Coenzima Q10 sursa tineretii vesnice?!

Substanta cu aceasta denumire a devenit deja familiara persoanelor care utilizeza anumite produse cosmetice des pre care se spune ca ar amana instalarea fenomenelor de imbatranire la nivelul pielii.

Substanta cu
aceasta denumire a
devenit deja familiara persoanelor
care utilizeza anumite
produse cosmetice des pre
care se spune ca ar amana instalarea
fenomenelor de imbatranire la nivelul pielii.

Dar ce este in fond coenzima Q10 si in ce masura folosirea suplimentelor sau
a produselor care o contin este utila?!
Vom incerca in continuare sa examinam aceste
aspecte, stimulati indeosebi de explozia de produse
farmaceutice care contin coenzima si care
se reclama a fi solutia exceptionala pentru foarte
multe conditii patologice preocupante pentru
omul secolului XXI.

In primul rand, din punct de vedere chimic,
coenzima face parte din grupul ubichinonelor,
care , dupa cum le arata si numele, sunt substante
ubicui, ce se gasesc si pot fi sintetizate de toate
fiintele vii. In consecinta, nu este vorba de o substanta
esentiala, de al carei aport exogen sa fie
conditionata buna functionare a organismelor.
Ea nu este in mod categoric o vitamina.

Din punct de vedere al proprietatilor chimice,
coenzima Q10 este o substanta liposolubila, care
detine un grup functional benzochinonic si un lant
format din 10 unitati izoprenice. Este prezenta in
toate membranele celulare si in lipoproteine, capacitatea
grupului benzochinonic de a accepta si dona
electroni fiind elementul de baza al functionarii
sale. Coenzima exista in 3 stari de oxidare: integral
redusa (ubichinol), integral oxidata (ubichinona) si
o forma intermediara (semichinona).

Ea face parte din lantul mitocondrial de
transport al electronilor, asigurand transformarea
energiei oferite de glucide si lipide, in ATP.

Se gaseste si in membranele lizozomilor, organele
de digestie ale celulei, unde se sugereaza ca
ar juca un rol esential in transportul transmembranar
al protonilor, asigurand astfel un pH acid
optim intralizozomal. Coenzima are si functii antioxidante,
inhiband in vitro peroxidarea lipidelor
din membranele celulare sau din LDL. Formarea
de lipide oxidate si consumarea alfa-tocoferolului
sunt deprimate de prezenta coenzimei,
care, in plus, poate regenera tocoferolul oxidat.
Mai mult, protejeaza proteinele membranare si
ADN-ul mitocondriilor izolate de stresul oxidativ
care insoteste lipoperoxidarea.

Coenzima Q10 este sintetizata in cantitati suficiente
in marea majoritate a tesuturilor umane,
in 3 etape:

1. sinteza benzochinonei din tirozina sau fenilalanina,
in prezenta tiaminei (vitamina B1)
2. sinteza lantului izoprenic din acetil CoA
3. condensarea celor doua structuri.

Enzima HMG-CoA reductaza joaca un rol
central in reglarea acestui proces de sinteza.
Nu s-au semnalat simptome de defincienta a
coenzimei Q in populatia generala, ceea ce duce
la concluzia ca biosinteza endogena si aportul
dintr-o dieta variata asigura niveluri suficiente
pentru un adult sanatos. Desi se aproximeaza
ca circa 25% dintre nivelurile plasmatice de coenzima
sunt datorate aportului nutritional, nu se
cunoaste cu precizie care este contributia acestui
aport la asigurarea coenzimei tisulare. In literatura
sunt citate numai 4 cazuri de deficiente
genetice de biosinteza. In schimb, s-a constatat
ca nivelurile sale tisulare scad cu varsta. La persoanele
cu insuficienta cardiaca congestiva, cancer
sau diabet exista un nivel plasmatic redus de
coenzima.

Ar mai fi de mentionat ca enzima esentiala
pentru sinteza coenzimei Q, HMG-CoA reductaza,
este si factorul central al sintezei endogene
de colesterol, ceea ce o face tinta tratamentului
statinic, fara ca pana la ora actuala sa
se cunoasca implicatii clinice sau simptomatice.

