Bolile dermatologice la copil

In ultimii ani se constata o crestere a adresabilitatii la medicul dermatolog, pe de o parte datorita sporirii afectiunilor cutanate de tip alergic, dar si unei mai bune educatii medicale a populatiei. Ca in orice ramura medicala, in dermatologia pediatrica se intalnesc o serie de afectiuni frecvente, cat si unele ceva mai rare.

In ultimii ani se constata o crestere a adresabilitatii la medicul dermatolog, pe de o parte datorita sporirii afectiunilor cutanate de tip alergic, dar si unei mai bune educatii medicale a populatiei.

Ca in orice ramura medicala, in dermatologia pediatrica se intalnesc o serie de afectiuni frecvente, cat si unele ceva mai rare.

Unele aspecte cutanate ale nou-nascutului trebuie cunoscute: dintre bolile de piele, erithema toxicum neonatorum poate aparea pana la 70% dintre nou-nascuti. Desi poate cuprinde suprafete cutanate extinse, este o eruptie benigna, ce se vindeca spontan in cel mult 14 zile, fara tratament.

Ingrijirea pielii nou-nascutului trebuie sa fie corecta si tine cont de aspectele fiziologice ale acesteia. La toti bebelusii tegumentul este acoperit de asa – numita vernix caseosa, o substanta ce rezulta din degenerarea epidermului fetal si secretia glandelor sebacee. Vernix caseosa se considera a avea un rol protector si se lasa sa se descuameze in primele saptamani de viata. Se considera ca baile generale, imersiile totale in apa, se pot incepe numai dupa vindecarea cicatricii ombilicale. Ca produse de spalare, nu se vor folosi cele cu parfum, care sunt iritante, preferandu-le celor fara alcali. Parintii vor primi recomandarile de a utiliza produse disponibile in farmacii, din partea medicului specialist dermatolog sau pediatru. Tegumentul nou-nascutului nu se freaca dupa baie, ci se usuca prin tamponare.

Alte probleme minore ale tegumentului la nou-nascut sunt:

• alopecia fizilogica, ce implica intregul scalp, cu durata de pana la 3 – 6 luni;
• cutis marmorata, o coloratie reticulata rosie – albastruie a trunchiului si extremitatilor ce se reduce cu varsta;
• chistele de milium, retentie cutanata de keratina, leziuni mici de 1 – 2 mm ce apar in special la nivelul fetei, dar si pe zone de traumatism si care se vor exfolia in primele saptamani spontan;
• miliaria cristalina si rubra, numita si sudamina, sunt afectiuni comune, caracterizandu-se prin microvezicule sau papule rosii sau clare care acopera zonele pliurilor, precum si cele acoperite de imbracaminte. Cauza este imaturitatea anexelor cutanate si retentiei sudorale. Se va evita supra-incalzirea copilului si sunt recomandate bai caldute, imbracaminte mai lejera. Rareori se va efectua tratament dermatologic in cazul suprainfectarii leziunilor.

Dermatita atopica sau eczema atopica este una dintre cele mai frecvente afectiuni cutanate la copil. Are mai multe forme: a nou-nascutului, a copilului si a adolescentului. De cele mai multe ori, afectiunea este cronica: debutul se poate produce si la varsta de 2 luni si mai tarziu la copiii alaptati la san. Majoritatea cazurilor debuteaza pana la varsta de 1 an, iar peste 75 % din cazuri se amelioreaza spre varsta de 10 -14 ani, sau mai devreme. Manifestarile cutanate se pot asocia si cu fenomene respiratorii alergice: rinita, astm, febra fanului.

Etiopatogenia bolii este complicata. In mare, este vorba despre o interactiune intre factorii genetici, de mediu, imunologici si farmacologici, care determina alterarea barierei cutanate.

MANIFESTARILE CLINICE

Sunt polimorfe, dar la toti pacientii se intalneste xeroza cutanata, pruritul cu leziunile de grataj, lichenificarea. Leziunile pot avea aspectul oricarui stadiu al eczemelor: acut, subacut si cronic. Pacientii au o reactivitate a tegumentului la numerosi factori iritanti: detergenti, sapunuri, lana, modifcari ale temperaturii. Alterarea barierei cutanate predispune la infectii bacteriene, virale sau fungice. Tratamentul acestei afectiuni reprezinta o provocare pentru medic, pacient, familie, mai ales datorita faptului ca afectiunea poate evolua o perioada indelungata. Astfel, cele mai periculoase sunt greselile terapeutice.

