Legea spitalelor

In acceptiunea legii, spitalul este unitatea sanitara cu paturi, de utilitate publica, cu personalitate juridica, care furnizeaza servicii medicale.
Legea spitalelor este unul dintre actele normative cuprinse in pachetul de legi vizand reforma in sistemul sanitar, care a generat aprigi dispute in special in randul medicilor care in prezent detin si functia de directori de spitale ori de sefi de sectie.

Titlul VII – Spitalele – din Legea privind reforma in sistemul sanitar (care la data intrarii sale in vigoare abroga Legea nr.270/2003 a spitalelor) aduce o serie de noutati, in special cu privire la organizarea si functionarea spitalelor.
In ceea ce priveste organizarea si functionarea spitalelor, noua Lege a spitalelor introduce la art.171 alin.3 criteriul regimului proprietatii pentru clasificarea spitalelor, in functie de acest criteriu existand spitale publice, organizate ca si institutii publice, spitale private, organizate ca si persoane juridice de drept privat, si spitale publice, in care functioneaza si sectii private.
Acest criteriu al regimului proprietatii este binevenit in noua lege, contribuind in mod evident la clarificarea aspectelor pe care le implica organizarea si functionarea unui spital ca si institutie publica sau ca si persoana de drept privat.

Criteriul regimului juridic al proprietatii a fost evitat pana in prezent de legiuitor, incercandu-se a se motiva irelevanta acestuia. Astfel, in nota de fundamentare a fostului ministru al Sanatatii, Ovidiu Branzan, privitoare la O.G. nr. 68/2004 privind modificarea Legii spitalelor nr. 270/2003, neintroducerea criteriului de clasificare a spitalelor in functie de regimul proprietatii s-a motivat cu aceea ca era un criteriu nerelevant, care producea confuzie in determinarea calificarii spitalelor ca fiind publice sau private. Mai mult, prin aceeasi nota de fundamentare s-a sustinut ca a clasifica spitalele in functie de regimul juridic al proprietatii nu determina o delimitare clara intre spitalele publice si spitalele private, cu atat mai mult cu cat unele spitale publice au in patrimoniul lor nu doar bunuri proprietate publica sau privata a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale, ci au si bunuri proprietate a unor persoane juridice de drept privat. Toate aceste motivatii sunt nerealiste, deoarece legislatia care reglementeaza persoanele juridice de drept public si persoanele juridice de drept privat este coerenta si confera posibilitatea ca, in functie de aceasta clasificare, sa poata fi determinate drepturile si obligatiile persoanelor juridice, raspunderea acestora in raport cu tertii si toate celelalte aspecte ce deriva din regimul public sau privat al proprietatii.
In functie de criteriul teritorial, noua Lege a spitalelor introduce notiunea de spital regional, definit la art.172 alin.1 lit.a) ca fiind spitalul clinic judetean care detine competentele si resursele umane si materiale suplimentare necesare, in vederea asigurarii ingrijirilor medicale complete pentru cazurile medicale complexe, mai ales in cazul urgentelor si al pacientilor aflati in stare critica, pentru cazurile ce nu pot fi rezolvate la nivel local, in spitalele municipale si orasenesti, la nivelul judetului respectiv, precum si pentru toate cazurile din judetele arondate, ce nu pot fi rezolvate complet la nivelul spitalelor judetene, din pricina lipsei de resurse materiale si/sau umane sau din cauza complexitatii cazului.
Clasificarea unui spital judetean ca fiind spital regional are o importanta deosebita in ceea ce priveste fondurile pe care spitalele publice le primesc in completarea veniturilor proprii pe care le realizeaza. Din acest punct de vedere, prezenta lege nu este explicita, art.190 prevazand ca spitalele clinice cu sectii universitare primesc sume de la bugetul de stat, spitalele judetene – de la bugetul propriu al judetului, iar spitalele de interes judetean sau local – de la bugetele locale. Astfel, in noua reglementare legala se simte lipsa unei prevederi exprese cu privire la fondu-rile pe care spitalul regional le primeste in completarea veniturilor proprii, dat fiind faptul ca, desi este un spital judetean, nu se poate interpreta ca aceste fonduri i se cuvin doar de la „bugetul propriu al judetului”, din moment ce spitalul regional are arondate mai multe judete pe care le deserveste.

