Sindromul oboselii cronice

Autor: Dr. Camelia Cristina Diaconu – Asist. univ. UMF Carol Davila,
Doctor in Medicina, medic primar medicina interna

In terminologia medicala, oboseala este o senzatie de epuizare sau dificultatea de
a efectua activitati fizice sau intelectuale, simptome care nu se recupereaza dupa o
perioada de odihna. Oboseala se clasifica in oboseala recenta, prelungita sau croni –
ca, in functie de durata evolutiei (mai putin de o luna, peste o luna sau peste 6 luni).

Sindromul oboselii cronice se
caracterizeaza printr-o oboseala intensa
de cauza necunoscuta, care
este permanenta si care limiteaza
capacitatea functionala a individului,
determinand grade variabile de dizabilitate.
In terminologia medicala, oboseala este
o senzatie de epuizare sau dificultatea de
a efectua activitati fizice sau intelectuale,
simptome care nu se recupereaza dupa o
perioada de odihna. Oboseala se clasifica in
oboseala recenta, prelungita sau cronica, in
functie de durata evolutiei (mai putin de o
luna, peste o luna sau peste 6 luni).

Oboseala trebuie diferentiata de alte
simptome cu care adesea se confunda: de astenie, care este definita ca lipsa de putere
sau senzatia de incapacitate de indeplinire a
activitatilor zilnice, care este mai intensa la
sfarsitul zilei si care se amelioreaza dupa o
perioada de somn; de slabiciune musculara,
care consta in scaderea sau pierderea fortei
musculare si este simptomul-cheie in bolile
musculare.

In plus fata de oboseala, sindromul
oboselii cronice se asociaza cu un spectru
larg de simptome, incluzand artralgii, dureri
musculare, cefalee, anxietate, simptome de
depresie, tulburari cognitive, tulburari de
somn sau incapacitate de efort.

Etiopatogenia ambigua a acestui sindrom,
impreuna cu dificultatea de a realiza o evaluare obiectiva si cantitativa a
simptomelor, a impiedicat pentru o lunga
perioada de timp stabilirea unui diagnostic.
Consecinta acestei probleme a fost varietatea
de nume sub care este cunoscut
acest sindrom, de la encefalomielita alergica, sindromul disfunctiei imune neuroendocrine,
sindromul postviral, neurastenie si
altele.

Sindromul oboselii cronice este, prin urmare,
o afectiune complexa, cronica, de etiologie
necunoscuta, caracterizata prin prezenta
oboselii intense si dizabilitante, care interfera
cu activitatile zilnice, nu se amelioreaza dupa
odihna si se asociaza de regula cu manifestari
sistemice, fizice si neuropsihice.

Etiologia si mecanismele
patogenice ale sindromului
oboselii cronice

Desi etiologia si mecanismele patogenice
ale sindromului oboselii cronice nu sunt pe
deplin intelese, au fost avansate cateva ipoteze,
cea care sustine ca anumite tulburari
ale sistemului nervos central au rolul cel mai
important in patogenia bolii fiind cea mai
acceptata.

Teoria infectioasa

Virusul Epstein Barr, Candida albicans,
Borrelia burgdorferi, enterovirusurile, citomegalovirusul,
herpesvirusul, retrovirusul,
virusul Coxsackie B, virusul hepatitic C au
fost asociate cu sindromul oboselii cronice.

Teoria imunologica

Desi au fost identificate diverse anomalii
ale sistemului imun, nu exista actualmente
dovezi stiintifice care sa atribuie cauza acestui
sindrom unei tulburari primare a sistemului
imun. Exista un numar mare de studii
cu privire la tulburarile sistemului imun
in sindromul oboselii cronice, insa cu rezultate
deseori contradictorii.

Teoria neuroendocrina

Au fost gasite mai multe tulburari ale
axei hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenaliene
in sindromul oboselii cronice, precum
si o tulburare a mecanismelor de reglare ale
sistemului nervos autonom. Este cunoscut
faptul ca in prezent relatiile dintre diferitele
parti ale sistemului nervos sunt mediate
de neurotransmitatori si ca afectarea lor
conduce la o functionare anormala a anumitor
structuri. Multe din caracteristicile
clinice ale pacientilor cu sindromul oboselii
cronice sunt similare cu cele constatate
la pacientii cu fibromialgie si se poate presupune
ca mecanismele fiziopatologice sunt
similare.

