Imunomodulatoare de natura vegetala

Autor: Dr. farm. George Dan Mogosanu – S.L. Disciplina Farmacognozie – Fitoterapie, Facultatea de Farmacie, UMF Craiova

Numeroase maladii apar ca o consecinta a scaderii capacitatii de aparare a organismului. Cercetarile au condus la izolarea si caracterizarea, din regnul vegetal, a numeroase substante care stimuleaza mecanismele imunitare nespecifice. Perspectivele terapeutice ale acestor principii active sunt strans legate de progresele in domeniul fascinant al imunologiei.

Poliholozide

Poliholozidele cu proprietati imunostimulatoare sunt macromolecule liniare sau rami ficate, polimeri de oze (ramnoza, galactoza, xiloza, arabinoza, manoza) si acizi uronici (acid galacturonic). Datorita structurii heterogene si masei moleculare mari, cu limite largi de variatie (30-1000 kD), determina stimularea sintezei de interferon, factor cu efect antitumoral si antiviral.

Cercetarile din ultimii ani au evidentiat numeroase structuri poliholozidice imunomodulatoare, unele dintre ele cu aplicatii clinice importante in tratamentul unor carcinoame. Astfel, se remarca poliholozidele omogene (β-glucani) produse de ciuperci: lentinan, ganoderan, krestina, schizofilan.

Lentinus edodes este o specie originara din Orientul Indepartat (China, Coreea, Japonia), dar cultivata pe toate continentele. Creste pe trunchiul degradat al unor arbori: fag, stejar, mesteacan, castan. Prezinta palarie mare, robusta, de culoare bruna sau maro-deschis, acoperita cu scuame. Are miros caracteristic, puternic, care se intensifica dupa uscare, din acest motiv fiind denumita si "ciuperca parfumata de castan".

Lentinanul are proprietati imunostimulatoare, antitumorale, antibacteriene, antivirale. Se utilizeaza in tratamentul carcinoamelor gastrice, colorectale si mamare. Administrat i.v., 2 mg/saptamana, asociat cu citostatice, restabileste statusul imunitar, creste calitatea si durata vietii pacientilor oncologici, prin scaderea efectelor secundare chimioterapiei (greata, caderea parului, imunosupresie). De asemenea, amelioreaza starea de sanatate a bolnavilor infectati cu HIV. In doze terapeutice, lentinanul nu induce reactii alergice, hemoliza, tulburari de coagulare, efecte mutagene. Nu trece in laptele matern. Totusi, prezinta unele efecte secundare (greata, voma, senzatie de presiune toracica, hematurie), care dispar la intreruperea administrarii.

Ganoderma lucidum este o specie raspandita pe toate continentele, spontana in padurile de foioase, la baza arborilor, pe radacini sau fragmente lemnoase aflate in curs de degradare. Fructificatiile sunt inodore si insipide, cu picior de consistenta suberoasa si palarie rotunda sau reniforma, de culoare rosie-bruna, lucioasa. In scop medicinal, specia se cultiva mai ales in Asia (China, Taiwan, Coreea, Malayezia, Thailanda) si in America de Nord. Pentru actiunea imunostimulatoare si antitumorala, extractele de Ganoderma se folosesc fie in monoterapie, fie asociate cu chimio- si/sau radioterapia, in tratamentul unor neoplasme cu diferite localizari. Normalizeaza parametrii biochimici, imunologici si hematologici, contribuind la cresterea calitatii si la prelungirea duratei de viata a pacientilor. Produsul este lipsit de toxicitate, la doze terapeutice.

Lectine

Lectinele sunt glicoproteine de origine neimuna, capabile sa aglutineze anumite celule (eritrocite, limfocite, spermatozoizi, celule stem etc.), glicoconjugate sau toxine, ca urmare a recunoasterii specifice si legarii reversibile a ozelor sau oligozidelor din aceste structuri. Lectinele, denumite si aglutinine, fitoaglutinine sau fitohemaglutinine, nu sunt nici anticorpi si nici enzime. Au fost descoperite in plante, dar si in animale (nevertebrate, reptile). In patologia umana, lectinele sunt folosite ca markeri in diagnosticul histopatologic al unor tumori.

