Enterocolita

Enterocolita, afectiune inflamatorie a mucoasei intestinului subtire si a colonului, redevine o problema de actualitate o data cu apropierea sezonului cald.

Enterocolita, afectiune inflamatorie a mucoasei intestinului
subtire si a colonului, redevine o problema
de actualitate o data cu apropierea sezonului
cald. Boala este frecventa, se intalneste
la orice varsta, are etiologie diversa, iar ca arie de
raspandire afecteaza indeosebi tarile si zonele geografice
mai putin dezvoltate, fiind favorizata de
factori socio-economici precum igiena individuala
si colectiva precara.

De departe cele mai frecvent intalnite
cazuri de enterocolita sunt cele de etilogie
infectioasa, iar clasificarea in functie
de natura agentului patogen este:

1. infectie bacteriana: poate fi cauzata
de o bacterie care distruge mucoasa
intestinala (Shigella, Salmonella, Yersinia,
Campylobacter etc) sau de o bacterie
care produce o toxina responsabila de o
hipersecretie hidroelectrolitica (Staphylococcus
aureus, Escherichia Coli, Vibrio
Cholerae etc).

In cazul pacientilor imunodeprimati,
tuberculoza digestiva reprezinta o cauza
relativ frecventa a enterocolitei infectioase.

2. infectie virala: cel mai frecvent,
prin rotavirus care afecteaza indeosebi
copiii. Infectiile cu citomegalovirus in
randul pacientilor imunodeprimati pot fi
complicate de leziuni ischemice la nivelul
colonului si rectului, cu evolutie posibila
spre megacolon toxic.

3. infectie parazitara: Giardia lamblia,
Blastocystis homnis, Balanti dium
coli etc. Parazitozele frecvente sunt
amibiaza, in timp ce persoanele imunodeprimate
pot fi subiectii unor infestari
intestinale grave precum criptosporidioza
sau anguililoza.

4. infectie fungica: candidoza este
adesea o consecinta a dismicrobismului
datorat administrarii indelungate de antibiotice.
Transmiterea microorga nismelor
se face pe cale fecal-orala, acestea fiind introduse
in organism odata cu apa si alimentele
contaminate (care pot contine si toxine
microbiene) sau prin incorecta igienizare
a mainilor sau tacamurilor. De asemenea,
transmiterea agentilor infectiosi se poate
face si direct intre indivizi, sau prin intermediul
vectorilor cunoscuti (rozatoare,
gandaci, multe altele).

Animalele de ferma pot fi purtatori
asimptomatici ai bacteriilor enumerate
anterior, bovinele spre exemplu constituie
rezervoare primare ale unei tulpini agresive
de Escherichia Coli (tip O157:H7).

Aceste bacterii sunt eliminate in fecale,
iar prin folosirea excrementelor animale
ca fertilizator organic se contamineaza
diverse culturi vegetale. Cateva din
produsele alimentare susceptibile la contaminarea
cu bacterii sunt carnea (incorect
preparata termic), laptele nefiert,
verdeturile si sucurile de fructe nepasteurizate.

Antibioticele, indeosebi cele
cu spectru larg de activitate precum cefalosporinele,
au un impact puternic asupra
florei intestinale reducand semnificativ
populatia de bacterii probiotice.

Prin urmare, bacteriile patogene care
supravietuiesc au o competitie redusa
pentru spatiu si hrana si se pot inmulti
exagerat, producand manifestarile tipice
ale enterocolitei infectioase.