Luand in considerare cele enuntate mai sus,
importanta coenzimei Q este esentiala intr-un numar foarte mare de procese metabolice, deci
folosirea sa pentru profilaxia si tratamentul unor
afectiuni este, in plan teoretic, motivata.
Un prim context unde coenzima a fost si este
folosita este cel al incetinirii proceselor de senescenta.
Imbatranirea, vazuta ca un complex de
procese functionale in declin, are in centrul sau
lezarea oxidativa a structurilor celulare de catre
speciile reactive de oxigen. Acestea sunt deseuri
mitocondriale rezultate din productia ATP-ului,
care trebuie neutralizate de catre antioxidanti.

In caz contrar, se ajunge la cercuri vicioase, cu
lezarea mitocondriilor, afectarea proceselor
functionale care au loc aici si producerea unei
cantitati si mai mari de radicali liberi. Se stie
ca unul din procesele asociate cu imbatranirea
este declinul metabolismului energetic tisular,
indeosebi in muschii striati, miocard sau ficat.
In acelasi timp, un factor esential in procesele
energogene tisulare si in neutralizarea radicalilor
liberi este exact coenzima Q, al carui nivel tisular
scade in imbatranire. Din pacate, nu exista pana
in acest moment studii sugestive efectuate la om
care sa indice utilitatea suplimentelor de coenzima
Q in amanarea sau ameliorarea proceselor tisulare
legate de senescenta, desi fundamentele
teoretice pentru efectele pozitive ale coenzimei
sunt bine definite.

Dupa cum s-a amintit anterior, coenzima Q
in asociere sau nu cu tocoferolul joaca un rol important
si in protejarea LDL fata de oxidare, proces
timpuriu in formarea si dezvoltarea leziunilor
aterosclerotice. S-a constatat ca nivelul coenzimei
in LDL uman poate fi crescut de suplimen tele
cu coenzima. Studii efectuate pe animale de experienta
au indicat ca dozele mari de coenzima
Q inhiba formarea leziunilor aterosclerotice, mai
ales atunci cand se asociaza si alfa tocoferolul .
Mai mult, coenzima pare sa intervina si la alt nivel
in profilaxia aterosclerozei, prin inhibarea expresiei
moleculelor de adeziune a monocitelor.

Se asteapta mai multe studii care sa defineasca
utilitatea suplimentelor de coenzima in profilaxia
fenomenelor aterosclerotice la om.
Exista si afectiuni unde administrarea de coenzima
Q are actiuni benefice mai bine dovedite.
Multe dintre boli sunt exact acele afectiuni
cronice, degenerative, care au o frecventa din ce
in ce mai mare in lumea contemporana.
Coenzima poate fi utilizata in afectiuni cardio-vasculare.

Un rol central in prevenirea afectiunilor cardio-vasculare, in mod special al aterosclerozei, il
are functionarea normala a endoteliului vascular.
Relaxarea dependenta de endoteliu a vaselor
este diminuata la indivizii cu hipercolesterolemie,
cu boala coronariana si diabet. Administrarea
de coenzima Q10 a dat rezultate diferite in
solutionarea acestor probleme. Cel mai recent,
un studiu prospectiv randomizat efectuat pe 25
de barbati cu disfunctie epiteliala, a concluzionat
ca administrarea de 150 mg de coenzima Q10/
zi a ameliorat semnificativ functiile epiteliului, in
mod similar cu medicatia hipolipemianta. Studiul
insa nu a fost placebo – controlat. Este nevoie
de timp si de studii care sa lamureasca utilitatea
intrebuintarii coenzimei in acest context.

S-a sugerat utilitatea coenzimei in tratamentul
hipertensiunii arteriale. 120 mg de coenzima
pe zi , timp de 8 saptamani, asociate tratamentului
obisnuit, au determinat in 2 studii recente,
care au inclus pacienti cu hipertensiune arteriala
si boala coronariana scaderea presiunii sistolice
cu 12 mmHg (in medie) si a presiunii diastolice
cu aproximativ 6 mmHg, in comparatie
cu un placebo (complex de vitamine B). La persoanele
cu hipertensiune sistolica izolata, suplimentele
de coenzima si vitamina E (120 mg /zi +
300 UI/zi), pentru 12 saptamani, au determinat
o scadere tensionala de 17 mmHg, in comparatie
cu administrarea izolata a vitaminei E. Sunt de
studiat in continuare eventualele beneficii ale
administrarii pe termen lung a unor astfel de suplimente.
In insuficienta cardiaca congestiva, determinata
de boala coronariana sau de infarctul de
miocard, nivelurile coenzimei Q in miocard sunt
reduse. Administrarea de suplimente, alaturi de
terapia obisnuita in astfel de circumstante, a determinat,
in diverse studii, ameliorarea anumitor
parametrii functionali cardiaci.

