FDA a aprobat o combinatie de Hycamtin (topotecan hidroclorid) si cisplatin, ca tratament medicamentos pentru cancerul cervical avansat. Terapia se adreseaza acelor cazuri pentru care chirurgia sau radioterapia nu sunt eficiente.Aceasta aprobare vine sa completeze indicatia de a utiliza produsul firmei GSK, Hycamtin, pentru tratamentul cancerului ovarian sau pulmonar.Combinatia de Hycamtin si cisplatin se adreseaza femeilor cu stadiul IV B (incurabil) al cancerului de col uterin, cancer recidivat sau metastazat.In studiile clinice realizate au fost incluse 293 de paciente, dintre care unele au primit Hycamtin cu cisplatin iar celelalte doar cisplatin. Majoritatea pacientelor beneficiasera anterior de radioterapie ca tratament standard, iar unele dintre ele suferisera si interventii chirurgicale.Combinatia celor doua medicamente s-a dovedit a fi mult mai eficienta decat cisplatinul in monoterapie. Pacientele din grupul care a primit asociatia medicamentoasa a avut o rata de supravietuire cu circa trei luni mai mare decat cele din al doilea grup (9 luni jumatate fata de 6 luni jumatate).Reactiile secundare ale Hycamtinului sunt atat dintre cele mai grave (risc crescut de neutropenie, trombocitopenie, anemie, toxicitate hepatica), cat si dintre cele mai putin grave, dar neplacute (greata, varsaturi, rash).
Leave a reply
Leave a reply