Programul national de screening pentru cancerul de col uterin va incepe in curand, ordinul care contine prevederile privind organizarea si derularea acestui program urmand sa fie publicat in aceasta saptamana in Monitorul Oficial, a declarat ministrul Sanatatii.
„In doua zile vom publica in Monitorul Oficial ordinul care contine toate prevederile privind organizarea si derularea programului”, a declarat ministrul Eugen Nicolaescu.
Programul se va derula pe o perioada de trei ani. Unii medici de specialitate din Targu Mures sunt de parere ca programul nu poate fi inca aplicat deoarece nu exista nici infrastructura si nici specialisti. Simona Stolnicu, director al unui proiect de cercetare pentru standardizarea si implementarea metodelor de diagnostic ale cancerului de col uterin si leziunilor precursoare acestuia, desfasurat la Universitatea de Medicina si Farmacie Targu Mures, a declarat ca nu exista niciun fel de norme privind aplicarea acestui program.
Universitatea de Medicina si Farmacie Targu Mures a obtinut finantarea unui proiect de cercetare din partea Autoritatii Nationale pentru Cercetare Stiintifica in standardizarea si implementarea metodelor de diagnostic pentru cancerul de col uterin, aplicat prima data la nivel local, apoi regional si national.
Aceasta a mai spus ca, pentru a reduce incidenta carcinomului de col uterin si a leziunilor precursoare acestuia, in Romania, pe langa o informare cat mai corecta a populatiei feminine (educatia prin mass-media a pacientelor pentru a se prezenta la medic) este necesar din partea autoritatilor in domeniu inceperea unui program de screening national si regional si, in paralel, implementarea standardelor europene de diagnostic si management a acestuia. (NewsIn)
Leave a reply
Leave a reply