In cadrul unei videoconferinte cu managerii de spitale, prefectii, directorii de DSP-uri si CJAS-uri, ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, le-a transmis managerilor de spitale faptul ca in bugetele spitalelor sunt resurse, “important este sa fie utilizate intr-un mod eficient”.

La videoconferinta au participat si presedintele CNAS, Cristian Busoi, Vicepresedintele CNAS, Ciprian Bogdan, Secretarii de Stat din cadrul MS, Raed Arafat si Adrian Pana, si vicepresedintele Federatiei Sindicale Sanitas, Marius Sepi.
In cadrul intalnirii, Eugen Nicolaescu le-a transmis participantilor ca principala directie de reforma pe care conducerile MS si CNAS o au in vedere este echilibrarea componentelor sistemului sanitar.
“In discutiile pe care le vom avea in aceasta saptamana cu FMI, BM, CE, vom accentua reforma structurala, vom pune pret pe ceea ce se numeste dezvoltarea sistemului prespitalicesc. Toti managerii trebuie sa inteleaga ca acesta este drumul corect. Ii rog pe manageri sa inteleaga ca in bugetele spitalelor sunt resurse. Important e cum reusesc sa le dirijeze acolo unde este nevoie si unde pot fi utilizate intr-un mod mai eficient”, a declarat ministrul.
Ministrul Sanatatii le-a solicitat managerilor de spitale sa gaseasca resursele necesare pentru ca pana la sfarsitul anului 2013 activitatea sa se desfasoare fara sincope majore si sa acopere necesarul de finantare, fara a taia din drepturile salariale ale personalului.
“Aveti foarte multe parghii la dispozitie, de dumneavoastra depinde cum le utilizati. Amintiti-va ca, daca dati mai multe consultatii in ambulatoriu si faceti mai multe internari de zi, s-ar putea sa aveti mai multi pacienti multumiti, cu mai multe cazuri rezolvate, decat pacienti care asteapta la usile spitalelor pentru internare continua”, a subliniat oficialul.
Potrivit MS, in cadrul intanirii, s-a stabilit ca, pana la 15 august 2013, prefectii judetelor sa evalueze planurile de masuri intocmite de manageri, cu consultarea CJAS-urilor si a DSP-urilor, sub coordonarea consiliilor locale. Dupa 20 august 2013, MS va analiza aceste planuri trimise de prefecti si va decide cele mai potrivite masuri.
In ceea ce priveste principalele proiectele ale MS, conducerea MS le-a precizat managerilor de spitale ca in cateva zile va exista o forma finala a legii privind raspunderea civila (legea malpraxis), care va fi adusa din nou in atentia opiniei publice pentru dezbatere.
De asemenea, in ceea ce priveste proiectul privind salarizarea personalului medical, ministrul Sanatatii le-a transmis participantilor intentia de a demara proiectul, mai intai ca pilot pe cateva spitale din Romania, in trimestrul I din 2014, pentru a scoate medicul din grila bugetara.

Leave a reply