Interviu cu Presedintele Colegiului Medicilor din Romania, Prof. Dr Vasile Astarastoae
Image

Sunteti noul Presedinte al Colegiului Medicilor din Romania. Care sunt obiectivele dvs. in acest mandat, ce aduceti nou?

Obiectivele le vor stabili cei alesi, dar ceea ce vreau sa aduc intr-adevar nou este democratia reprezentativa. Aceasta pentru ca ceea ce i s-a reprosat colegiului de catre membri a fost lipsa de participare si necomunicarea cu ei.

Intrebarea pe care si-o pune fiecare medic este ce face Colegiul pentru el?

Desigur ca si in mandatul anterior Colegiul nu a stat degeaba. Din nefericire, medicii nu au perceput asta.

Nu au cunoscut care este strategia, nu au cunoscut obiectivele colegiului si „rezultatul” a fost absenteismul mare la vot, absenteism ce poate fi utilizat de decidenti ca un avertisment, in sensul in care ne pot spune: „aveti legalitate, dar nu aveti legitimitate”. Punctele slabe au fost deci, lipsa de transpa renta si de comunicare. Aceasta organizatie va trebui sa reprezinte corpul medical si actul legitim si sa-i refaca puterea pe care, treptat, politicienii si decidentii au diminuat-o.

Ce linii directoare veti impune CMR-ului?

Corpul medical trebuie sa devina o elita a societatii, iar societatea romaneasca trebuie sa-si respecte elitele! Breasla medicala trebuie sa-si recapete respectul fata de ea, si, de ce nu, sa spunem foarte clar, casta medicala a fost si trebuie sa redevina elita. Aceasta este linia directoare a Colegiului Medicilor din Romania. Pentru aceasta insa, medicii trebuie sa isi dezvolte orizontul cultural, de civilizatie, pentru ca medicina nu este o disciplina tehnica. Medicina are o incarcatura tehnico – stiintifica, dar este totusi o disciplina umanista si, la radul sau, profesionistul care practica medicina, trebuie sa fie un umanist. Hipertehnologizarea si aceasta anomie care a aparut este in detrimentul profesiei si a corpului medical. Medicii trebuie sa redevina performanti, profesionisti, si sa se raporteze la standarde de calitate etice. Trebuie sa invete sa comunice, sa invete sa respecte si sa constientizeze ca mai importanta decat partea materiala este cea de spiritualitate, pentru ca medicina mai are inca un nucleu mitic si mistic. Medicina s-a dezvoltat dintr-o medicina sacerdotala, iar primii medici au fost preoti. Nu stiu daca secularizarea medicinii a fost un lucru bun sau rau, ramane de vazut, dar oricum, trebuie pastrat acest nucleu. Abia atunci corpul medical va fi o elita respectata, caci o societate care nu isi respecta elitele este o societate bolnava.

Cum comentati declaratia dvs. conform careia elaborarea ghidurilor si protocoalelor medicale in Romania incurajeaza medicina defensiva?

Ce vreau sa spun este ca aceste ghiduri nu trebuie sa aiba titlu de lege, si, ca atare, medicul sa creada ca daca a respectat ghidul inseamna ca a procedat corect, iar daca nu l-a respectat, si a iesit din acest Pat al lui Procust, inseamna ca a gresit.

Ce se va intampla? Daca se impun aceste ghiduri sau protocoale, se vor impune ca fiind obligatorii! Medicul isi va ingusta in primul rand orizontul sau de cultura medicala. In aceste conditii, in care se va lua totul din ghid cu titlu de lege, va creste dezinteresul, si in acelasi timp, avand acesta „biblie”, se va ajunge la ceea ce am vazut cu ochii mei: un nou-nascut, intr-o maternitate dintr-o mare tara europeana, care nu a beneficiat de un tratament salvator pentru ca nu era prevazut de ghid!

Acest pericol exista deci si in celelalte tari?

Da, dar nu vreau sa fie si in Romania! Iar in celelalte tari, gradul de implementare al ghidului este foarte mic, adica acele norme functioneaza doar in unele dintre unitatile sanitare. Ceea ce este impus ca litera de lege intr-un loc, intr-altul nu e. Si iata cum, acel nou-nascut, daca avea norocul sa se nasca intr-o alta maternitate, putea avea sansa la viata!

Nu sunt impotriva redactarii de ghiduri de practica, dar sa se rezume la ceea ce rezulta chiar din definitie, din titlu: sa ghideze atunci cand exista o nelamurire intr-o situatie mai dificila, pentru a avea standardul minim obligatoriu pentru toata lumea. Dar de aici inainte trebuie lasata autonomie medicului!

