„Medicina ar trebui sa faca eforturi pentru perpetuarea inteligentei umane”

Interviu cu prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea

Sef sectie neurochirurgie II Spitalul Bagdasar Arseni, presedintele Societatii Romane de Neurochirurgie, Vicepresedinte al Federatiei Internationale de Neurochirurgie WFNS (World Federation of Neurosurgical Societies), membru international al Academiei Braziliene de Neurochirurgie

Sef sectie neurochirurgie II Spitalul Bagdasar Arseni, presedintele Societatii Romane de Neurochirurgie, Vicepresedinte al Federatiei Internationale de Neurochirurgie WFNS (World Federation of Neurosurgical Societies), membru international al Academiei Braziliene de Neurochirurgie

Un palmares impresionant de titluri,
din care lipseste cel de prodecan al UMF
„Carol Davila”!

Am fost prodecanul acestei Universitati, dar la
ultima alegere de anul acesta nu am mai fost ales.
Am fost 8 ani membru in Consiliul universitar si 4
ani in Senat, fapt pentru care am fost cu adevarat
extrem de onorat.

Restul de titluri le am in continuare. Aceste titluri
internationale nu apar dintr-o data. Ca sa fie
obtinute trebuie sa muncesti, sa participi la congrese,
sa ai o foarte mare activitate internationala,
pentru ca nu se obtin pe tava. Trebuie sa posezi cel
putin o limba fluenta, vorbit si scris, si sa fii oricand
la dispozitia pacientilor, dar si a personalitatilor
internationale cu care ai colaborari. De exemplu,
acum plec in Georgia, unde particip la primul Congres
de Neurochirurgie din Georgia.

Tot acolo am
si alte activitati, de evaluare a unor spitale, a unor
deficiente reale pe care le au si pentru care trebuie
sa intocmesc un raport pe care il inaintez
Federatiei Mondiale de Neurochirurgie, pentru ca
Georgia face parte din sfera de activitate de ajutor
Federatiei.

In tara incerc sa fac cat mai mult din
ceea ce pot, pentru ca nu este usor sa te imparti
zilnic intre un program operator, foarte strict, unul
administrativ – ca sef de clinica, o continua activitate
intelectuala si publicistica medicala si, in acelasi
timp, sa ai si o viata personala, cat de cat in limite
civilizate. In aceste conditii, cand deasupra ta este
doar Dumnezeu, trebuie sa fii tu sever cu tine si sa
fii convins ca ce faci este binele pe care il doresti
ca doctor. Am putut sa constat de-a lungul ca rierei
mele, ca intre structura umana si divinitate exista
o legatura, si tine numai de noi sa fim cat mai
apropiati, ca sa nu spun cat mai curati.

Ati avut aceasta pasiune pentru
neurochirurgie dintotdeauna?

Nu, a fost o pura intamplare! A existat insa dintotdeauna
pasiunea pentru medicina, pentru ca am
avut modele in familia mea, incepand cu bunicii mei.
Dar nu pentru neurochirurgie. Am dorit sa fac
chirurgie, desi nu stiam nimic despre acesta specialitate.

Cand am dat examenul de secundariat,
aveam de ales intre obstetrica – ginecologie si neurochirurgie.
Am cedat prima optiune in favoa rea
unei colege careia neurochirurgia i se parea foarte
grea. Am plecat cu ideea ca nu voi face neurochirurgie
si am crezut ca acesta alegere va fi doar o
etapa din viata mea! Primul soc pe care l-am avut
a fost duritatea si gravitatea leziunilor, atat ale
cre ierului, cat si a maduvei spinarii, dar si munca
infernala si efortul de ore si zile facut pentru fiecare
pacient, de catre echipa de medici condusa
de prof. dr. Constantinovici, apoi de prof. dr. Arseni.

Am descoperit la acestia devotiunea pentru
aceasta profesie, pentru pacienti. Pentru ei nu conta ca era zi sau noapte, nu contau orele
care treceau, sau familiile lor. Totul se desfasura ca
intr-o cascada! Nu stiai daca mai pleci din spital, la
ce ora mananci, si de multe ori ramaneam prin tot
felul de camere, de cotloane ale spitalului, dormind
pe apucate. Asa a fost perioada de inceput!
Si iata ca, ceea ce ati crezut ca va fi o
etapa, a devenit un mod de viata si ati
facut cariera in neurochirurgie!

