Maternitatea "Elena Doamna" din Iasi se asociaza cu SC Iscare International SRL, reprezentantul unui grup de firme slovac la Iasi, pentru infiintarea unui centru de fertilizare in vitro.
Potrivit reprezentantilor maternitatii, investitia este de 1,1 milioane de euro si va fi suportata integral de grupul slovac, in timp ce unitatea sanitara a pus la dispozitie un corp de cladire.
"Daca totul va fi in regula, pana in primavara anului viitor acest centru va fi construit. Grupul slovac a estimat ca pretul unei fertilizari in vitro la Iasi va fi de aproximativ 1.500 de euro, dar nu este un pret unitar fix. In alte tari europene, costurile ajung, in medie, in functie de patologie, la 3.000 de euro", a declarat, vineri, pentru NewsIn, dr. Stefan Butureanu, directorul Maternitatii "Elena Doamna".
Acesta a adaugat ca grupul slovac va investi 350.000 euro in reabilitarea corpului de cladire in care va functiona centrul de fertilizare, 800.000 euro in dotarea cu aparatura si 50.000 euro in instruirea personalului.
Leave a reply
Leave a reply