Scortisoara condiment sau medicament?!

Oamenii au folosit din cele mai vechi timpuri plantele in tratamentul si profilaxia bolilor.

Oamenii au folosit din cele mai vechi timpuri plantele in tratamentul si profilaxia bolilor.

Fitoterapia este o stiinta cu o radacini adanci si ea este aplicata si astazi ca adjuvant al medicinei occidentale. Iata insa ca remedii vechi sunt reconfirmate de cercetarea moderna si sunt revelate noi intrebuintari curative ale unor specii botanice. Intre acestea, scortisoara isi traieste o a doua tinerete, migrand din placintele cu mere, in rafturile cu substante curative. Alaturi de alte membre ale categoriei condimentelor, scortisoara este un depozitar de substante utile, intrand recent in vizorul cercetarilor medicale. Ea pare sa devina, pe langa condiment sau agent curativ al unor practici medicale traditionale de tip Ayurveda, un instrument util in tratamentul bolilor moderne.

Copacul de scortisoara este o planta vesnic verde, apartinand familiei Lauraceae, originara din Sri Lanka si din sudul Indiei. Scortisoara alimentara se gaseste fie sub forma betisoarelor, provenind din scoarta uscata a copacului omonim, fie sub forma pudrei, rezultata prin macinarea acestei scoarte. In ceea ce priveste nomenclatura, denumirea de „scortisoara” se refera in mod obisnuit la scortisoara de Ceylon, cunoscuta si ca scortisoara adevarata (de la denumirea botanica C. Verum sau Cinnamonum zeylanicum). Totusi, speciile inrudite, Cassia (Cinnamomum aromaticum-scortisoara chinezeasca) si Cinnamomum burmannii, sunt de regula asimilate tot sub denumirea de scortisoara. condiment saumedicament?!Oamenii au folosit din cele mai vechi timpuri plantele in tratamentul si profilaxia bolilor.Diferentele dintre specii apar la nivelul texturii, consistetei, aspectului si al aromei, ca si al continutului de cumarina (in doze mari, toxic hepatic si renal), care este mai mare in cassia decat la celelalte specii de scortisoara.

Scortisoara este folosita ca si condiment datorita uleiului esential (Oleum cinnamoni-0,5-1%). Gustul, aroma si anumite efecte curative se datoreaza aldehidei cinamice, iar uleiul esential mai contine acid cinamic, etil-cinamat, eugenol, betacriofilen, linalool, metil-chavicol, etc. Denumirea de scortisoara este un derivat grec al denumirii indoneziene a plantei (kayu manis – lemn dulce). Scortisoara este un condiment cunoscut si folosit de mult timp, fiind intalnit inca din Egiptul antic (unde, printre alte intrebuintari, era implicat si in imbalsamari), mentionat in Biblie (insusi Moise recomanda utilizarea sa), amintit de Herodot si utilizat de Nero la funerariile sotiei sale, Poppaea. Evul Mediu o consacra ca unul din cele mai populare condimente, gustul si aroma sa fiind cautate si pretuite. In Epoca Marilor Descoperiri Geografice, aducerea scortisoarei din Sri Lanka devine monopol portughez, apoi olandez si, in final, britanic.

La ora actuala, conform datelor FAO, cel mai mare producator mondial de scortisoara este Indonezia (40 %), urmata de China, India si Vietnam.Scortisoara figureaza de secole in farmacopeea chineza si a venit acum randul cercetarilor medicale moderne sa caute in acest copac exotic ajutorul pentru situatii patologice foarte frecvente. Vom aminti cateva din actiunile curative si profilactice ale scortisoarei in cele ce urmeaza.

In primul rand, aldehida cinamica pare sa fie un factor antitrombozant, prin impiedicarea eliberarii de acid arahidonic de catre plachete, si a formarii de tromboxan A2. Acest efect poate fi util si in reducerea fenomenelor inflamatorii , indiferent de originea acestora, scortisoara putand fi introdusa in categoria alimentelor asa zis „anti-inflamatorii”. Ideea existentei unor alimente, care prin compozitia lor au astfel de efecte, se vehiculeaza foarte mult in ultimul timp si ramane ca studii ulterioare sa aprofundeze bazele stiintifice ale unei atari clasificari. Alte actiuni ale scortisoarei sunt cele anti-microbiene, antivirale si antifungice. Aldehidacina mica este folosita si ca fungicid si, intr-o masura mai mica, drept insecticid.

Testele de laborator arata inhibarea cresterii – de catre uleiul de scortisoara – a Candidei Albicans, chiar si a tulpinilor rezistente la medicatia antifungica obisnuita (fluconazol). Actiunea antifungica a uleiului esential de scortisoara potenteaza in vitro actiunea unor chimioterapice antifungice (amfoterecina B), ceea ce deschide perspectiva unor terapii mai eficiente si mai lipsite de efecte colaterale in cazul unor candidoze aparute pe fondul maladiilor grave cu imunodepresie (SIDA).

