Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) a sesizat Parchetul cu privire la neregulile din “Directia Medic Sef” constatate in urma unui control.

Potrivit CNAS, ca urmare a emiterii Ordinului presedintelui CNAS nr. 62/06.02.2013, Directia Control si Monitorizare a efectuat un control la nivelul Directiei Medic Sef a CNAS, fiind constatate o serie de abateri.
Astfel, Directia de Control si Monitorizare a constatat efectuarea unor cheltuieli pentru medicamente pe seama carora nu au fost identificati platitorii de contributii (taxa de clawback).
O alta neregula, potrivit CNAS, se refera la nerespectarea de catre personalul cu atributii in domeniul clawback a prevederilor legale legate de elaborarea/intocmirea unor documente, inregistrarea si arhivarea acestora, documente care au antrenat raspunderea juridica si/sau patrimoniala a CNAS. De asemenea, Directia de Control si Monitorizare a sesizat si neasumarea de persoanele responsabile din Directia Medic Sef a raspunderii privind solutionarea unor sesizari si petitii adresate de persoane juridice, privind subiecte care pot fi generatoare de efecte patrimoniale si/sau juridice la nivelul CNAS.
“Fata de cele mentionate au fost dispuse masuri administrative in limitele de competenta ce revin presedintelui CNAS si a fost a fost transmisa o sesizare catre organele de cercetare penala (Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 3) cu privire la faptele constatate care pot constitui abuz sau neglijenta in serviciu ale functionarilor publici. Toate aceste demersuri fac parte din seria de masuri luate de conducerea CNAS pentru imbunatatirea activitatii interne si de crestere a gradului de responsabilizare a angajatilor”, se arata in comunicatul emis astazi de CNAS.

Leave a reply