Image

Ce parere aveti despre relatia medic-pacient in Romania si cum ar trebui sa fie?

In opinia mea, relatia medic – pacient este o relatie buna. Increderea cu care este investit corpul medical romanesc, in toate sondajele de opinie, este mult mai mare decat in orice tara din Europa.

Ceea ce intr-adevar trebuie sa facem este sa ne reintoarcem la o relatie umana si nu la cea strict comerciala. Trebuie sa fie foarte clar si sa inteleaga tot corpul medical ca vom lua masuri riguroase pentru conditionarea directa sau ind-recta a actului medical in afara unei relatii normale medic – pacient. Vom da sanctiuni, pentru ca din cauza acestor persoane lacome, imaginea corpului medical este distorsionata.

Aveti in vedere si comunicarea medicului cu familia pacientului?

Bineinteles, mai ales ca in facultatea de medicina viitorul medic nu invata tehnici de comunicare. Si iata ca acestia vor lua modelul „maestrului”, care uneori considera ca fermitatea, duritatea, ii cresc prestigiul.Nu sunt adeptul cautarii de vinovati, eu doresc sa construiesc sisteme de o asemenea maniera, incat lucrurile reprobabile din sistem sa nu se mai intample.

Romania, fata de alte tari, are un mare avantaj, pentru ca populatia a respectat medicii.Corpul medical nu a fost respectat de politicieni, dar de catre pacienti da, si nu trebuie sa pierdem acest capital. Pentru acesta insa, medicul nu trebuie sa fie numai un bun meserias, ci si un profesionist care sa nu isi piarda omenia, sa nu devina o simpla masinarie dependenta de niste informatii pe care sa nu le mai proceseze. Risca astfel sa nu mai creeze o relatie cu pacientul.

Aceasta afirmatie poate parea patetica si poate starni zambete ironice, dar aceasta este salvarea corpului medical: revenirea la o relatie umana intre medic si pacient, legatura in care pacientul devine „frate de suferinta”.

Medicul trebuie sa preia asupra lui o parte din suferinta pacientului, medicul asta face, chiar daca isi scurteaza viata si devine vulnerabil prin orele pierdute in garzi, prin suferinta preluata de la bolnavi.

S-au facut studii care arata ca speranta de viata in cadrul acestei profesii este cea mai mica in toata lumea, in medie este cam cu 7 – 8 ani mai mica decat speranta generala. Medicul se consuma, arde, chiar daca nu se vede. Nu se vede, dar el poate face infarct la 45 de ani sau un accident vascular fara sa fi avut factori de risc.

Potrivit statisticilor OMS, dupa numarul de medici pe cap de locuitor, Romania ocupa locul 46 din 48 de tari. Dupa noi nu mai sunt decat Kirdistanul si Albania. Si tot in Romania programele profilacice sunt sublime, dar lipsesc cu desavarsire, in conditiile unei populatii bolnave, care nu numai ca este needucata, dar nu are nici disponibilitate sa se prezinte la medic, mai ales din ratiuni financiare.

Malpraxisul sau culpa medicala este o tema mult mediatizata in ultima vreme. Cum comentati?

In Romania, a se preciza! Ceea ce se intampla in Romania dovedeste superficialitate si goana dupa senzational, lipsa de instruire in acest domeniu atat a corpului medical, cat si a societatii. Deci iata ca unul dintre obiectivele Colegiului Medicilor din Romania va fi acela de a instrui si de a informa societatea in acest domeniu.

La Iasi, Colegiul Medicilor acorda o bursa unui student din anul I de la facultatea de jurnalism pana la sfarsitul facultatii. Acesta va fi pregatit in domeniul medical, va face cursuri suplimentare si va participa la manifestari de instruire organizate de Colegiu, altfel incat sa aiba o cultura generala medicala. In aceeasi masura asta e o problema care tine de presa romanesca.

In toata lumea exista ziaristi orientati spre un anumit domeniu, dar asta este destul de costisitor pentru acea redactie. Iata de ce la noi sunt doar cateva publicatii care au specialisti pe domeniul medical! Si nu poti sa impui unui trust privat sa aiba ziaristi specializati pe domeniul medical. Ceea ce putem noi face este sa avem o relatie buna cu presa, bazata pe respect reciproc. In ceea ce ma priveste, eu nu plec de la reaua credinta a presei.