In tot ceea ce facem cred ca exista si o atractivitate.
Si la un moment dat, am decis sa ma logodesc
cu acesta specialitate! Multi dintre colegii mei
cu care am pornit pe acest drum au clacat. Unii au
plecat din tara. Eu am continuat, fiind convins ca la
capatul tunelului totdeauna voi gasi lumina. Si daca
ar fi sa pot sa ma intorc in timp, sigur tot medicina
as alege, si cu mintea de acum, neurochirurgia.

Elementul esential in acesta profesie, de chirurgie a
creierului, este sa stii sa ai discernamant, sa stii unde
trebuie sa te opresti. Nu tot ceea ce poti realiza ca
medic chirurg trebuie sa incerci pe pacient. Trebuie
tinut cont si de comorbiditatile pacientului pentru
ca numai asa se evalueaza corect sansa de reusita.
Cred ca acesta este secretul: sa fii foarte atent, fiecare
caz sa il analizezi si sa il judeci cu multa atentie,
gandindu-te numai si numai la pacient si la familia
lui, care sigur tremura pentru viata acestuia.

In 2005 a fost infiintat la Bucuresti primul
Centru de Excelenta in Neurochirurgie si
Neurologie, pe care il considerati ” unicat
in sud-estul” Europei. Ce puteti spune
despre acest centru?

In primul rand sunt extrem de incantat si foarte
multumit ca am realizat acest Centru. Este bine ca
intr-o viata sa plantezi un pom, sa ai un copil si sa
faci o casa. Am facut o casa. Acesta casa este Centrul
de Excelenta. Ministrul de atunci, Haidu Gabor
a avut rabdarea sa ma asculte si a fost astfel posibil
realizarea acestui proiect propus de mine. A avut
intelepciunea sa forteze realizarea acestui centru
la nivelul acelui an, cu achizitii la nivelul celor mai
noi tehnologii care existau in piata comuna si in
general in lume. Tot ce se regasea in alte tari, se
gasea si in acest Centru de Excelenta. Atat in ceea
ce inseamna tehnologia de care dispunea, necesara
investigatiilor, dar si terapia intensiva, de cel
mai inalt nivel, si partea care trebuia sa duca mai
departe flacara a gandirii legate de neurostiinte,
cercetarea! Asa a fost gandit Centrul de Excelenta.
In anul 2005, 23 martie, in prezenta ministrului de
resort de atunci, Mircea Cinteza, a fost taiata panglica
de catre ambasadorul Olandei.

A fost un eveniment cu totul deosebit. Centrul
a avut o aparatura de vis pentru acel moment, si
a ramas si acum la un anumit standard. Centrul
arata inca intr-un mod cu totul deosebit, dar nu
mai functioneaza la parametrii la care a fost conceput.
Mai ales in ceea ce priveste cercetarea.

Inseamna ca nu s-a mai investit?

Nu stiu, nu sunt ministrul sanatatii! Si nici nu
doresc sa critic, pentru ca a critica in ziua de astazi
inseamna a improsca cu noroi si nu vreau sa ma
degradez eu.

In primul rand, in acest Centru de Excelenta s-a
infiintat servicul de Primiri urgente! Intr-o cladire
de 7 stele s-a adaugat acest serviciu! Va imaginati
la ce distrugeri au dus toate acestea?

Dar daca asa a gandit ministrul sanatatii eu nu
ma pot opune gandirii sale manageriale, mai ales
ca dumnealui este economist, iar eu, doctor!
Centrul a fost prezentat in starea de proiect in
anul 1999. Constructia si utilarea sa au necesitat 5
ani. Ministerul sanatatii nu avea la acel moment banii
necesari, asa ca s-a facut un credit guvernamental.
Cateva banci externe au finantat, si au finantat bogat!
A fost un Centru facut dintr-o bogatie chibzuita.

Toate dotarile de cea mai buna calitate, dovada ca si
in ziua de astazi Centrul arata la nivel occidental.

Aveti brevet de inventie pentru un
procedeu chirurgical folosit pentru
tratamentul hidrocefaliei – drenajul
ventriculo-peritoneal unishunt-unitub.Este folosit si in alte tari?

Dupa zece ani de experienta cu acest procedeu,
ceea ce a insemnat aproximativ 2.500 de cazuri,
am ajuns la concluzia ca acest procedeu are
rezultate favorabile. Numai atunci am putut sa-mi
permit sa-l brevetez.

