Noul proiect de lege a Sanatatii prevede modificari in ceea ce priveste utilizarea resurselor care se refera la zona medicamentului, dar si a calitatii serviciilor medicale in vederea eficientizarii acestor domenii.
Ministerul Sanatatii a anuntat astazi publicarea proiectul de Lege privind organizarea si functionarea sistemului de sanatate din Romania site-ul MS, la sectiunea transparenta decizionala.
Potrivit MS, la elaborarea documentului au participat profesionisti din sistemul sanitar, reprezentantii Comisiei Prezidentiale, ai Ministerului Sanatatii, Casei Nationale de Asigurari de Sanatate. Acesta va fi transmis, pentru punct de vedere, catre toate organizatiile din sectorul sanitar sau interesate de acest sistem, respectiv Colegiul Medicilor din Romania, reprezentantii sindicatelor, reprezentantii asociatiilor de pacienti etc.
Conform proiectului de act normativ se va pastra in aceeasi forma sistemul actual de colectare a asigurarilor de sanatate. Modificarea care se va realiza, insa, vizeaza modul de alocare si gestionare a fondurilor colectate, prin introducerea caselor de asigurari private de sanatate in locul actualelor case judetene de asigurari de sanatate.
âPractic, o schimbare esentiala in sistem va fi legata de interpunerea intre CNAS si furnizorii de servicii medicale a unei verigi suplimentare, reprezentate de casele de asigurari private, care va aduce elemente de competitivitate si eficienta in gestionarea fondurilor, si care va stimula inclusiv cresterea calitatii serviciilor medicale pentru a atrage cat mai multi asiguratiâ, a declarat ministrul Sanatatii, Ritli Ladislau.
De asemenea, modificari vor fi aduse si segmentului care consuma/utilizeaza peste 50% din buget, respectiv sectorul spitalicesc. âConform proiectului, spitalele vor avea posibilitatea de a se organiza ca unitati cu statut de fundatie sau chiar de societate comerciala. De asemenea, acestea se vor putea organiza in asociatiiâ, a mai adaugat ministrul. Astfel, potrivit reprezentantilor MS, noua structura ar permite echipei manageriale o mai mare libertate de actiune la toate nivelele, de la personal (inclusiv salarizarea diferentiata) pana la structura si dotare, mentinand insa proprietatea la nivelul institutiilor publice (exista insa si varianta ca acolo unde se doreste sa fie atrasi noi parteneri sub diferite modalitati care astazi nu sunt posibile).
âMedicina primara va fi un alt sector in care se inregistreaza schimbari importante. Pe langa medicul de familie va apare medicul angajat direct de autoritatea locala. Acesta va fi sprijinit de o echipa multidisciplinara al carei nucleu de baza va fi format din asistenti comunitari si mediatori sanitari. Medicii, care vor avea contract cu primaria vor fi angajati in zone izolate, greu accesibile, acolo unde sunt dificultati in acordarea de asistenta medicalaâ, a a precizat Ritli Ladislau.
Noul proiect legislativ, mai prevede modificari in ceea ce priveste utilizarea resurselor care se refera la zona medicamentului, dar si a calitatii serviciilor medicale in vederea eficientizarii acestor domenii. In acest sens, se propune crearea unei agentii pentru informatii si calitate in sanatate (ANCIS), ca o structura in coordonarea MS.
Leave a reply