Manifestari clinice ale bolii

Este dificil sa se stabileasca prevalenta
sindromului oboselii cronice, deoarece depinde
de criteriile diagnostice folosite. Ul –
timele studii epidemiologice efectuate in
SUA si Marea Britanie au indicat o prevalenta
a bolii variind intre 0,007% si 2,5%
in populatia generala. In Romania nu se
cunoaste inca prevalenta acestei boli. Sindromul
afecteaza in principal adultii cu varsta
intre 20 si 40 ani, desi simptomele pot
exista inca din copilarie sau adolescenta.
Prevalenta sa este de 2-3 ori mai mare la femei
decat la barbati.

Tipic, sindromul oboselii cronice apare
acut, chiar brusc, la o persoana anterior
sanatoasa. Initial, pacientul prezinta
febra, durere in gat, tuse, dureri musculare,
oboseala; mai rar poate avea simptome
digestive ca diaree. Acest sindrom initial se
vindeca, ramanand ca si sechela cu oboseala
intensa. Simptomul cardinal este oboseala,
care este esentiala pentru diagnostic. Aceasta
oboseala nu este justificata de un efort fizic
excesiv, nu se amelioreaza dupa odihna si se
accentueaza dupa un stress, conducand la un
handicap persistent, fizic si mental. Simptomele
cronice apar mai tarziu si persista
saptamani sau luni. Simptomele dominante
variaza de la individ la individ: oboseala,
febra, artralgii migratorii, dureri musculare
generalizate, faringita sau durere in gat, cefalee,
sensibilitatea ganglionilor cervicali sau
axilari etc. Oboseala se asociaza de obicei
cu tulburari cognitive si de somn. Pacientii
prezinta dificultati de concentrare, insomnie
sau hipersomnie, ocazional depresie. Mai
putin frecvente sunt palpitatiile, durerea
toracica, transpiratiile nocturne, scaderea
ponderala sau dimpotriva, cresterea in greutate.
Principalele comorbiditati sunt afectiunile
psihiatrice, ca depresia sau anxietatea.

Diagnosticul

Nu exista un semn patognomonic sau un
test specific pentru sindromul oboselii cronice,
diagnosticul fiind clinic. Trebuie excluse
alte cauze de oboseala, printr-un istoric medical
complet si detaliat, axat pe caracteristicile
oboselii, momentul aparitiei, durata,
factorii declansatori, relatia cu odihna si activitatea
fizica, precum si gradul de limitare
a activitatilor zilnice. In plus, anamneza trebuie
sa obtina date despre simptomele osteomusculare,
neurovegetative si neuropsihice.

Astfel, oboseala cronica trebuie diferentiata
de intoleranta la efort, somnolenta, pierderea
motivatiei.

In cadrul anamnezei, trebuie verificate
tulburarile psihice (anxietatea, depresia),
ca si posibilitatea existentei factorilor precipitanti
noninfectiosi (insecticide organofosforice,
solventi, CO etc) si a antecedentelor
de alergii. Acestea sunt necesare pentru a
exclude alte diagnostice alternative, cum ar
fi infectii, neoplazii, depresie sau tulburari
de somn.

Sunt necesare explorari specifice pentru
sistemul musculoscheletal (forta, reflexe, tonus
muscular), sistemul neurologic (cautand
deficite neurologice), sistemele cardiovascular
si respirator (anemie si insuficienta
cardiaca), sistemul endocrin (afectiunile
glandei tiroide), sistemului imun (sensibilitatea
ganglionilor limfatici cervicali, axilari,
inghinali) si gastrointestinal. Examenul
obiectiv este de obicei nespecific, se pot intalni
o varietate de semne, ca durere in gat,
febra, sensibilitate musculara la palpare si
ocazional, rash.

Nu exista markeri specifici care sa permita
stabilirea diagnosticului. In anul 1994,
un grup international de studiu a stabilit
criteriile internationale de diagnostic,
care se bazeaza pe indeplinirea a doua criterii
majore (oboseala cronica, peste 6 luni ca
si durata, si excluderea afectiunilor asociate
medicale sau psihiatrice), ca si prezenta unui
set de criterii.

In ceea ce priveste prognosticul, exista o
perioada medie de timp de 5 ani de la debutul
simptomelor pana la momentul diagnosticului,
cu o rata de recuperare intre 0% si
37% si ameliorare intre 6% si 63%. Cel mai
bun prognostic se pare ca il au pacientii mai
tineri si cei fara afectiuni psihiatrice concomitente.

