Cu ocazia Zilei Mondiale a Reconstrucției Mamare, 16 octombrie, a avut loc prima intervenție socială a unui caz de cancer mamar, realizată prin parteneriatul dintre PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL parte a rețelei REGINA MARIA și asociaţia, NaviMED.
Eugenia, în vârsta de 42 de ani, a fost diagnosticată cu cancer la sânul drept în urmă cu o lună. De-a lungul timpului, pacienta a făcut diverse investigații, însă fără să primească un rezultat clar. Cele mai concludente răspunsuri le-a primit la PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL, după ce a fost consultată de Dr. Gerald Filip, Medic Primar Chirurgie Genrală, cu competență în Chirurgie Oncologică.
„Pe baza consultului chirurgical, urmat de ecografie mamară, mamografie bilaterală, Computer Tomograf, RMN și puncție biopsie, diagnosticul a fost clarificat: cancer multicentric de glandă mamară dreaptă (mai multe tumori la nivel de sân drept). Pornind de la acest rezultat, cea mai bună recomandare pentru pacientă, adaptată stadiului bolii, a fost intervenția chirurgicală de mastectomie și excizie bioptica de ganglion santinela axilar, urmată imediat de reconstrucție mamară. Această decizie a fost luată în Tumor Board, unde o echipă multidisciplinară a analizat cazul în detaliu. Datorită situației financiare precare, pacienta a ales în primă fază să renunțe la intervenție spunând că nu poate trăi fără un sân, deoarce nu putea să susțină și intervenția de reconstrucție.”, a precizat Dr. Gerald Filip, Medic Primar Chirurgie Generală, PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL.
În cadrul parteneriatul dintre spital și entitatea non-profit, a fost analizat cazul Eugeniei care a îndeplinit anumite criterii de analiză a situației, precum: lipsa resurselor financiare, imposibilitatea de a face mastectomie și reconstrucție, vârsta. Astfel, a fost posibil să se realizeze atât operația de mastectomie, cât și reconstrucția sânului fără să fie necesar efortul financiar al pacientei.
Acestui proiect s-au alăturat firmele MENTOR, ce a donat proteza mamară pentru reconstrucție și FRAMED ce a donat o matrice acelulară – ADM, ce este utilizată ca membrană chirurgicală în repararea țesuturilor moi și este folosită ca țesut de susținere, de acoperire sau de înlocuire. Membrana devine un continuum tisular împreună cu țesuturile înconjurătoare, asigurând stabilitatea rezultatului estetic în timp. Pe lângă firmele mai sus menționate, au fost alături de noi în demararea acestui proces, AVON România, CORA România și artiștii plastici din Timișoara care au donat lucrări prezentate în cadrul unui vernisaj pentru susținerea acestei cauze.
Post-operato, Eugenia este recunoscătoare celor care i-au salvat viața: “În acest moment simt că Dumnezeu mă iubește, că am primit a doua șansă. Un diagnostic de cancer nu este ușor de acceptat, însă, cu ajutorul celor de la NaviMED și a medicilor de la PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL, am aflat că un diagnostic de cancer nu înseamnă o condamnare la moarte.”
Parteneriatul dintre PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL și NaviMED continuă și este compus din acțiuni diverse și complementare: sesiuni educaționale, workshopuri pe diverse tipuri de cancere, conștientizarea importanței screening-urilor astfel încât depistarea bolii să se facă în stadii cu prognostic bun.
Leave a reply
Leave a reply