Boehringer Ingelheim a anuntat rezultatele pozitive din studiul clinic de referinta RE-COVER™ –program de studii care evalueaza noul anticoagulant oral in tratamentul tromboembolismului venos acut (TEV) , prezentate in cadrul intâlnirii anuale a Societatii Americane de Hematologie (ASH) si publicate online in revista de specialitate New England Journal of Medicine.  Comparativ cu tratamentul bine controlat cu warfarina, dabigatran etexilat a demonstrat:·         Eficacitate egala in reducerea recurentei tromboembolismului venos (TEV) si a deceselor datorate TEV ·         Semnificativ mai putine evenimente hemoragice  ·         Siguranta hepatica evidenta „Rezultatele studiului RE-COVER™  constituie informatii mult -asteptate despre progresul in tratamentul TEV; dabigatran etexilat nu numai ca ofera o terapie eficienta pentru preventia recurentei TEV, dar si mai putine sângerari comparativ cu  warfarina. Warfarina reprezinta o terapie foarte eficienta atunci când este bine controlata si fereastra terapeutica este mentinuta in limitele normale, asa cum este in cadrul unui studiu clinic bine monitorizat. In practica curenta,insa, acest control este rareori atins si mentinut, pacientii fiind expusi fie unei preventii inadecvate in fata TEV, fie unui risc de a prezenta sângerari. Cu dabigatran, avem disponibila o terapie care protejeaza pacientii nostri intr-un mod eficient si sigur, fara a necesita monitorizare si modificari de doza frecvente.” comenteaza dr Sam Schulman, Investigator Principal, Departmentul Medical, Univesitatea McMaster, Hamilton, Canada. TEV – care include tromboza venoasa profunda (TVP) si complicatia sa acuta cu potential letal, embolia pulmonara (EP) – ocupa locul 3 in topul celor mai frecvente boli cardiovasculare in lume (dupa boala coronariana si accidentul vascular cerebral).  Anual, TEV afecteaza aproximativ 1,5 milioane de europeni si 3 milioane de americani si provoaca un numar dublu de decese fata de cele provocate in Europa de catre SIDA, cancerul mamar, cancerul de prostata si accidentele de circulatie impreuna.    

Leave a reply