Prima lectina, ricina, a fost izolata din Ricinus communis (ricin). Actiunea antitumorala a ricinei poate fi amplificata prin inducerea de anticorpi monoclonali, care se pot lega de catena A, rezultand o imunotoxina specifica antigen- dirijata. Aceasta posibilitate deschide drumul ricinei catre aplicatii terapeutice in domeniul bolilor neoplazice sau de natura virala si al imunosupresiei. In tratamentul leucemiilor, ricina se asociaza cu alte antitumorale (vincristina, daunorubicina, cisplatina). La pacientii imunodeficitari, lectinele sunt utile daca se asociaza transplantului medular: cea mai activa este lectina din soia, SBA – Soya Binding Agglutinin, folosita in tratamentul bolii de iradiere (Cernobal, 1986). Asociate cu microelemente, lectinele din Viscum album (vasc), denumite ML (Mistletoe Lectin) sau VAA (Viscum Album Agglutinin), se folosesc pentru actiunea antitumorala si imunostimulatoare, ca adjuvante in tratamentul tumorilor maligne. In doze de 1-3 ng/ml, lectinele au efect antileucemic si imunostimulator. Prin fierbere, produsul medicinal se inac tiveaza. Din acest motiv, vascul se administreaza sub forma de: pulbere de frunze uscate, inghitita ca atare, 1 g/zi, la o singura administrare, dimineata, pe nemancate; macerate alcoolice si alcoolaturi obtinute din planta proaspata (cele mai active din punct de vedere terapeutic); macerat apos – reteta corecta pentru tratamentul hipertensiunii arteriale prevede administrarea, timp de trei saptamani, a unui macerat din 2.5 g pulbere de vasc la o ceasca de apa rece, lasat in repaus 2-3 ore si apoi filtrat.

In doze terapeutice, la administrare orala, produsele pe baza de extracte din vasc nu prezinta toxicitate, insa pe cale parenterala pot induce reactii adverse locale: necroza, cefalee, febra (prin stimularea imunitatii), tulburari circulatorii si chiar manifestari alergice. Din punctul de vedere al contraindicatiilor, se au in vedere hipersensibilitatea la proteine, infectiile cronice progresive (TBC), hipertermia.

Lignani

Lignanii cu proprietati medicinale sunt dimeri fenilpropanici, rezultati prin condensarea a doua molecule de coniferol. Siringarezinolul si eleuterozidele din compozitia vascului si a ginsengului siberian au proprietati imunomodulatoare si adaptogene. Datorita actiunii lor antimitotice, unii lignani prezinta aplicatii in terapia antineoplazica a carcinomului Eagle, carcinomului nasofaringian KB, leucemiei limfocitare P-388: derivatii de semisinteza ai podofilotoxinei, matairezinolul izolat din Forsythia viridissima (forsitie), austrobailignanii din compozitia lemnului speciei exotice Austrobaileya scandens.

Antrachinon-derivati

Antrachinon-derivatii naturali sunt compusi aromatici cu structura de baza nucleul antracenic. Prin continutul de antrachinon- derivati (morindona, morindo zide, damnacantal), fructele recoltate de la specia Morinda citrifolia (noni, dud indian) prezinta actiune imunostimulatoare, antitumorala, antimicrobiana, colereticcolagoga, tonifianta, antidepresiva, fe brifuga, antimigrenoasa. Actiunea anti tumorala se datoreaza, in principal, deri vatilor antrachinonici care inhiba diviziunea celulelor precanceroase si stimuleaza formarea limfocitelor T. Morindona este precursor in semisinteza daunomicinonei, agliconul agentului antitumoral daunomicina (daunorubicina).

Saponozide triterpenice

Saponozidele triterpenice sunt compusi naturali cu structura tetraciclica sau pentaciclica, derivati de izopren. Pentru actiunea tonica generala, imunostimulatoare si antistres-adaptogena, de care sunt responsabile ginsenozidele, cel mai cunoscut si utilizat remediu este ginsengul sau radacina vietii. In functie de provenienta geografica si de speciile producatoare, exista mai multe sorturi de ginseng: coreean (Panax ginseng), chinezesc sau "de San qi" (San-chi), vietnamez, "de Japonia" sau "de Chikusetsu", "de Himalaya", american, siberian. De peste 2000 de ani, medicina traditionala chineza recomanda radacina de ginseng ca remediu antiastenic, utilizat in geriatrie, pentru tonificarea organismului si stimulare endocrina. Efectele fitogeriatrice se concentreaza mai ales in directia combaterii aterosclerozei, "renascand speranta unei noi tinereti". Ca atare sau in diverse combinatii, ginsengul siberian este utilizat ca remediu biostimulator pentru cosmonauti.