Coenzima joaca un rol important si in evitarea
leziunilor de re – perfuzie miocradica post – ischemie
(ischemie datorata fie unui infarct, fie clamparii
aortice din anumite proceduri chirurgicale efectuate
pe cord). Studiile au aratat ca este benefica
o suplimentare cu 60 – 300 mg de coenzima/zi,administrata timp de una sau doua saptamani anterior
interventiilor chirurgicale pe cord.

Cateva studii de mica amploare au examinat
efectele coenzimei Q, asociate terapiei uzuale,
asupra pacientilor cu angina pectorala croni ca
stabila (60 – 600 mg/zi). In toate cazurile s-a
ameliorat toleranta la efort fizic si s-au redus sau
intarziat modificarile EKG asociate cu ischemia
miocardica, in comparatie cu folosirea de placebo.
Doar in doua studii s-a descris o scadere importanta
a frecventei simptomatologiei si a consumului
de nitroglicerina.

Datorita capacitatilor sale antioxidante, s-a
studiat si posibila interventie a coenzimei Q10 in
protectia anticanceroasa. Studii efectuate pe animale
au aratat efectul de booster al coenzimei
asupra sistemului imun, care poate face fata mai
bine unor infectii sau cancere. Studii clinice au indicat
cardioprotectia oferita de substanta fata de
efectele doxorubicinei. In prezent nu exista date
concludente care sa certifice utlitatea coenzimei
Q in tratamentul sau profilaxia neoplasmelor,
chiar daca intr-un studiu observational s-a subliniat
scaderea nivelului plasmatic de coenzima
Q la indivizii cu cancere de pancreas, plamani si,
indeosebi, san, iar in cateva investigatii de mica
amploare suplimentele au oferit o oarecare ameliorare
a evolutiei cancerelor de san.

O afectiune in care stresul oxidativ are un rol
important si in care metabolismul energetic este
afectat este diabetul zaharat. Forma redusa a coenzimei
Q este deficitara in plasma pacientilor
diabetici. Cu toate acestea, suplimentarea cu coenzima
nu a ameliorat controlul glicemiei sau
necesarul de insulina la persoanele cu diabet de
tip 1. In cazul diabetului de tip 2, suplimentele
nu au ameliorat nici controlul glicemic, nici profilul
lipidic. Este adevarat insa ca suplimentele nu
au interferat tratamentul antidiabetic obisnuit,
de aceea autorii studiilor afirma ca ele pot fi administrate
fara probleme la pacientul diabetic, ca
adjuvant al tratamentului pentru afectiunile cardiovasculare
coexistente.

O afectiune rara, dar unde suplimentele de
coenzima par sa aiba efecte pe termen lung asupra
secretiei insulinice si a acuitatii auditive este
diabetul zaharat congenital, insotit de pierderea
auzului.

O categorie de afectiuni datorate unor
disfunctionalitati ereditare ale lantului mitocondrial
de transport al electronilor este reprezentata
de encefalomiopatiile mitocondriale. La o subpopuatie de indivizi cu astfel de afectiuni
s-a gasit o deficienta marcata de coenzima Q la
nivel tisular, dovedind un defect genetic de biosinteza
al acesteia. Evident, administrarea de suplimente
a condus la ameliorari substantiale ale
statusului general al bolnavilor.

Coenzima Q a fost utilizata si in afectiuni
neurodegenerative. Una dintre acestea este boala
Parkinson. Suplimentele au fost bine tolerate
si au fost asociate cu o incetinire a deteriorarii
functionale, in comparatie cu placebo, dar numai
la doze mari (1.200 mg/zi). Un studiu mai recent
a obtinut rezultate satisfacatoare si la doze de
360 mg/zi, administrate timp de 4 saptamani.
Administrarea coenzimei a dat rezultate
foarte bune intr-un studiu pilot efectuat pe
pacienti cu ataxie Friederich.