Modificarile majore ale legii spitalelor, care au fost si cel mai aprig combatute, privesc conducerea spitalelor. Astfel, Legea 270/2003 reglementa drept organe de conducere a spitalelor publice: consiliul de administratie, comitetul director si directorul general. Consiliul de administratie era format din 7-9 membri, in functie de marimea spitalului, membrii fiind: doi reprezentanti ai Directiei de Sanatate Publica, doi reprezentati numiti de consiliul judetean ori local, un reprezentant al Colegiului Medicilor din Romania, un reprezentant al Ordinului Asistentilor Medicali din Romania si directorul general. Comitetul director era format din director general, contabil-sef si, eventual, director general adjunct medical, director administrativ si director de ingrijiri, in functie de capacitatea spitalului. Comitetul director asigura conducerea executiva a spitalului, coordonand intreaga activitate a unitatii sanitare intre sedintele consiliului de administratie. Directorul general conducea activitatea comitetului director.
S-a dovedit practic, evaluandu-se activitatea spitalelor, faptul ca modul in care era organizata conducerea spitalelor in vechea legislatie nu asigura functionalitatea acesteia si, in cele mai multe cazuri, impiedica realizarea unui management de calitate.
Acesta este principalul motiv pentru care noua Lege a spitalelor statueaza la art.178 ca spitalul public este condus de un manager, persoana fizica sau juridica. Managerul incheie contract de management cu Ministerul Sanatatii pe o perioada de 3 ani. Acest contract poate fi prelungit sau poate inceta inainte de termen in urma evaluarii anuale, efectuate pe baza criteriilor de performanta stabilite prin ordin al ministrului Sanatatii.
Managerul persoana fizica va fi selectat prin concurs, iar pentru selectia managerului persoana juridica se va organiza licitatie publica, conform O.U.G. nr. 60/2001 privind achizitiile publice.
Se poate remarca faptul ca managerul persoana fizica nu este angajat al spitalului, contractul de management nefiind guvernat de dreptul muncii, ci de normele dreptului civil contractual, iar in situatia in care managerul este o societate comerciala infiintata in baza Legii nr. 31/1990 a societatilor comerciale, aplicandu-se in materie si legislatia comerciala. Din pricina faptului ca modelul contractului de management cu clauzele aferente urmeaza a fi aprobat prin ordin al ministrului Sanatatii, in prezent nu putem face mai multe referiri la continutul acestuia.
Art.180 din noua Lege a spitalelor enumera la alin.1 incompatibilitatile pentru functia de manager persoana fizica, incluzand printre acestea si exercitarea oricaror alte functii salarizate, nesalarizate sau indemnizate. Alin.2 al art.180 din lege defineste conflictul de interese ca fiind detinerea, de catre manager, persoana fizica sau juridica, ori reprezentant al persoanei juridice, de parti sociale, actiuni sau interese, la societati comerciale sau organizatii nonguvernamentale care stabilesc relatii comerciale cu spitalul la care persoana in cauza exercita sau intentioneaza sa exercite functia de manager. Mai mult, prevederile anterioare sunt aplicabile si pentru rudele sau afinii pana la gradul al IV-lea inclusiv, ale managerului.
Art.180 alin.4 din lege stipuleaza ca managerul selectat prin concurs sau reprezentantul desemnat al persoanei juridice selectate in urma licitatiei care se afla in stare de incompatibilitate sau in conflict de interese, este obligat sa inlature motivele de incompatibilitate sau de conflict de interese in termen de 30 de zile de la aparitia acestora, in caz de neconformare, contractul de management urmand a fi reziliat de plin drept.
Singura derogare de la prevederile art.180 alin.1 pe care legea o permite este aceea ca persoanele care indeplinesc functia de manager la spitale care au sub 400 de paturi, pot desfasura activitate medicala in institutia respectiva.