Dozele active de ginseng sunt destul de ridicate (1-2 g/zi) si se administreaza sub forma de pulbere, decoct, vin medicinal, tinctura, preparate standardizate, ca atare sau in asociere cu aromatizanti de tip scortisoara. Tratamentul cu pulbere de ginseng nu trebuie sa depaseasca 2 g/zi, iar cura nu trebuie continuata mai mult de trei luni.

Polifenoli

Pentru continutul de polifenoli, cel mai important remediu vegetal este ceaiul verde, folosit ca protector antitumoral, in profilaxia cancerului. Actiunea protectoare a ceaiului verde fata de consecintele iradierii a fost descoperita de catre medicii japonezi in tratamentul bolii de iradiatie, dupa exploziile atomice de la Hiroshima si Nagasaki. Ceaiul verde se obtine din frunze lasate la vestejit, stabilizate prin uscare rapida, in maximum doua zile de la recoltare, si apoi rulate. Uscarea se poate face prin metoda traditionala chinezeasca (incalzire pe placi metalice, la 45-500C) sau prin metoda japoneza, cu abur fierbinte. Infuzia are o usoara nuanta verdegalbuie si o aroma specifica.

La persoanele sensibile la acidul clorogenic si taninul din ceai, pot sa apara reactii adverse: iritatie gastrica, greata, scaderea apetitului, constipatie sau diaree. Alaturi de poliholozidele cu structura speciala si de uleiul volatil, polifenolii derivati de acid cafeic (echinacozida, acidul cicoric, cinarina) sunt responsabili de actiunea imunostimulatoare, antibiotica si virustatica a speciilor de Echinacea, utilizate pentru proprietatile cicatrizante, antiinflamatoare, diuretice, regeneratoare hepatice, antimitotice, in urologie, ginecologie, dermatologie, ORL (viroze respiratorii).

Uleiuri volatile

Conform normelor internationale, uleiurile volatile sunt lichide lipofile, cu aroma puternica, care se evapora total, nu lasa pete grase si care se obtin fie prin distilare cu vapori de apa, fie prin presare. Uleiurile volatile pentru uz farmaceutic se obtin numai prin distilare cu apa, antrenare cu vapori de apa sau presare.

Dintre componentele uleiurilor volatile, pentru proprietatile imunomodulatoare, cele mai cunoscute sunt terpineolul, citralul, timolul, carvacrolul, eugenolul, cinamaldehida. Acestea prezinta actiune directa, de stimulare a imunitatii, prin cresterea titrului de limfocite T in sangele periferic si in ganglionii limfatici mezenterici. Concentratiile active in vivo sunt de 200 de ori mai mici decat cele care dau rezultate in vitro, fiind comparabile cu concentratiile hormonilor circulanti. La administrare interna, uleiurile volatile declanseaza efecte indirecte, pe baza unor mecanisme fitohormonale fiziologice, fiind purtatoarele unui "mesaj" ce permite potentarea fenomenelor de reactie (rezistenta) a organismului la infectii. Aromaterapia antiinfectioasa, una din principalele directii de utilizare a uleiurilor volatile, se aplica in cazul bolnavilor alergici la antibiotice si in maladii infectioase cronice, la care tratamentul cu antibiotice este ineficient. Pana la aflarea rezultatului aromatogramei, pacientul se trateaza cu un amestec de uleiuri volatile de lamaita, cimbru, cuisoare si scortisoara, active universal. Perspectivele terapeutice ale imunomodulatoarelor de natura vegetala cuprind mai multe directii: terapia antitumorala, bolile autoimune, maladiile infectioase (infectii intraspitalicesti; forme cronice, rezistente la tratament; infectii oportuniste, la pacienti cu risc; infectii virale etc.).