Desi nu atat de prompt, de corect si bine diagnosticata, osteoporoza este o afectiune binecunoscuta pana si pacientilor. Cu totii stiu ca dupa o anumita varsta vor putea suferi de acesta boala. Mai ales femeile se „pregatesc”sa-si adauge suferinta pe lista, cunoscand coincidenta instalarii afectiunii cu menopauza.

Desi nu atat de prompt, de corect si bine diagnosticata, osteoporoza este o afectiune binecunoscuta pana si pacientilor. Cu totii stiu ca dupa o anumita varsta vor putea suferi de acesta boala. Mai ales femeile se „pregatesc”sa-si adauge suferinta pe lista, cunoscand coincidenta instalarii afectiunii cu menopauza.

Dieta inadecvata, cu un aport insuficient de calciu si vitamina D, dar si cu un stil de viata sedentar, determina reducerea densitatii oaselor. Acestea devin poroase si fragile, iar riscul de fractura este foarte crescut. „Boala oaselor de sticla” mai este denumita, pentru ca se pot produce fracturi la cele mai mici si usoare caderi, sau loviri. Pierderea de masa osoasa este silentioasa si progresiva. De cele mai multe ori nu exista nici un simptom pana la aparitia primei fracturi.Ce ar fi de spus – de bine, despre o astfel de boala care se instaleaza tacuta si trece neobservata o lunga perioada de timp?Ca exista posibilitatea unui tratament medicamentos, care asociat cu modificarea stilului de viata, poate duce la imbunatatirea masei osoase, a vietii pacientului, reducand semnificativ riscul de fractura.Ca apar noi produse care pot preveni demineralizarea osoasa, durerea articulara, fractura si grabesc recuperarea post-traumatica. Si ca, de fapt, osteoporoza este usor de diagnosticat. Esential este insa, ca preventia osteoporozei sa inceapa de la varste fragede, printr-o dieta echilibrata si exercitiu fizic.

Sexul masculin este afectat?

Da, si barbatii pot face acesta boala, cauzata de o insuficienta androgenica, de carenta de calciu si vitamina D, de fumat si consumul excesiv de alcool. Iar cancerul de prostata este un factor de risc. In lume, o femeie din trei si un barbat din cinci, sufera de osteoporoza. Este un procent mai mare chiar fata de cel al cancerului de san, sau al cancerului de prostata.De aceea trebuie luati in seama si barbatii in ceea ce priveste diagnosticul precoce, pentru ca in genere, perceptia majoritatii este ca osteoporoza este apanajul sexului feminin. E nedrept sa nu fie avertizati, corect informati, cuprinsi in studiile de specialitate, caci si ei fac parte – intr-un procent semnificativ, din lotul celor care suporta consecintele nefaste ale acestei maladii. Cert este ca, desi este cunoscut acest fapt, factorii de risc care determina boala la barbati sunt insuficient considerati si studiati.Maturitatea osoasa este atinsa in jurul varstei de 25-30 de ani si se pastreaza inca aproximativ 10 ani, la acelasi nivel. Dupa aceasta varsta, si femeile, si barbatii incep sa piarda din masa osoasa, pana la 0,5% in fiecare an, consecinta a procesului de imbatranire. La femei, aceasta pierdere este mult accentuata dupa instalarea menopauzei, deoarece un rol important in echilibrul metabolic osos il au estrogenul si progesteronul. Astfel, in situatia in care nivelul acestor hormoni scade, femeile suporta o pierdere si mai mare de masa osoasa, de pana la 3-4% pe an.

Celulele osoase raspunzatoare de formarea matricei osoase, a osului nou, sunt osteoblastele. Cele care elimina portiuni ale osului vechi,sunt osteoclastele. Astfel, tesutul osos este regenerat de propriile celule. Doar atunci cand apare un dezechilibru in acest ciclu, cand pierderea de tesut osos este mai mare decat cel format, se instaleaza osteoporoza.