In ceea ce priveste comitetul director, art.183 din lege prevede ca in cadrul spitalelor publice functioneaza un comitet director format din managerul spitalului, directorul medical, directorul de cercetare-dezvoltare pentru spitalele clinice, directorul financiar-contabil si, dupa caz, directorul de ingrijiri. Atributiile comitetului director urmeaza a fi stabilite prin ordin al ministrului Sanatatii.
Atributiile sefilor de sectii, constau, potrivit noii legi, in indrumarea si realizarea activitatii de acordare a ingrijirilor medicale in cadrul sectiei respective si raspund de calitatea actului medical, la acestea adaugandu-se atributiile asumate prin contractul de administrare pe care il vor incheia cu spitalul public pe o perioada de 3 ani. Incompatibilitatile si conflictul de interese prevazute la art. 180 din lege se aplica si sefilor de sectie, calitatea de sef de sectie fiind compatibila doar cu functia de cadru didactic universitar.
O alta noutate adusa de Legea spitalelor este infiintarea consiliului consultativ, avand rolul de a dezbate principalele probleme de strategie, organizare si functionare a spitalului si de a face recomandari managerului, prevederile art.180 alin.3 din lege, referitoare la conflictul de interese aplicandu-se si membrilor consiliului consultativ. Consiliul consultativ inlocuieste consiliul administrativ reglementat de vechea legislatie, insa prin stabilirea rolului strict consultativ al acestuia legiuitorul a dorit sa asigure functionalitatea si eficienta conducerii spitalelor.
In ceea ce priveste raspunderea spitalelor, Legea 270/2003 prevedea la art.4 alin.2 ca pentru prejudiciile cauzate pacientilor din culpa medicala raspunderea cadrelor medicale este individuala, reglementare care era in contradictie vadita cu normele Codului civil, care prevad raspunderea solidara a angajatorului si a angajatului in asemenea situatii. In noua Lege a spitalelor nu se mai face nici o referire la acest aspect al raspunderii, insa este vorba de o omisiune voita, dat fiind faptul ca raspunderea unitatilor sanitare este reglementata pe larg in titlul XV din Legea privind reforma in sistemul sanitar, intitulat „Raspunderea civila a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice”. Astfel, potrivit prevederilor art.644 alin.2 din Legea privind reforma in sistemul sanitar, unitatile sanitare raspund in conditiile legii civile pentru prejudiciile produse de personalul medical angajat, in solidar cu acesta. Prin urmare, si problema spinoasa a raspunderii civile a fost reglemen-tata in mod corect, in concordanta cu prevederile legii civile.

O privire de ansamblu asupra noii Legi a spitalelor ne indreptateste sa afirmam ca acest act normativ aduce intr-adevar schimbari radicale in modul de organizare si functionare a spitalelor, legiuitorul propunandu-si sa creeze toate premisele pentru realizarea unui management de calitate in spital, calitatea managementului reflectandu-se asupra calitatii serviciilor medicale si, implicit, asupra calitatii vietii populatiei.

PROTOCOL privind modul de eliberare a medicamentelor

Intre:
Ministerul Sanatatii, reprezentat de Eugen Nicolaescu – ministrul Sanatatii‚ Agentia Nationala a Medicamentului, reprezentata de farm. pr. Magdalena Badulescu‚ Colegiul Farmacistilor din Romania, reprezentat de prof. dr. farm. Dumitru Lupuliasa‚ Patronatul Farmacistilor din Romania, reprezentat de farm. pr. Constantina Tomescu‚ Asociatia Retelelor de Farmacii din Romania, reprezentata de Ovidiu Buluc
au convenit urmatoarele clauze protocolare:

I. Obiectul Protocolului

Detalierea situatiilor posibile in care farmacistul, in vederea asigurarii serviciilor farmaceutice de urgenta, poate elibera medicamente fara prescriptie medicala, conform prevederilor art.33 din Codul Deontologic al farmacistului adoptat prin Decizia nr. l a Colegiului Farmacistilor din Romania si publicat in Monitorul Ofi cial al Romaniei, Partea I, nr.752/18.08.2005

II. Cadrul legal

1. Ordonanta de Urgenta nr.152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman, aprobata prin Legea nr. 336/2002 cu modificarile si completarile ulterioare
2. Legea nr. 305/2004 privind exercitarea profesiei de farmacist, precum si organizarea si functionarea Colegiului Farmacistilor din Romania;
3. Codul Deontologic al farmacistului adoptat prin Decizia nr.l a Colegiului Farmacistilor din Romania, elaborat in temeiul Legiinr. 305/2004.
4. Ordinul ministrului Sanatatiinr. 1552/2004 pentru aprobarea Regulilor de Buna Practica Farmaceutica.

