„De la 1 februarie, preturile la medicamente vor fi reajustate si se vor recalcula de la un curs euro de la 3,63 la unul de 4  lei. Acest lucru ar insemna majorarea preturilor la medicamente de la 1 februarie”, a declarat Ovidiu Buluc, presedintele Farmexim, dupa intalnirea pe care reprezentantii distribuitorilor au avut-o cu ministrul Sanatatii, Ion Bazac.

Totodata, presedintele Asciatiei Distribuitorilor de Medicamente din Romania, Viorel Vasile, a precizat ca in aproximativ o luna si jumatate preturile medicamentelor ar putea sa scada, dupa intrarea in vigoarea a ordinului de ministru (al carui proiect se afla in dezbatere publica) prin care se stabileste pentru un medicament, cel mai mic pret din 12 tari membre UE.

Potrivit proiectului de Ordin al ministrului Sanatatii privind Normele de calcul al preturilor la medicamentele de uz uman, aflat in dezbare publica, „Pretul de producator este propus de detinatorul APP (autorizatia de punere pe piata, n.r.) sau reprezentant in lei. Pretul trebuie sa fie mai mic sau cel mult egal cu cel mai mic pret al aceluiasi medicament din lista tarilor cu care se efectueaza comparatia”. Tarile UE cuprinse in lista sunt Cehia, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Slovacia, Austria, Belgia, Italia, Lituania, Spania, Grecia si Germania.

Ministrul Sanatatii, Ion Bazac, a sustinut in repetate rânduri ca, dupa ce va fi stabilit bugetul alocat Sanatatii pentru anul 2009, va incerca sa rezolve problema distribuitorilor prin aplicarea unei metode de calculare a medicamentelor in lei si nu raportat la cursul valutar.

Leave a reply