GlaxoSmithKline a lansat recent o competitie de granturi adresata cercetatorilor din Europa, inclusiv din Romania, in programul Discovery Fast Track Challenge 2014, o competitie special creata pentru a transforma si concretiza cercetarea academica in noi potentiale terapii.

Potrivit GSK, competitia Discovery Fast Track 2014 se adreseaza tuturor cercetatorilor indepedenti sau specialistilor afiliati unei universitati, care au idei de medicamente inovatoare si sunt interesati de un parteneriat cu o companie farmaceutica de top, menit sa le transforme descoperirile stiintifice intr-un nou produs.
Criteriile de inscriere tin de gradul de originalitate a lucrarii prezentare, capacitatea de aplicabilitate a ipotezei terapeutice, stadiul in care se afla cercetarea, impactul pe care noul medicament l-ar putea avea in aria sa terapeutica si, nu in ultimul rand, posibilitatile de care dispune institutia de provenienta a cercetatorilor pentru a sprijini pe mai departe cercetarea.
Cercetatorii castigatori vor colabora cu o echipa de oameni de stiinta a GSK, pentru a-si pozitiona conceptul de cercetare inovator intr-un proces rapid de dezvoltare a medicamentelor noi. ‘GSK este gata sa puna la dispozitie conditii de ultima ora pentru a testa ideile cercetatorilor, precum si toata expertiza stiintifica de care dispune, pentru a inlesni identificarea unor mostre chimice de calitate’, se arata in comunicatul emis de companie.
Competitia Discovery Fast Track este dezvoltata in cadrul Programului Discovery Partnership with Academia (DPAc). Mai mult detalii despre criteriile de inscriere laDiscovery Fast Track 2014 se pot obtine de pe www.gsk.com/discoveryfasttrack.

Leave a reply