In peregrinarile mele prin lume am constatat
in diferite locuri unele incercari mai mult sau mai
putin asemanatoare. Procedeul care imi apartine,
este o interventie originala, care a plecat de la un
lucru foarte simplu: saracia!

Ma refer la posibilitatile pe care le aveam ca
neurochirurg pentru acesti copii superhandicapati
si supermodificati, care sunt hidrocefalii, cu sau
fara tumori cerebrale, pentru care trebuie sa obtii
o sansa de supravietuire. In disperarea pe care am avut-o prin anii 1985, am folosit acest procedeu de
necesitate si rezultatele au fost imediate. In timp,
sute de pacienti au beneficiat de acest procedeu.

Copiii vin intr-o situatie foarte grava, pe targa, cu
varsaturi si dureri de cap infernale, trecuti eventual
prin 3 – 4 servicii medicale de diferite alte
specialitati. Pe de-o parte pentru
ca nimeni nu se gandeste la o
tumora pe creier, apoi, nu toata
lumea are accesibilitate catre o
tomografie computerizata. Prin
acesta manevra, aduci treptat
pacientul, mai ales daca e copil,
la o stare stabila. Isi revine in
cateva zile si putem din acel moment
sa operam.

Toata tara a preluat acest
procedeu.
In Europa se folosesc procedee
mult mai sofisticate, dar si
mult mai scumpe.

Care sunt cele mai mari
realizari si cu ce cazuri
spectaculoase v-ati confruntat?

Fiecare zi in care pot sa salvez
viata unui pacient, reprezinta
o performanta, o realizare care face parte din cariera
mea.

Cazuri spectaculoase? Toate sunt speciale.
De exemplu, imi amintesc cazul unei fetite care
s-a nascut cu o malformatie in baza creierului, in
trunchiul cerebral, o malformatie de vas. Am internat-o in urma unei sangerari. Am intervenit abia
dupa ce familia s-a decis si a fost sigura ca accepta
interventia cu orice risc. Rezultatul a fost bun, fetita
a fost de curand la control si este bine. Am oscilat
in a lua o decizie, pentru ca aceasta malformatie
era plasata exact in trunchiul vietii, era dificil de
abordat. Puteam sa ajung la malformatie dar sa nu
pot sa o scot, iar daca o scot sa nu trebuiasca sa o
scot cu tot cu creier! Puteam la fel de bine sa nu
gasesc malformatia. Deci, in primul rand, important
a fost ca am gasit malformatia. Apoi ca a trebuit sa
manevrez de asa maniera structurile nervoase, incat
sa nu ii fac eu mai rau copilului! Important a fost si
sa scot copila cu viata din operatie, din terapia intensiva,
sa reusesc o recuperare corespunzatoare si
sa pun copilul pe picioare. Dupa 2 saptamani, copilul
venit la control, se plimba pe sectie.

Au fost de-a lungul activitatii si
insatisfactii?

Nu exista numai plusuri, exista si minusuri
in orice activitate. Ca sa reusesti sa treci peste
insatisfactii iti trebuie intelepciune! O gandire pozitiva
nu te va lasa sa fii dominat de insatisfactii.
Sigur, sunt momente in care iti reprosezi unele lucruri.
Nu exista perfectiune si sigur ca in viata poti
avea mari insatisfactii. Orice om are niste limite,
si eu bineinteles ca le am. Toata problema consta
in a putea sa iti depasesti limitele, chiar si in momente
grele ale vietii tale, cand poate esti jignit,
nedreptatit si sa fii convins ca adevarul iese la suprafata.
Colaboratorii dvs. cu care formati
o echipa va sunt parteneri pe masura,
profesional vorbind. Vorbiti putin despre
acesta echipa.

Nu se poate face chirurgie de unul singur. Echipa
cu care colaborezi trebuie sa fie alaturi de tine,
dar sa te si consilieze in orice moment.
Asa ca, inainte de orice operatie, ne adunam
si discutam despre cazul respectiv, despre pacientul
pe care urmeaza sa il operam. Cerem parerea
anestezistului, a cardiologului, ca sa obtinem sfatul
tuturor specialistilor de care depinde cazul pacientului
respectiv.

Sigur ca sunt cu totii foarte bine pregatiti profesional
si urmeaza sistematic stagii de pregatire in
cele mai performante si avansate centre din lume.

A existat o campanie mediatica
negativa la adresa medicilor. Care este
parerea dumneavoastra?

