rol similar, anume cel de a dezvolta
noi conexiuni intercelulare la nivel central.
In studii efectuate pe animale de laborator,
taurina a dovedit si actiuni anxiolitice si de agent
modulator sau anti-anxios la nivelul SNC. La
pacientii epileptici supusi testului de toleranta
la taurina (doza orala de 50mg/kg/zi), a aparut
o crestere apreciabila a nivelului de hormon
de crestere, sugerand ca taurina poate stimula
hipotalamusul si modifica functiile neuroendocrine,
in mod similar altor aminoacizi (arginina
sau histidina). Efectul pe hormonul de crestere
poate fi motivat de actiunea hipoglicemianta.

Anumiti cercetatori afirma ca taurina are si rol
in transformarea serotoninei in endorfine si ca
ar fi eficienta in tratamentul depresiei, migrenelor,
bolii Altzheimer si in alte diverse afectiuni
psihiatrice si neurologice.

Nu putem sa nu amintim aici ca pentru pisica,
taurina este un element esential. Daca aceasta nu
este asigurata de alimentatie, pisica poate dezvolta
tulburari ireversibile (degenerescenta maculara,
cardiomiopatie) care conduc la deces. Si
pentru pasari taurina joaca un rol important in
dezvoltarea timpurie. Puii hraniti cu suplimente
de taurina au o dezvoltare psiho-motorie mult
mai buna decat al celor nesuplimentati. Din cele
spuse pana acum, este clar ca taurina reprezinta
un compus important pentru om si animale. Ea
provine din sinteza endogena , dar si din aport
dietetic. Alimentele cele mai bogate in taurina
sunt reprezentate de carne si derivate, inclusiv de
fructele de mare.

SURSE

Cele mai mari cantitati au fost masurate de
fiecare data in scoicile crude de diferite specii
si in caracatita. Carnea rosie de curcan si de
pui contin mai multa taurina decat carnea de
vita sau porc. Ouale sunt virtual lipsite de taurina,
iar laptele are cantitati mici, care variaza in
functie de momentul in care s-a facut evaluarea
(in functie de perioada de lactatie). Sursele vegetale
sunt aproape lipsite de taurina, cantitati
mai importante (dar oricum mai mici ca cele din
carne) gasindu-se in nuci, alune, arahide, migdale,
seminte de dovleac, naut. Din pacate, chiar in
produse similare cantitatea de taurina obtinuta
in diferite studii variaza, probabil datorita originii
diferite a alimentului sau tehnicilor diverse de
determinare. Cantitatea de taurina dintr-un aliment
poate fi influentata si de modalitatea de
tratament termic la care a fost supus produsul
(uneori taurina creste dupa tratament termic).
In ceea ce priveste ingestia, in unele evaluari,
aportul mediu zilnic al unei persoane cu dieta
mixta este de circa 58 mg/zi (9 – 372 mg), dar
este scazut sau neglijabil intr-o dieta vegetariana
stricta. Alte studii ofera rezultate oarecum diferite
dar similare, situand aportul de taurina la aproximativ
200 mg/zi sau intre limitele de 40-400 mg/
zi. O problema noua o ridica produsele care ofera
niveluri mari de taurina (chiar de 4000 mg/l), cum ar
fi unele bauturi „energizante”. Cat timp actiunile
taurinei in organism nu sunt cunoscute complet,
iar datele toxicologice referitoare la aportul excesiv
nu sunt nici ele definitive, se pune problema
in ce masura consumul curent al unor produse cu
niveluri ridicate de taurina este sau nu daunator.

Studiile de pana in prezent nu au revelat nici un
element referitor la potentialul genotoxic, carcinogenetic
sau teratogen al taurinei. Per total totusi,
datele disponibile sunt insuficiente pentru stabilirea
unui nivel maxim acceptabil al aportului zilnic
de taurina la om. Acesta este si motivul rezervei cu
care diferite tari din Uniunea Europeana au privit
cu retinere introducerea pe piata proprie a unor
bauturi „energizante”. Ramane deschisa perspectiva
unor noi studii care sa evalueze clar care sunt
situatiile in care taurina trebuie suplimentata si
care este cantitatea de taurina care poate fi consumata
zilnic fara a aparea efecte adverse. Nu este
mai putin adevarat, insa, ca taurina este o substanta
care joaca roluri importante in organismul
uman, roluri care trebuie in viitor evaluate mai
precis si analizate in profunzime.