Cu ocazia “Saptamanii Europene a Urologiei”, desfasurata in perioada 13-17 septembrie 2010, Asociatia Romana de Urologie (ARU) a sustinut un simpozion menit sa reitereze necesitatea profilaxiei si tratarii afectiunilor urologice.
In cadrul simpozionului din 16 septembrie, membri ARU au discutat despre afectiunile prostatei – cancerul de prostata, prostatitele si hiperplazia benigna de prostata. De altfel, HBP si metodele de tratament ale acestei boli au fost printre principalele subiecte ale simpozionul organizat de ARU si deschis de Prof. Dr. Ioanel Sinescu, presedintele ARU.
„Examenul fizic, insotit obligatoriu de tuseul rectal, ecografia prostatica si determinarea antigenului specific prostatic (PSA) sunt doar cateva parghii pe care urologul le are la dispozitie in stabilirea diagnosticului de certitudine. Numai respectand protocoalele stabilite de Asociatia Romana de Urologie, impreuna cu cea Europeana, se pot obtine rezultate remarcabile in diagnosticul precoce si in managementul acestor afectiuni redutabile, limitand automedicatia ce poate conduce la adevarate drame medicale.” a precizat Presedintele ARU, prof.Dr. Ioanel Sinescu.
Patologia prostatica reprezinta la nivel mondial o problema de sanatate publica. Datele epidemiologice, furnizate de Organizatia Mondiala a Sanatatii, confirma aceasta realitate, plasand adenomul si cancerul de prostata pe primul loc intre tumorile barbatului. Incidenta acestor boli atinge un procent de 80% din populatia masculina aflata in decada 8 de viata. La barbatul tanar predomina insa afectiunile inflamatorii, ce afecteaza sever calitatea vietii acestora. Statisticile internationale raporteaza un grad de afectare de 40% din populatia masculina, aflata sub varsta de 50 ani.
Leave a reply
Leave a reply