Aproximativ 70% din cazurile de episoade de boala ar trebui rezolvate prin implementarea pachetului de servicii medicale de baza in ambulatoriile de specialitate, a declarat secretarul de stat in Ministerul Sanatatii Adrian Pana, in cadrul unei dezbateri privind pachetul serviciilor medicale de baza, informeaza Agerpres.

Potrivit Agerpres, Adrian Pana a aratat ca vor exista trei tipuri de consultatii: consultatie de nivel A (consultatie scurta), consultatie de nivel B (consultatie standard, consultatie de nivel B1 si consultatie de nivel B2), consultatia de nivel C (complex) – o consultatie multidisciplinara, anuala, care se va acorda bolnavilor cu anumite boli cronice.
“Sunt consultatii programabile prin bilet de trimitere de la medicul de familie, cu exceptia bolilor care permit prezentarea directa la specialist. Pentru un episod de ingrijire de tip acut se acorda o consultatie de tip B si maxim 2 consultatii de tip A pentru aceeasi afectiune. Pentru boala cronica stabila – o consultatie tip A/trimestru sau o consultatie tip B/ trimestru daca este cazul. In perioada acoperita de prescriptia eliberata in urma unei consultatii de tip B, consultatia de tip A acordata pentru eliberarea unei noi prescriptii medicale pentru aceeasi afectiune nu se considera consultatie distincta, ci parte componenta a consultatiei anterioare de tip B”, a spus secretarul de stat.
Potrivit acestuia, consultatiile in ambulatorii vor fi de nivel de prioritate 1 – semiurgent, aici intrand afectiunile cu impact potential semnificativ al interventiei precoce de a salva viata sau de a preveni complicatii severe pentru care se impune transfer in maxim 7-28 zile, nivel de prioritate 2 – intermediar (situatii clinice neamenintatoare de viata, dar cu un orizont de timp limitat pentru ca interventia sa previna deteriorarea functionala pentru care se impune transfer in maxim 1-3 luni.
Nivelul de prioritate 2 permite crearea listei de asteptare, respectand criteriile de urgenta) si de nivel de prioritate 3 — de rutina (evaluare complexa / precizare de diagnostic pentru pacientii stabili a caror afectiune nu prezinta potential de deteriorare rapida sau afectare usoara sau moderata a statusului functional pentru care se impune transfer in maxim 3-6 luni). Nivelul de prioritate 3 permite crearea listei de asteptare, respectand criteriile de urgenta. (Agerpres)

Leave a reply