Tratamentul sindromului
oboselii cronice

Abordarea terapeutica a sindromului oboselii
cronice este complexa si necesita o
combinatie de diferite modalitati terapeutice.
In ultimele decenii s-au incercat multe terapii,
insa singura care a demonstrat o eficacitate
semnificativa la pacientii diagnosticati
cu sindromul oboselii cronice, in paralel cu
exercitiile fizice progresive, este terapia cognitiv-comportamentala, care s-a
dezvoltat semnificativ in ultimii ani. Terapia
cognitiva ca modalitate terapeutica pentru
sindromul oboselii cronice cuprinde o serie
de tehnici, pe baza principiilor de modificare
a comportamentului si teoria cognitiva,
care vizeaza consolidarea modificarii gandurilor
si comportamentului legat de simptomele
pacientului. Cele mai multe protocoale
dezvoltate pentru aceasta modalitate de
tratament se bazeaza pe trei factori-cheie:
exercitiu fizic programat, controlul stressu
lui asociat bolii si restructurarea cognitiva.

In ceea ce priveste prescrierea unor
exercitii fizice corespunzatoare, nu exista un
consens pentru pacientii cu sindromul oboselii
cronice. Cu toate acestea, s-a demonstrat
ca programele de exercitii fizice progresive
sunt benefice la anumiti pacienti, la care
amelioreaza atat capacitatea de efort fizic cat
si aspectele psihologice si cognitive. Obiectivul
principal al acestor programe este prevenirea
progresiva a deteriorarii fizice si optimizarea
capacitatii functionale, in scopul
imbunatatirii calitatii vietii pacientului.

S-au folosit si numeroase terapii farmacologice
pentru sindromul oboselii cronice.
Tratamentul farmacologic are ca obiectiv
principal ameliorarea simptomelor. Exista
multe medicamente OTC si pe baza de
prescriptie care pot fi utilizate pentru tratarea
tulburarilor de somn, problemelor cognitive,
durerii sau altor simptome. Multi
pacienti raspund la acest tratament, in special
la medicamentele sedative. Beneficiile
terapeutice se obtin adesea la doze mai mici
decat cele normale, astfel incat se incepe tratamentul
cu doze mici, care se cresc progresiv
daca este necesar. Antidepresivele triciclice
pot nu numai sa amelioreze depresia,
dar sunt utile si in tratamentul insomniei si
durerii.

Pacientii cu sindromul oboselii cronice
folosesc frecvent suplimente nutritive si vitamine,
care au un efect benefic in anumite
cazuri, bolnavii raportand ameliorarea starii
lor generale si a simptomatologiei dupa
cateva saptamani de tratament. Acestea pot
fi vitamine din grupul B, Vitamina B1, B2,
B3, B5, B6, B12, vitamina C, vitamina E,
dar si minerale si oligoelemente ca zinc, fier,
magneziu, mangan, cupru, seleniu. Pacientii
trebuie insa sfatuiti sa evite urmatoarele remedii
din plante: tataneasa, radacina de
lemn dulce, kava, portocalele amare. De
asemenea, trebuie incurajati sa aiba o dieta
corespunzatoare. Unii pacienti cu sindromul
oboselii cronice au raportat sensibilitate la
anumite alimente ca zaharul rafinat, cafeina,
alcool sau tutun.

Pentru terapia durerii se recomanda
analgezice simple, ca acetaminofen, aspirina
sau antiinflamatorii nonsteroidiene, ca si
terapii alternative, masaj, hidroterapie, tehnici
de relaxare, acupunctura.

Ampligen, un agent antiviral, a fost recent
folosit pentru tratamentul acestei boli.
Acest agent este un stimulator al producerii
de interferon. Rezultatele trialurilor clinice
au aratat imbunatatiri modeste, insa rezultatele
trebuie verificate.

In concluzie, sindromul oboselii cronice
este un proces cronic care devine o boala
sociala datorita incapacitatii individului de
a-si indeplini activitatea si responsabilitatile
sociale si familiale.

Obiectivele tratamentului se concentreaza
pe ameliorarea manifestarilor clinice,
mentinerea capacitatii functionale si calitatii
vietii, dezvoltarea unui program terapeutic
adaptat fiecarui individ. Pacientii cu acest
sindrom necesita un management multidisciplinar,
care impune colaborarea intre
diferiti specialisti.