Presa si ziaristii au o perceptie eronata despre medici si pentru ca politica a intrat in sistemul sanitar. Vina este si a Colegiul Medicilor din Romania, pe aspectul lipsei de comunicare cu presa, pe care poate a perceput-o ca pe un dusman. Sa fim seriosi insa, presa nu poate fi prieten, dar o relatie amiabila si de respect reciproc este posibila!

Revenind la problematica culpei medicale, toata lumea intreaba ce s-a facut, ce nu s-a facut si de cele mai multe ori nu exista evidente. Rezulta ca nu s-a facut nimic, desi sunt atatea cazuri de ridicare a liberei practici, sanctiuni date medicilor. Dar asta nu inseamna ca fiecare acuza inseamna si vinovatie. In societatea noastra exista o graba care inseamna pina la urma lipsa prezumtiei de nevinovatie.

Trebuie sa se stie toata lumea ca un caz de malparaxis este un caz dificil.

In SUA, un asemenea caz se rezolva in medie in 2, 6 ani. Unele procese au durat si 20 de ani.

Cata deschidere va avea de acum Colegiul Medicilor din Romania pentru pacienti, stiuta fiind transparenta pe care ati adus-o la CM Iasi?

Vom incerca sa aducem si la Bucuresti acelasi model, pentru ca s-a dovedit eficient.

La Colegiul Medicilor din Iasi vin chiar si pentru probleme care nu tin de colegiu, dar e simplu sa le raspunzi. Daca un pacient cere insa o consiliere, inclusiv un sfat medical, nu trebuie sa fie expediat. Sunt refuzati doar aceia care aduc in fata noastra cazuri absurde si care considera ca totul li se cuvine.

Ce nu a fost bun in politica Colegiului si intentionati sa schimbati dvs.?

Image

Trebuie ca decidentii sa se gandeasca mai mult la corpul medical. Sa inteleaga ca degeaba se construiesc spitale moderne, cu aparatura de ultima ora, daca medicii pleaca din Romania. Noi formam prin facultatile de medicina someri cu diploma si cream false iluzii celor care termina aceasta facultate, de vreme ce stim ca jumatate din ei nu vor profesa.

Si daca starea de sanatate a populatiei este o prioritate nationala, atunci nu dai 4,5 % din PIB! Toata lumea critica sistemul American, dar americanii acorda pentru ingrijiri medicale 6800 dolari pe cap de locuitor . Si 50% din acesta suma revine din fonduri publice!

Fata de 110 euro pe cap de locuitor, cat este la noi, cred ca e o mare diferenta, care arata ce inseamna responsabilitatea guvernantilor. Nici o tara europeana nu aloca doar 4,5% din PIB pentru sanatate. Sub 7% nu se da!

Apare si o alta problema – cum se gestioneaza acesti bani. Chiar daca nu este problema Colegiului, ca actor in sistem, ne vom spune parerea si vom avea o opinie foarte ferma. Aceasta este responsabilitatea noastra si trebuie sa spun ca ceea ce s-a intamplat cu vanzarea cabinetelor medicale a fost bataie de joc. Unii au putut sa cumpere, altii nu. Si iata cum medicul de familie este la cheremul unor alesi, care incep sa faca pe prim-secretarii care taie si spanzura. Evaluarea la pretul pietei a cabinetului medical mi se pare o sfidare a medicilor.

Noi vom avea un punct de vedere in acest domeniu si vom cere ca evaluarea sa se faca de catre profesionistii din domeniul medical, de ce nu chiar de colegiul medicilor. Trebuie sa se evalueze importanta sociala a unitatii respective si sa existe niste reguli foarte clare de vanzare. Iar daca detinatorul cabinetului nu are puterea financiara sa si-l cumpere, consiliul local si primaria sa fie obligate ca pana iese acel medic la pensie, sa acorde in comodat sau in concesiune acel cabinet. Si aceasta sa se faca la pret subventionat, pentru ca altfel, vom asista la o dezintegrare a sistemului in medicina primara, cu repercusiuni asupra populatiei.

Din acest punct de vedere suntem foarte fermi si spun ca acolo unde vor exista asemenea abuzuri, nu vom mai acredita cabinete medicale si acel primar sa acorde el asistenta medicala. Este o situatie limita, vom fi criticati, dar daca nu incepem „batalia”, populatia nu va intelege ce se intampla. Dupa cum si reversul: vom cere ca medicii sa isi respecte pacientii, numai asa va exista un echilibru . Nu putem ca numai noi sa respectam, iar ceilalti sa ne dispretuiasca!

Leave a reply