Tratamentul vizeaza aplicarea zilnica a emolientelor, cel mai bine imediat dupa baie. Aceste produse trebuie alese de catre medicul dermatolog si administrate conform unei scheme individuale. In mod obligatoriu nu trebuie sa contina parfumuri sau conservanti. Emolientele au o importanta majora in tratament. Ele nu numai ca refac bariera cutanata afectata, dar pot reduce necesarul de dermatocorticoizi, clasa de medicamente topice extrem de utile pentru acesta afectiune. Se folosesc cei cu potenta redusa si medie. Este bine ca dermatocorticoizii ultrapotenti sa nu fie utilizati la copii, mai ales pentru o afectiune cutanata cronica, riscul dezvoltarii reactiilor adverse si a tahifilaxiei fiind extrem de ridicat. In general, dermatocorticoizii se folosesc cel mult doua saptamani cu aplicare zilni ca si trebuie sa se tina cont de zona pe care se aplica: de exemplu pe fata sau pe pliuri, se folosesc cei cu potenta cea mai mica. Din categoria imunomodulatorilor sunt cunoscute doua substante: pimecrolimusul si tacrolimusul. Sunt medicamente eficiente pentru atopici si au avantajul de a fi lipsite de reactiile adverse ale dermatocorticoizilor. Trebuie retinut ca aceasta clasa de medicamente nu este una de prima intentie. Se administreaza numai de catre medicul specialist dermatolog, pe o perioada cat mai scurta si o suprafata cutanata redusa. Pentru ca nu se cunoaste cu exactitate efectul imunosupresor al acestei clase de medicamente, unii dermatologi privesc cu retinere aceasta categorie de medicamente topice, mai ales atunci cand sunt utilizate pe termen lung si in doza mare.

Antibioticele topice sau sistemice se pot utiliza in cazul suprainfectarii leziunilor. Antihistaminicele sunt eficiente pentru reducerea pruritului, dar se utilizeaza numai in momentele de acutizare ale eczemei si sunt de preferat cele cu efect sedativ, administrate seara.

Eczema seboreica este o alta afectiune cutanata, relativ frecventa, care apare la nou-nascut si uneori la adolescenti. Desi cauza nu este foarte clara, rolul fungului saprofit Pityrosporum Ovale este sigur. Afecteaza zonele bogate in glande sebacee: scalp, zonele pliurilor, fata, si se manifesta prin placi eritematoase acoperite de scuame galbui – grasoase. Boala este putin simptomatica, de regula cu discret prurit. Tratamentul se poate face cu dermatocorticoizi de potenta redusa pentru o perioada foarte scurta numai in cazul acutizarilor, preparate antifungice, precum si produse dermatocosmetice ce vor indeparta scuamele de la nivelul scalpului.

Dermatita de scutec este o afectiune cu incidenta maxima in primul an de viata. In patogenia bolii sunt implicate umiditatea zonei, contactul prelungit cu materiile fecale si urina, produse neadecvate de ingrijire, iar suprainfectia cu candida albicans este frecventa. Aspectul clinic variaza de la un discret eritem cu leziuni maculopapuloase, pana la forme grave cu ulceratii si pustule. Suprainfectia cu candida este usor de recunoscut de catre medicul dermatolog datorita leziunilor de tip pustule – satelite ce cuprind in general si pliurile. Ingrijirea corecta are o importanta capitala pentru a obtine vindecarea: zona trebuie mentinuta cat mai curata si uscata, scutecele se schimba dupa fiecare urinare sau defecatie. Pentru spalare se folosesc numai produse neiritante. Unguentele zincate sunt deosebit de utile pentru protejarea tegumentului. Pot fi necesare si preparatele antifungice, antibioticele in cazul suprainfectiilor. Cortizonicele se folosesc cu precautie, tinandu-se seama de absorbtia crescuta din aceasta zona.

La copii apar si alte forme de eczeme: dishidroza, eczema numulara; in general cauzele nu sunt foarte clare, desigur multifactoriale, iar tratamentele sunt simptomatice.

Intepaturile de insecte sunt extrem de fecvente la copii si sunt urmate de reactii alergice de tip urticarian sau de tip prurigo – strofulus. Aceasta din urma este o afectiune care poate avea aspecte de la leziuni papuloveziculoase pana la bule. Tratamentul este simptomatic si de regula la copiii care au avut astfel de episoade sunt posibile recidivele.