OSTEOPOROZA, BOALA CARE „DEBUTEAZA” PRIN COMPLICATII

Simptomatologia acestei afectiuni este silentioasa. Boala se instaleaza „pe furis” inca din tinerete si se manifesta abia dupa 50 de ani, in general. Pacientul, uneori chiar si medicul, afla ca are aceasta afectiune, abia dupa ce s-a produs o fractura. De aceea, pentru medicul de familie este important sa identifice pacientii cu risc pentru osteoporoza.

Se poate suspecta un diagnostic de osteoporoza daca:

  • apar pierderi de inaltime
  • exista dureri cronice de spate, cu iradieri laterale pacientul urmeaza un tratament cu unele dintre medicamentele care pot induce osteoporoza, cum ar fi corticoizii, diureticele, anticoagulantele, sau antiacizii cu continut ridicat de aluminiu
  • s-a produs o fractura dupa o cadere sau lovire usoara
  • pacientul este consumator de alcool in cantitati mari pacientul fumeaza peste un pachet de tigari/zi
  • au existat episoade de amenoree pentru mai mult de 12 luni, in afara unei sarcini
  • menopauza s-a instalat inainte ca pacienta sa fi implinit 45 de ani
  • pacientul sufera de tulburari ale tiroidei, boala Chron, boala Cushing sau anorexie nervoasa
  • pacientul a suferit interventii chirurgicale pe stomac, sau este depresiv

Diagnosticul se bazeaza in cea mai mare parte pe anamneza corecta si amanuntita, pe examenul fizic si pe determinarea densitatii masei osoase. Importanta diagnosticarii precoce a afectiunii consta in faptul ca un tratament inci pient, poate preveni fracturile. Acestea reprezinta complicatiile cele mai de temut ale bolii, prin consecintele lor: imobilizare si interventii chirurgicale. In cazul fracturilor de sold produse la persoane cu varsta inaintata, exista o rata mare de deces si este stiut ca la un pacient cu osteoporoza, dupa prima fractura apar altele, „in cascada”.Fie ca se apeleaza la absorbtiometria duala a energiei cu raze X – DEXA, la ultrasunete, la ecografie, radiografii sau tomografii computerizate, important pentru pacient este ca boala sa fie depis tata in faza incipienta, de osteopenie.

OSTEOPOROZA – BOALA TRATABILA

Pacientul trebuie sa stie ca nu exista medicamente care vindeca boala, dar ca pot incetini evolutia. Rolul tratamentului in aceasta afectiune este sa stopeze pierderea de masa osoasa, sa creasca densitatea osoasa si astfel, sa previna fracturile. Diagnosticul precoce si tratamentul initiat timpuriu scad foarte mult riscul fracturilor. De asemenea, poate sa evite, sau sa diminue durerea provocata de fracturi sau de modificarile aparute la nivelul oaselor afectate.

Tratamentul medicamentos va cuprinde produse precum raloxifenul, risendronatul, calcitonina, care opresc scaderea densitatii osoase si cresc rezistenta osului, dar si suplimente de calciu si vitamina D.

Tratamentul nemedicamentos, trebuie sa tina cont de modificarea stilului de viata, in sensul renuntarii la fumat si la alcool, precum si igiena alimentatiei, care trebuie sa fie una bogata in alimente cu continut ridicat de calciu si vitamina D. Alimentele trebuie alese cu grija, tinand cont de efectele atat de nocive ale aditivilor alimentari. Se vor recomanda in special consumarea produselor lactate, a pestelui, fructe si zarzavaturi. Si nu in ultimul rand, exercitiile fizice efectuate cu regularitate, care sporesc rezistenta osoasa.