Medicul roman este platit prost, este haituit, filmat
cu camera ascunsa, i se cere maximum din ce
poate el sa dea, dar nu i se admite nici cea mai mica greseala. Pentru ca eu nu pot sa cred ca
vreun doctor vrea raul pacientului! Exista mai multe
feluri de greseli in lumea medicala.Cel mai des se
greseste din superficialitate, sau din nestiinta.
Nestiinta este peste tot, iar daca se invata medicina
pe internet, e clar ca avem nestiinta. Iar superficilitatea
este un sindrom care domina din nefericire
nu numai medicina.

Insa, daca doctorul a gresit, sa lasam Colegiul
Medicilor sa judece, sa gaseasca circumstantele
agravante sau atenuante si sa dea persoanei in
cauza pedeapsa. Se spune ca doctorii se apara intre
ei! Este si normal! Si avocatii se apara intre ei, si notarii,
si preotii, asa si doctorii!

Dar plecand de la faptul ca nici un medic nu vrea
raul pacientilor sai, cred ca ar trebui sa ne indreptam
privirea in cu totul alta parte: imbunatatirea starii de
salarizare, de pregatire in conditii bune, de credite
obtinute pe drept, respectul fata de doctor. Daca il
tracasam, il nevrozam si il luam peste picior, rezultatele
vor fi dezastruoase si se va pierde si bruma
de doctori pe care o mai avem in tara.

La nivelul intregii tari numarul de specialisti este
extrem de redus. Nu se poate ca la neurochirurgie
sa ai cazuri venite de la Tulcea, Vama Veche sau
Sighetul Marmatiei. Asta denota o lipsa mare de
specialisti, de aparatura.

Nu contest ca nu exista greseli si exista multe,
fiinta umana greseste la tot pasul.

Dar nu sunt de acord ca toti doctorii sa fie
aruncati intr-o oala si sa fie acoperiti cu noroi.
Revin la ideea ca numarul de specialisti a scazut.
S-a taiat in ei ca in carne vie, pe multi i-am trimis
la plimbare, cadrele universitare adevarate s-au
i mputinat, medicii tineri, de valoare, cum au asimilat
anumite date au plecat in strainatate, si bine au
facut, daca au gasit conditii de salarizare si de lucru
mai bune. Asta e adevarul, e o piata libera si oricine
poate sa circule.

Este greu de „miscat” ceva in sanatate la noi in
tara! Sa nu uitam ca sunt tari, de pilda Italia, unde
pentru sanatate se aloca 10, 6% din PIB. Noi avem
3,8%! Este foarte putin pentru populatia Romaniei,
plina de boli, supratracasata, care traieste cu disperare
grija zilei de maine si isi neglijeaza copiii, cel
mai de pret lucru dupa sanatate.

Cum apreciati generatia tinara de medici,
studentii de astazi?

Invatamantul medical pe care eu l-am cunoscut
era foarte serios. Era un invatamant care imprima
o disciplina! Aveam modele si oricare doctor tanar
incerca sa „copieze” un asistent , conferentiar sau
profesor. Asta s-a facut dintotdeauna pentru ca
profesia de doctor este una care se transmite de la
o generatie la alta.

Facultatile cu plata, locurile cu taxa, au
daunat invatamantului enorm. A fost o infuzie
de conferentiari si profesori aparuti peste
noapte, fara un palmares corespunzator
de carti, de lucrari. Ori generatiile tinere ii vor
lua de model pe acestia. Am mai auzit si fraza
aceasta: „de ce sa ma duc la cursuri? eu ma uit
pe internet!” Ori la cursurile respective profesorul
prezinta o chintesenta de idei, rezultata din
experienta sa de o viata. Numai o discutie interactiva
intre profesor si medicul rezident poate
impinge societatea medicala inainte. Dorinta
de cunoastere a scazut. Din ce motive, nu stiu.
Si nu numai la invatamantul medical exista
acesta problema, este o situatie generalizata la
in tregul invatamant. Dar deja aceasta problema
este responsabilitatea ministerului sanatatii si a
invatamantului. Cele doua ministere trebuie sa
isi puna problema de pregatire corecta, totala
si eficienta a acestor generatii de doctori. Daca
ne pregatim niste oameni facuti la norma, la
numar, prin diferite facultati – mai mult sau mai
putin acreditate, cu conferentiari si profesori ce
si-au obtinut mult prea usor titlurile, atunci ce sa mai zica cei care acum trec prin facultate? Ca
vor putea face la fel si ei!

