Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a aprobat
infiintarea Academiei de HIV/SIDA si Boli
Infectioase in cadrul Institutului „Matei Bals”, unde
specialistii romani si cei din Europa Centrala si de Est
vor incerca, din 2009, sa uniformizeze modalitatile de
tratament ale pacientilor. Managerul Institutului „Matei
Bals”, prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, a aproximat
ca, in primele luni ale anului 2009, se vor tine primele
cursuri in cadrul academiei. Academia de HIV/SIDA este
formata din pavilioane cu amfiteatre destinate cursurilor
si sedintelor si spatii de cazare pentru specialistii din
tarile vecine.

„In Romania, tratamentul HIV/SIDA este gratuit,
ceea ce nu se intampla in foarte multe tari. Rezultatele
tarii noastre privind managementul HIV/SIDA sunt luate
drept exemplu si apreciate de multe tari europene”, a
declarat Nicolaescu, cu ocazia aniversarii a zece ani de
existenta a Institutului de Boli Infectioase „Matei Bals”.

Potrivit statisticilor Compartimentului pentru Monitorizarea
si Evaluarea Infectiei HIV/SIDA, in Romania, la
sfirsitul lunii iunie 2008 erau inregistrati 7.719 pacienti
infectati cu virusul HIV, dintre care ponderea cea mai
mare o au cei cu varste cuprinse intre 15 si 19 ani.
Din totalul pacientilor infectati, 6.603 sunt in tratament
antiretroviral.

Leave a reply