Fundatia Romana a Inimii a lansat Campania de educatie a populatiei pentru preventia bolilor cardiovasculare in Romania, SOS CARDIO – Atentie, risc cardiovascular!
Campania are ca scop constientizarea populatiei cu privire la factorii de risc cardiovascular si acumularea lor.

“Exista o nevoie acuta de informare. Oamenii trebuie sa inteleaga ca exista factori de risc cardiovascular. De unii dintre acestia sunt constienti, dar ii ignora, iar despre altii nici macar nu au aflat. Vizita la medic nu trebuie sa aiba loc numai in cazuri de urgenta, ci si pentru preventie”, a declarat Prof. Dr. Dan Gaita, presedintele Fundatiei Romane a Inimii, initiatoare a campaniei SOS Cardio – Atentie, risc cardiovascular!
Bolile cardiovasculare reprezinta principala cauza de mortalitate la nivel mondial. Romania ocupa locul 3 in lume, 62% din totalul deceselor fiind din cauza acestor afectiuni.
“Romania ocupa unul dintre ultimele locuri in Europa in ceea ce priveste speranta de viata, romanii traind cu zece ani mai putin decat cetatenii altor tari din cauza bolilor cardiovasculare”, a declarat Dr. Dan Deleanu, presedintele Societatii Romane de Cardiologie.
Cei mai predispusi la boli cardiovasculare sunt barbatii dupa varsta de 45 de ani, iar femeile dupa instalarea menopauzei, adica in jurul varstei de 55 de ani.

„Aplicarea masurilor de preventie ar avea cel mai mare impact in scaderea mortalitatii cardiovasculare, cu costuri foarte scazute pentru societate. Preventia cardiovasculara trebuie facuta la toate varstele. Avem mare nevoie de sprijinul mass-media”, a declarat Prof. Dr. Dragos Vinereanu, Presedintele Comisiei de Cardiologie a Ministerului Sanatatii si Secretar al Fundatiei Romane a Inimii.

Leave a reply