Uleiurile esentiale de scortisoara inhiba cresterea unei multitudini de specii de microorganisme, de la bacterii gram-negative (Escherichia coli, Enterobacter aerogenes, Proteus vulga ris, Pseudomonas aeruginosa, Vibrio cholerae, Vibrio parahaemolyticus, Yersinia enterocolitica Samonella typhymurium si Salmonella choleraesuis), la bacterii gram-pozitive (Listeria monocy-togenes, Staphylococcus aureus, Bacillus cereus si Enterococcus faecalis), mucegaiuri (Penicillium islandicum si Aspergillus flavus), fungi (C. albicans, C. tropicalis, C. glabrata, si C. krusei) si dermatofiti (Microsporum gypseum, Tricho-phyton rubrum si T. mentagraphytes). Aceste caracteristici antimicrobiene o recomanda si ca produs conservant care poate fi utilizat in locul altor metode traditionale de pastrare a alimentelor. Intr-un studiu publicat in 2003 de International Journal of Food Microbiology, se arata ca numai cateva picaturi de ulei esential de scortisoara adaugate la 100 ml de suc de legume pot inhiba cresterea Bacillus cereus pentru aproximativ 60 de zile, bacteria crescand in absenta condimentului chiar si in conditii de refrigerare. Alte studii au facut evaluari si in ceea ce priveste eficacitatea pastrarii alimentelor de origine animala.

Datele obtinute sunt foarte convingatoare. De exemplu, intr-un studiu, s-a evidentiat eficacitatea filmelor de alginat impregnate cu ulei esential de scortisoara, care au determinat inhibarea dezvoltarii Salmonellei Typhimurium in carnea de vita timp de mai multe zile. Alt studiu a indicat eficacitatea aceluiasi ulei in inhibitia cresterii unor micro-organisme de alterare, foarte frecvent intalnite in practica: fungi (Aspergillus flavus, Penicillium roqueforti, Mucor plumbeus and Eurotium sp.), drojdii (Debaryomyces hansenii, Pichia membranaefaciens, Zygosaccharomyces rouxii, Candida lipolytica), si bacterii (Staphylococcus aureus si Pediococcus halophilus).

Unul dintre cele mai studiate efecte ale scortisoarei este, in ultimul timp, cel care se refera la controlul glicemiei. Condimentul s-a dovedit eficient in ameliorarea raspunsului insulinic la pacientii cu diabet de tip 2. Testele au aratat ca elemente din compozitia scortisoarei stimuleaza receptorii insulinici si inhiba enzimele care ii inactiveaza, ameliorand toleranta periferica la glucoza. Numeroase studii sunt in curs. Recent, cercetatori de la Serviciul American de Cercetari Agricole au indicat ca mai putin de jumatate de lingurita de scortisoara/zi reduce glicemia la pacientii diabetici. In studiu au fost inclusi pacienti cu diabet de tip 2, care nu erau tratati cu insulina, si carora li s-au administrat pentru 40 de zile, cantitati crescande de scortisoara (pana la 6 g pe zi) (grupurilor de lucru) si placebo (grupurilor martor). Efecte semnificative (reducerea glicemiei cu 18-29 %, a colesterolemiei totale cu 13-26% , a LDL-colesterolului cu 10-24 % si a trigliceridemiei cu 23-30%) au aparut chiar si la doze extrem de mici (1g/zi, adica 1/4 -1/2 lingurite). HDL colesterolul nu s-a modificat. Glicemia a reinceput sa creasca de indata ce administrarea scortisoarei a incetat. Efectele asupra lipidelor plasmatice au fost durabile, scaderile fiind, in anumite cazuri, mai mari la cateva zile dupa incetarea administrarii de scortisoara. Concluzia studiului a fost ca includerea scortisoarei in dieta diabeticilor reduce factorii de risc asociati cu acesta si morbiditatea prin boli cardio-vasculare(ianuarie 2004). O aplicatie extrem de utila pare a fi pacientul cu sindrom X-metabolic, situatie patologica a carei incidenta este in crestere.

Un studiu efectuat recent pe animale de laborator, a aratat ca administrarea de scortisoara pe o perioada de 3 saptamani a determinat cresterea capacitatii de utilizare a glucozei de catre muschii striati cu 17% pe minut. Aceste rezultate sugereaza ca extractul de scortisoara amelioreaza actiunea insulinei pe calea cresterii utilizarii glucozei in vivo, datorata, fie si partial, potentarii caii de semnalizare insulinica din muschii scheletici.Un studiu suedez indica faptul ca adaugarea de scortisoara la un pranz bogat in glucide poate determina incetinirea cresterii postprandiale a glicemiei. Subiectii studiului au fost persoane sanatoase, carora li s-a evaluat viteza de golire gastrica, glicemia post – prandiala si satietatea, dupa consumul a 300 g de budinca de orez la care s-au adaugat 6 g de scortisoara. Rezultatele au aratat o diminuare mica, dar semnificativa statistic a ratei de golire a stomacului, o diminuare a glicemiei, fara influentarea satietatii. Rezultatul deschide perspectiva posibilitatii controlului glicemiei post-prandiale.

Un studiu japonez a urmarit efectul scortisoarei la animalele de laborator hranite cu o dieta bogata in fructoza si a sugerat faptul ca aceasta previne dezvoltarea rezistentei la insulina, prin amplificarea semnalelor insulinice si, probabil, prin intermediul caii NO (oxid nitric) de la nivelul muschilor scheletici.

Componentii activi din scortisoara sunt polimeri polifenolici de tip A (oligomeri procianidinici de catechina-epicatechina de tip A (dublu linka-ti)), denumiti uneori in mod eronat „metil-hidroxi-calcon-polimer (MFCP)”, cu ajutorul carora s-a reusit, in laborator, cresterea metabolismului glucozei de pana la 20 de ori.