Dezechilibrul florei intestinale initiat de
administrarea de antibiotice se perpetueaza
in timp, astfel incat simptomele pot aparea
chiar si la 1-2 luni de la medicatie. Desi
exista o corespondenta intre doza/durata
medicatiei si probabilitatea aparitiei enterocolitei,
aceasta se poate declansa chiar si dupa
folosirea unei singure doze de antibio tic. De
asemenea, utilizarea inhibitorilor de pompa
de protoni (Omeprazole) si in general toate
medicamentele cu efect anticolinergic care incetinesc
peristaltismul si cresc timpul de tranzit
al continutului intestinal, duc la retentia
enterotoxinelor microbiene si exacerbeaza
efectul antibioticelor. Sezonul cald este asociat
cu frecventa mult crescuta a cazurilor
de enterocolita acuta. Temperatura
ridicata din aceasta perioada asigura alterarea
mult mai rapida a alimentelor prin dezvoltarea
accelerata a germenilor si sinteza
sporita de ente rotoxine de catre acestia. De
asemenea, temperatura ridicata favorizeaza
degradarea chimica a alimentelor prin procese
de pe roxidare, rancezire, fermentare etc
compusii rezultati avand un grad ridicat de
toxicitate. Daca luam in calcul si faptul ca
in timpul concediilor din anotimpul cald
alimentatia provine frecvent din surse mai
putin sigure, obtinem o combinatie de posibili
factori declansatori ai enterocolitei care se
potenteaza reciproc. Enterocolita acuta este
frecvent intalnita la persoanele care calatoresc,
in acest caz afectiunea fiind cunoscuta
drept „diareea calatorului”. Infectarea persoanei
se face in modul descris anterior, prin ingerarea
de alimente sau apa contaminate etc.
De asemenea, in acest caz diareea poate fi
cauzata si de afectarea florei intestinale ca urmare
a schimbarii regimului alimentar in favoarea
consumului unor preparate sau condimente
specifice zonei vizitate.

Simptomele enterocolitei

Enterocolita are de regula debut subit,
la scurt timp dupa consumarea alimentelor
contaminate sau dupa ingerarea
substantei toxice. Tabloul clinic al bolii se
ca racterizeaza prin scaune numeroase (de
la 2 – 3 scaune in perioadele linistite, pana
la 15 – 20 scaune in 24 ore, in episoadele
severe), care pot prezenta elemente patologice
de tip mucus, puroi sau sange.
Frecventa mare a scaunelor poate favoriza
si aparitia senzatiei de arsura in zona
anala precum si a eritemului fesier.

Diareea poate fi insotita sau nu de
greata, anorexie, varsaturi, dureri abdominale
pana la colici, balonari, zgomote hidro-aerice, eliberarea de gaze urat mirositoare,
intoleranta la lactoza si alterarea starii
generale. Febra si frisoanele completeaza
frecvent acest tablou clinic, iar in cazurile
grave se remarca fenomene de colaps periferic
cu transpiratie, racire a extremitatilor,
puls mic, cianoza, hipotensiune.

Pacientul este puternic deshidratat, acuza
sete intensa, oligurie, are tegumente uscate,
tendinta de lesin. in enterocolita infectioasa,
mucoasa intestinala este afectata fie prin distrugerea
enterocitelor direct de catre agentul
patogen sau prin actiunea enterotoxinelor
secretate de bacterii care cresc permeabilitatea
mucoasei fata de ionii clorura, rezultand
o diaree secretorie la cateva ore dupa
ingerarea toxinei. Ca urmare, simptomatologia
generala a enterocolitei este data fie
de diseminarea agentului infectios ori a enterotoxinelor
acestuia in organism, fie de
pierderile considerabile de apa si electroliti,
consecinta diareei si a varsaturilor.
Complicatiile enterocolitelor acute
sunt deshidratarea, iar pe termen lung
malnutritia.

Riscul de deshidratare este mult
mai mare la copii si indeosebi la sugar
decat la alte varste, intrucat sugarul
are o suprafata corporala mai mare
raportata la greutate, pierderea de lichide
fiind mai mare si mai rapida,
sugarul are totodata un metabolism
mai rapid, cu necesar crescut de apa in
timp ce rinichii acestuia fiind incomplet
maturizati nu conserva la fel de
eficient apa ca rinichiul adult.

Riscul de malnutritie apare in cazul
enterocolitelor recurente, fiind determinat
atat de dietele restrictive, de
apetitul diminuat datorat senzatiei
de greata, cat si de malabsorbtia intestinala
care apare ca urmare a diverselor
simptome clinice precum
inflamarea mucoasei intestinale, accelerarea
tranzitului intestinal, digestia
incompleta a alimentelor, activitatea
enzimatica deficitara etc.