Proiectul de Lege privind organizarea si functionarea sistemului de sanatate din Romania a fost publicata pe site-ul Ministerului Sanatatii, la sectiunea Reforma in Sanatate.
Conform proiectului de act normativ, principalele modificari din sistem vizeaza reorganizarea sistemului de asigurari de sanatate, organizarea si functionarea spitalelor, precum si cresterea controlului calitatii servicii si cresterea rolului Ministerului Sanatatii in monitorizarea si controlul politicilor de sanatate.
Potrivit ministrului Sanatatii, dr. Vasile Cepoi, propunerea legislativa are in vedere reducerea dezechilibrului financiar si regandirea organizatorica si functionala a intregului sistem sanitar, proiectul de lege propunand un model care sa creasca baza de colectare a contributiilor de asigurari de sanatate, sa asigure utilizarea eficienta a rersurselor financiare, pastrand eforturile contribuabililor in actualele limite.
“Aveam nevoie de aceasta lege. In prezent, sistemul sanitar este centralizat si hiperreglementat. Un asemenea sistem necesita un control puternic, ceea ce lipseste. Lipsa acestui control induce un comportament incorect in sistem care este resimtit atat de personalul medical, cat si de catre populatie. De asemenea, sistemul acuza monopolul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate si lipsa de transparenta a acestei institutii, dar si monopolul Ministerului Finantelor Publice in colectarea si alocarea fondurilor catre Sanatate. Nu in ultimul rand, nemultumirea a crescut in randul populatiei pentru serviciile medicale, la fel ca si nemultumirea cadrelor medicale din sistem”, a declarat dr. Vasile Cepoi.
Reorganizarea sistemului de asigurari de sanatate este una dintre principalele schimbari. Potrivit MS, prin reorganizare se urmareste desfiintarea monopolului CNAS si a autonomiei in conducerea si in administrarea Fondului national de asigurari obligatorii de sanatate (independenta FNUASS prin scoaterea fondului de la bugetul consolidat). De asemenea, reprezentantii MS au specificat faptul ca asiguratii vor avea controlul utilizarii fondurilor din sanatate, nici un cetatean nu va plati mai mult la fondul de asigurari, iar asiguratii vor putea incheia si asigurari facultative.

Leave a reply