Acneea nou-nascutului este o afectiune ce trebuie cunoscuta si se accepta ca etiologie hormonii androgeni materni ce au traversat bariera placentara. Formele sunt de regula usoare si medii si rapund bine la tratamentele topice.Nevii sau alunitele preocupa in mod particular parintii. Nevii melanocitari, nevocelulari se impart in doua mari categorii: dobanditi si congenitali. Cei dobanditi apar pe parcursul vietii incepand cu primul an, pana la adolescenta. Pot fi compusi, dermici sau jonctionali (notiuni histologice), sunt benigni si au de regula dimensiuni mici, sub 1 cm. Aparitia lor nu trebuie sa ingrijoreze parintii, dar o vizita la medicul dermatolog este obligatorie, pentru ca leziunile sa fie evaluate. De asemenea, fotoprotectia riguroasa la copii este imperios necesara. In cazul in care leziunile sunt simptomatice sau exista criterii de displazie, medicul dermatolog va stabili atitudinea terapeutica.

Nevii congenitali sunt leziuni pigmentare prezente la nastere, iar leziunile pot avea dimensiuni mici sau gigantice, cu diametre de peste 20 cm. Leziunile congenitale necesita o atenta supraveghere clinica, insa pentru leziunile mari excizia chirurgicala este aproape unanim acceptata.

Dintre eruptiile eritemato-scuamoase se evidentiaza o boala frecventa, cunoscuta mai ales de dermatologi si pediatri – pitiriazisul rozat Gibert. Afectiune benigna, de etilogie neclara, se caracterizeaza printr-o „placa mama” care apare cu cateva zile inaintea leziunilor eritemato-scuamoase sub forma de macule si papule cu guleras marginal. Se distribuie in forma de „pom de Craciun” la nivelul trunchiului si radacinii membrelor. Poate evolua pana la 2 luni, autolimitandu-se, si nu necesita tratament decat pentru formele simptomatice.

In ceea ce priveste reactiile alergice postmedicamentoase la copiii mici, acestea sunt ceva mai rare. Cresc in incidenta o data cu varsta si astfel sunt mai frecvente la copiii mari si adolescenti. Aspectele cutanate sunt diferite, cel mai frecvent se intalnesc rashul morbiliform si urticaria. Aceasta din urma are de multe ori cauza alimentara sau este provocata de intepaturile de insecta.

Dintre tulburarile de proliferare ale epidermului – psoriazisul este o afectiune ce poate debuta si la copii. Forma cu leziuni „in picatura” – psoriazisul gutat – poate fi declansata la copii de un focar infectios. Tratarea acestuia poate fi urmata de disparitia leziunilor psoriazice, prognosticul acestei forme fiind bun.

Cele mai frecvente infectii bacteriene la copii sunt:

• impetigo-ul vulgar produs de specii patogene de streptococi si stafilococi. Este intalnit frecvent in colectivitati, fiind contagios;
• foliculitele – infectiile superficiale sau profunde ale foliculului pilos sunt usor de recunoscut si raspund prompt la tratamentele cu antibiotice.

Dintre exantemele virale ale copiilor (exceptand bolile contagioase cunoscute precum rujeola, rubeola si varicela) mai exista numeroase infectii virale ce sunt benigne ca evolutie si sunt produse de parvovirusuri, virusul uman herpetic 6, coxsakie.

Infectiile virale cu papilomavirusuri produc leziuni diverse: veruci vulgare ale mainilor, veruci plantare, veruci plane. La copii, exista numeroase terapii topice, care sunt de preferat metodelor chirurgicale. Este de preferat evitarea interventiei chirugical, aceste leziuni putandu-se vindeca si spontan. Infectia virala herpetica se poate manifesta la copii mai sever ca si primo – infectie: gingivostomatita herpetica, eczema herpeticum la atopici. Recurentele sunt mai putin severe ca la adult.

Tinea capitis – infectia scalpului, faciei, corporis, manum, cruris, pedis si unguim – sunt principalele forme si mult mai rare la copii decat la adulti. Diagnosticul se face clinic, dar se poate confirma printr-un examen micologic de laborator. Se transmit inter-uman si de la animale, prin obiecte, iar tratamentul se aplica sistemic sau local in functie de forma. Contextul epidemiologic este deosebit de important, tratarea sursei prevenind reinfectia.

Infectiile parazitare cum ar fi scabia si pediculoza sunt frecvente la copii si se transmit in colectivitate. Tratamentul este relativ simplu odata ce se stabileste diagnosticul.

Din aceasta scurta prezentare reiese ca afectiunile dermatologice la copii au numeroase particularitati, iar dermatologia pediatrica este o specialitate complexa. Tratamentele si diagnosticele este bine sa fie stabilite de catre medicul specialist dermatolog. Sunt de preferat terapiile mai blande, datorita fiziologiei particulare pe care o are pielea copiilor.