Efectele negative ale telefoniei mobile?

Sunt convins ca telefonia mobila influenteaza
negativ organismul uman si asupra sistemului nervos
bineinteles. Studii realizate in Suedia au aratat
ca folosirea intensiva a telefonului mobil la aceeasi
ureche determina dureri de cap, migrene, sindrom
vertiginous, insomnii si chiar modificari ale
atentiei.

Telefoanele mobile devin periculoase daca sunt
utilizate mai mult de o ora pe zi, iar daca sunt folosite
3 – 4 ore apare o incalzire la nivelul urechii.
Celulele auditive sufera prin suprasolicitare, iar undele
magnetice se focuseaza asupra celulei auditive
si nervoase ca si cum ai trage cu kalasnikovul.
Undele electromagnetice emise si receptionate de
telefoanele mobile ataca nu numai celula nervoasa,
ci si invelisul ei, celula gliala, ii „sparg scutul”. Iar
daca celula gliala e atacata, isi poate modifica structura
pana la aparitia unor tumori. Daca neoplaziile
care apar tot mai frecvent inca nu le putem pune
in legatura directa cu telefonia mobila si retelele
GSM, este sigur insa ca acestea scad capacitatea
de aparare a organismului. Sunt tari care limiteaza
telefonia mobila, iar in literatura de specialitate au
aparut articole care demostreaza ca fetusul sufera
de pe urma telefoniei mobile, determinand dupa
nastere aparitia ADHD-ului.

Releele pe scoli, maternitati, in general pe spitale,
sunt un real pericol si numai in Romania exista
asa ceva! De ce cand se instaleaza aceste relee pe o
cladire se cere aprobarea locatarilor si, mai mult, li
se acorda o bonificatie, daca totul este atat de simplu
si de sigur? De ce salariatii din Primaria Capitalei
primesc un spor la salariu pentru ca au deasupra
lor relee de telefonie mobila? Si tot in legatura
cu aceasta chestiune: nu o sa vedeti niciodata un
cuib de barza deasupra vreunui releu de telefonie
mobila. Nu exista!

Ce sfaturi aveti totusi pentru utilizatorii
telefoanelor mobile?

Desigur ca telefonul mobil este un rau necesar.
E bine insa sa nu ne expunem si sa cunoastem
cateva lucruri: e mai bine sa dai telefon decat sa
primesti, e bine sa nu tinem telefonul in acelasi loc,
sa-l mutam din buzunar pe masa, de pe masa in
geanta etc. si ca sistemele bluetooth sunt la fel de
periculoase ca si telefonul mobil in sine. Sunt de
preferat sistemele hands-free cu fir!

Nu este indicat vorbitul la telefon in spatiu
inchis, de exemplu in masina, ca sa nu mai vorbesc
de prostul obicei de a dormi cu aparatul la
capul patului! Un alt sfat ar fi sa se folosesca ceasul
desteptator si nu telefonul mobil activat pe acesta
functie si cel mai important, limitarea pe cat posibil
a convorbirilor.
Sunt romani care prefera interventii
chirurgicale in strainatate cand exista si la
noi specialisti si conditii optime.

Sunt convins ca in toate specialitatile avem
doctori foarte bine pregatiti. Si stiu sa realizeze si
procedeul terapeutic perfect, nu numai chirurgical,
la nivelul celor din occident. Dar trebuie sa tinem
o serie de factori pe care nu putem sa-i neglijam.
De ce un numar mare de femei nasc in Ungaria?
Pentru ca maternitatile sunt curate, conditiile hoteliere
sunt mult mai bune, nu sunt riscuri de infectii
intraspitalicesti si nu pentru ca medicii maghiari ar
fi mai buni decat cei romani. Am vazut insa si destule
dezastre facute in vest si care au fost rezolvate
in Romania.

Ce gand aveti pentru viitor?

Cred ca medicina ar trebui sa militeze si sa
faca eforturi pentru o perpetuare cat mai buna
a inteligentei umane. Cred ca eforturile medicinei
ar trebui impinse pentru a gasi un numar de
substante, de proteine extrem de active care sa
duca la modificari pozitive, atat in creier, cat si in
intregul organism. Nu stiu daca generatia noastra,
a celor de fata, va obtine un asemenea elixir, nu al
tineretii, ci al inteligentei!