III. Situatiile posibile

1. Farmacistul poate actiona in interesul bolnavului, in limita competentelor sale, pentru a asigura continuitatea administrarii unui medicament recomandat de medic, fara a i se prezenta o prescriptie medicala, in situatii ca:

• pacient cronic cunoscut de catre farmacist sau aflat in evidentele farmaciei ca utilizator al medicamentului solicitat, dar care din diverse motive nu a putut ajunge la medic;
• pacient care nu poseda o prescriptie medicala, dar prezinta un bilet de iesire din spital, o scrisoare medicala etc.;
• pacient care prezinta o prescriptie a carei valabilitate a expirat;
• pacient care prezinta o schema de tratament parafata de medicul prescriptor;
• pacient aflat in tranzit si care nu isi poate continua tratamentul;

2. Farmacistul poate actiona in interesul bolnavului, in limita competentelor sale, pentru pacientul care se adreseaza cu o solicitare de eliberare a unui medicament, fara a avea o prescriptie medicala, atunci cand:

• pacientul, aflat in tranzit, nu isi poate continua tratamentul
• pacientul, aflat in mediu rural, intr-o localitate care are cabinet medical, dar nu este prezent medicul, sau pacientul se afla intr-o localitate in care nu exista cabinet medical;
• alte situatii de urgenta in care farmacistul va decide, dupa caz, eliberarea unui medicament pe o durata limitata pana la obtinerea unei prescriptii, cu indrumarea pacientului catre medicul de familie, centrul de sanatate sau permanenta, compartimentul sau unitatea de primire a urgentelor sau apelarea 112.

IV. Principii aplicate

1. Farmacistul va utiliza toate cunostintele sale profesionale pentru a veni in sprijinul pacientului.
2. Pentru a realiza un serviciu de calitate, farmacistul va solicita pacientului sau apartinatorului acestuia, toate informatiile legate de urgenta cererii sale: medicatie curenta, alte afectiuni, alergii si alte aspecte care pot influenta decizia farmacistului luand in considerare afectiunea pentru care se solicita medicamentul, grupa terapeutica din care face parte medicamentul, efectele adverse, contraindicatii.
3. In functie de gravitatea situatiei prezentate, farmacistul va incerca sa ia legatura cu medicul curant al pacientului sau cu un alt medic.
4. Dozele eliberate pot fi pentru maximum 24 ore – in zilele lucratoare si maximum 72 ore – pentru sfarsitul de saptamana si sarbatori legale;
5. Orice interventie de acest tip va fi insotita de recomandarea farmacistului ca pacientul sa se adreseze imediat medicului;
6. In cazul copiilor, eliberarea unui medicament va fi insotita de recomandarea catre parinti de a consulta in cel mai scurt timp medicul de familie sau de a apela la 112.
7. Medicamentele psihotrope si stupefiante nu fac obiectul prezentului Protocol.

V. Obligatiile partilor

1. Ministerul Sanatatii va continua, in conformitate cu atributiile sale, supravegherea desfasurarii activitatii la nivelul farmaciilor.
2. Colegiul Farmacistilor din Romania va completa Codul Deontologic prin preluarea prevederilor prezentului Protocol.
3. Colegiul Farmacistilor din Romania si Patronatul Farmacistilor din Romania vor actiona in scopul cunoasterii si aplicarii reglementarilor in vigoare (Legea privind exercitarea profesiei de farmacist, a Codului Deontologic, a Regulilor de Buna Practica Farmaceutica).
4. Colegiul Farmacistilor din Romania si Patronatul Farmacistilor din Romania vor intensifica colaborarea intre profesionistii din sanatate (farmacisti si medici) in scopul prevenirii si rezolvarii acestor situatii si pentru respectarea modului de eliberare in functie de clasificarea medicamentului. Atat medicii, cat si farmacistii trebuie sa informeze pacientii ca eliberarea pe baza de prescriptie a medicamentelor are drept scop protejarea sanatatii lor, cunoscand faptul ca administarea unor medicamente fara recomandarea unui medic poate avea consecinte negative asupra sanatatii prin provocarea de reactii adverse, interactiuni medicamentoase, rezistenta la unele medicamente.
5. Colegiul Farmacistilor din Romania se va preocupa de stabilirea unui colectiv de specialisti, care sa participe la campania de informare a pacientului, format din cadre didactice si practicieni privind riscurile si beneficiile automedicatiei.
6. Asociatia Retelelor de Farmacii va actiona in scopul cunoasterii si aplicarii prevederilor prezentului Protocol de catre membrii acestei asociatii, precum si a celorlalte reglementari in vigoare privind profesia de farmacist, Codul Deontologic, Regulile de Buna Practica Farmaceutica.