Totusi, in cazul persoanelor varstnice, miscarile trebuie efectuate cu precautie si eventual cu suprave ghere medicala, pentru a evita tocmai traumatismele osoase. De asemenea, in cadrul tratamentului nemedicamentos, care poate controla evolutia bolii, pot fi folosite produsele terapeutice ce au incluse in textura lor microelemente cu proprietati dovedite benefice asupra organismului: cupru, zinc si siliciu. Genunchiere, cotiere, centuri lombare, ciorapi sau fese elastice, toate aceste produse sunt rezultatul a peste 10 ani de cercetari si studii clinice, care au dovedit ca sub actiunea caldurii corpului sunt declansate efectele siliciului si a celor doua metale, determinand stimularea microcirculatiei sanguine, reducerea durerii si a inflamatiei, si chiar o scadere a ratei pierderii de masa osoasa.

FRACTURILE, COMPLICATIILE CARE ANUNTA BOALA

In lipsa unui tratament, pacientul cu osteoporoza este predispus la fracturi. Cel mai adesea, la nivelul coloanei vertebrale, al soldului si la incheietura mainii. Fracturile de la nivelul coloanei vertebrale – toracale si lombare, pot avea loc chiar in absenta unei caderi sau loviri. Vertebrele devin atat de poroase si fragile, incat se taseaza, determinand dureri semnificative si o cifoza importanta.

Cel mai frecvent tip de fractura determinat de osteoporoza, dupa cel al coloanei, este fractura de sold. Apare in urma unei caderi, provoaca dizabilitati permanente si nu de putine ori, decesul pacientului. Cu toate ca cei mai multi raspund bine tratamentului chirurgical, independenta le este afectata, ca si calitatea vietii. Fracturile care se produc la incheietura mainii, apar la lovituri usoare, care in mod normal nu ar trebui sa determine astfel de complicatii.

PROFILAXIE

Consecintele osteoporozei sunt extrem de serioase, atat pentru pacient, cat si pentru societate, costurile tratamentului fiind cu mult mai mari fata de cele necesare preventiei.

Inca din copilarie se face preventia osteoporozei, pentru ca factorii care influenteaza formarea unor oase de buna calitate sunt exercitiul fizic si o alimentatie sanatoasa, cu un aport adecvat de calciu si vitamina D. Profilaxia si tratamentul rahitismului la copil reprezinta din aceasta perspectiva un factor care va influenta in mod esential calitatea vietii viitorului adult.

Si daca factori de risc precum sexul, rasa, statura, antecedente familiale sau cei genetici, nu au cum sa fie influentati, trebuie cunoscuti cei asupra carora se poate interveni. Acestora trebuie sa li se acorde o importanta sporita. Dieta saraca in calciu si vitamina D, fumatul si consumul bauturilor alcoolice in cantitati mari, sedentarismul, depresiile netratate, sau repetate cure de slabire, sunt factori de risc asupra carora se poate interveni. Astfel se poate preveni instalarea bolii, a fracturilor, sau se incetineste pierderea de masa osoasa in cazul in care boala s-a instalat.

Exercitiul fizic are un rol important in cresterea masei osoase si a rezistentei oaselor care sustin greutatea corpului. Activitatea fizica previne caderile si fracturile, prin cresterea tonusului muscular, dar si prin imbunatatirea echilibrului. Un efect deosebit il au exercitiile „contra-gravitatiei”, plimbarile, urcatul scarilor, dansul, ca si exercitiile in care se folosesc greutati. Un sport deloc de neglijat este innotul, benefic musculaturii trunchiului si membrelor.

In ceea ce priveste dieta, nu este de neglijat faptul ca aportul alimentar echilibrat si sanatos poate mentine sistemul osos intr-o conditie buna.Alimentele inalt procesate, alimentatia tip fast-food, aduc un aport mult prea mare de fosfor, impiedicand atat absorbtia calciului, cat si a magneziului, cu rol important la randul sau in sanatatea sistemului osos. Pentru asigurarea unei sanatati optime a oaselor, pentru fixarea calciului, sunt necesare si vitaminele D, A, C si K, precum si microelemente ca zincul, siliciul, fluorul si magneziul. Toate acestea se regasesc in pestele gras oceanic – sardele, hering, macrou, in lactate proaspete fermentate probiotic, paine de secara sau integrala, cereale putin procesate si integrale, nuci, alune, migdale, banane, prune, dar si in fructe si legume, consumate de preferinta crude.