In boala Huntington, studiile efectuate pe
modele animale au indicat eficienta suplimentelor
de Q10, care au ameliorat performanta motorie,
pierderile in greutate si supravietuirea. Un
singur studiu pe pacienti umani a fost efectuat
pana in prezent, dar rezultatele sale nu au fost
satisfacatoare.

Alte circumstante in care s-a incercat utilizarea
coenzimei Q, fara ca pana in prezent sa existe
rezultate pozitive certe, sunt: degenerescenta
maculara, astmul bronsic, sindromul de oboseala
cronica, refacerea postoperatorie (ca adjuvant),
dependenta de cocaina, prolapsul de valva mitrala
la copil, paradontopatiile, infectia cu virusul
imunodeficientei umane, migrena, hipertrigliceridemiile,
tinitusul, insuficienta renala, infertilitatea
masculina, sindromul mielodisplazic etc.

In fine, coenzima a fost folosita si pentru
ameliorarea performantelor atletice ale indivizilor
sanatosi. Din pacate, majoritatea studiilor
efectuate in acest sens nu au depistat nici un
avantaj al suplimentelor, existand doar doua studii
in care performantele aeroba si anaeroba s-au
ameliorat simtitor, in comparatie cu persoanele
care au luat placebo.

Asa cum am subliniat inca de la inceputul acestui
articol, coenzima Q10 este o substanta sintetizata
majoritar endogen. Intr-o mai mica masura,
ea provine din surse alimentare, aportul zilnic fiind
de regula mai mic de 10 mg pe zi. Cele mai bogate
surse de coenzima sunt carnea si derivatele,
indiferent de origine: vita, porc, pasare sau peste.

Relativ bogate sunt uleiurile de soia si rapita, nucile,
semintele oleaginoase. Cantitati ceva mai
modeste sunt ingerate prin intermediul legumelor
si fructelor, oua, produselor lactate. Cantitatea de
coenzima depinde si de metodele gastrotehnice
utilizate, 1/5 – 1/3 din coenzima pierzandu-se prin
prajire, dar nu si prin fierbere.

Evident, coenzima exista si intr-un mare
numar de suplimente, singura sau alaturi de
alte substante (de regula, alaturi de diferiti
antioxidanti). Dozele recomandate sunt variate
in functie de scopul propus: daca se urmareste
doar suplimentarea, se recomanda 30 – 100 mg/
zi, daca scopul este curativ, dozele sunt de 100 –
300 mg. Pentru evitarea unor fenomene de intoleranta
digestiva, se recomanda ca suplimentele
mai mari de 100 mg sa fie ingerate fragmentat,
in minimum 2 prize zilnice. De asemenea este de
mentionat ca administrarea de coenzima Q este
contraindicata in perioadele de maternitate, datorita
lipsei de studii care sa ofere date referitoare
la siguranta produsului in astfel de situatii.
Biodisponibilitatea coenzimei este redusa, ea
scade cu cresterea aportului, creste daca ingestia
este insotita de alimente grase si este situata, de
regula, la mai putin de 10% din aport.

Toleranta coenzimei este buna, efectele colaterale
fiind de mica amploare (dar nu de neglijat).
Ele includ, in afara fenomenelor digestive,
inapetenta, prurit cutanat, insomnie, cefalee,
ameteala, iritabilitate, astenie, simptomatologie
gripala etc. In unele cazuri, Q10 a diminuat glicemia,
la un singur pacient a provocat trombocitopenie
si sunt citate cazuri rare in care a diminuat
in mod nedorit tensiunea arteriala, a ridicat nivelul
transaminazelor sau a interferat nivelul hormonilor
tiroidieni (un caz). Un studiu a raportat
leziuni organice datorate fluxului sanguin diminuat
la nivel tisular in timpul efectuarii de exercitii
fizice intense de catre pacienti cu afectare cardiaca.
Implicarea coenzimei nu e clara, dar unii
medici contraindica efectuarea de exercitii fizice
intense de catre persoanele care iau suplimente
de coenzima.