Conform unei analize interne a Asociatiei Romane a Producatorilor Internationali de Medicamente (ARPIM) referitoare la procentul de compensare a 64 de molecule din cele 140 aflate pe listele de asteptare, in Romania nu se compenseaza nici o molecula noua din anul 2007.
Potrivit analizei, prin comparatie, Bulgaria deja compenseaza 50% din moleculele aflate inca din 2007 in asteptare in Romania, iar Ungaria peste 60%.
„Datele noastre arata ca, din cosul celor 15 state europene la care se raporteaza Romania, Germania compenseaza 91% din cele 64 molecule analizate, Spania 89%, iar Slovacia 88%. La polul opus, cu cele mai putine molecule compensate, se afla Lituania care compenseaza doar 38% si Romania care nu a actualizat lista medicamentelor compensate in ultimii 5 ani”, a declarat Dan Zaharescu, director executiv al Asociatiei Romane a Producatorilor Internationali de Medicamente (ARPIM).
La randul lor, asociatiile de pacienti trag un nou semnal de alarma privind milioanele de pacienti cu boli cronice care se straduiesc in fiecare zi sa faca rost de tratatamentele ce le ofera noi sanse la viata.
âIn calitate de reprezentanti ai asociatiilor de pacienti, tragem un nou semnal de alarma autoritatilor privind situatia bolnavilor de cancer din Romania. Acestia au fie nevoie de tratamente care sunt compensate, dar nu se gasesc in farmacii, fie de medicamente care nu sunt pe lista de compensate si pentru care pacientii ar trebui sa plateasca zeci de mii de euro lunar. Astfel, ajunsi in situatii disperate, unii pacienti ajung sa faca campanii de strangere de fonduri pentru a face rost de bani pentru tratament – asa cum a fost cazul dnei. prof. Adela Rogojinaru diagnosticata cu o forma grava de cancer de piele cu metastazeâ, a mentionat Cezar Irimia, presedintele Aliantei Pacientilor Cronici din Romania (APCR).
Leave a reply