DE RETINUT:

  • copiii care efectueaza 40 de minute de activitate fizica viguroasa pe zi, au oase mult mai rezistente fata de cei mai putini activi;
  • la fete, tesutul osos acumulat pana la varsta de 11-13 ani este aproximativ egal cu cel care se pierde in perioada de 30 de ani dupa menopauza;
  • femeile care nu au activitate peste 9 ore pe zi, au cu 50% mai multe sanse la o fractura de sold, fata de cele care stau sub 6 ore
  • o musculatura puternica a spatelui se asociaza cu un risc semnificativ mai mic de fracturi vertebrale si cifoza;
  • prezenta unei singure fracturi vertebrale creste de peste 2 ori riscul aparitiei fracturii de sold.
  • (date ale International Osteoporosis Foundation – IOF, preluate de la LRR si ASPOR)

Alimentele nerecomandate sunt bauturile tip cola si cafeaua care, prin cafeina pe care o contin reduc absorbtia calciului, ca si oricare dintre bauturile carbo-gazoase, care scad rata fixarii calciului si reduc masa osoasa, in special la tineri. Este de pre ferat un consum moderat de clorura de Na, care scade absortia calciului si creste eliminarea lui. Mezelurile, carnatii, conservele de pateuri si din carne, branza topita, prin continutul crescut in fosfor, accentueaza pierderea de calciu. Alte alimente care reduc absorbtia cal ciului, sau favorizeaza eliminarea lui, sunt vegetalele care contin oxalati, cum ar fi spanacul, painea fara drojdie si fibrele alimentare in exces, ca si consumul exesiv de alcool si fumatul.

In ceea ce priveste consumul de laptele fluid, acesta va fi moderat, deoarece ultimile studii au demonstrat ca lactoza care se absoarbe cu dificultate, determina o proasta absorbtie a calciului, iar raportul calciu/fosfor este dezechilibrat in favoarea fosforului. Acest dezechilibru determina o absorbtie redusa a calciului si blocheaza absorbtia magneziului.

CONCLUZIE

Pana cand osteodensitometria va fi introdusa ca screening intr-un program national de sanatate, „cheia” diagnosticarii la timp, ca si preventia dealtfel, ramane in mana medicului de familie. Depistarea pacientilor cu risc, suspiciunea diagnosticului de osteoporoza si la pacientii de sex masculin, atentia care trebuie sa se indrepte spre alimentatia copiilor – pacienti, spre necesitatea suplimentarii cu calciu si vitamina D, dar si a exercitiului fizic, toare acestea stau la baza unui bun management al bolii. Nu trebuie neglijata supravegherea atenta a alimentatiei gravidei, de asemenea o posibilitate de preventie, caci viata intrauterina este prima, si una dintre cele mai importante etape in formarea sanatoasa a viitorului organism uman.

Nimic nu este greu, dificil si necunoscut la acesta boala. Necesita insa vigilenta si un mod de viata sanatos!

Statistica

  • dupa varsta de 50 de ani, aproximativ o femeie din trei si un barbat din sapte trebuie sa se astepte la aparitia unei fracturi cauzate de osteoporoza;
  • una din sase femei va suferi de-a lungul vietii o fractura de sold;
  • una din cinci persoane varstnice cu fractura de sold moare in primul an de la producerea fracturii;
  • una din trei paciente nu este capabila sa se ingrijeasca singura nici dupa un an de la producerea fracturii de sold.
  • (date ale International Osteoporosis Foundation – IOF, preluate de la LRR si ASPOR)
Leave a reply