Cu ocazia Zilei Mondiale de Lupta impotriva Hipertensiunii Arteriale (17 mai), aproximativ 600 de bucuresteni si-au testat gratuit tensiunea arteriala si au primit sfaturi referitoare la preventia si controlul hipertensiunii arteriale, in corturile special amenajate din fata Spitalului Coltea.
In urma evaluarilor, medicii au pus un diagnostic dur: 40% dintre cei testati au fost identificati cu hipertensiune arteriala.
„ Este un procent foarte mare care demonstreaza inca o data ca hipertensiunea arteriala este o problema de sanatate publica. Actiunea organizata de Societatea Romana de Hipertensiune s-a bucurat de prezenta unui public numeros: peste 600 de persoane si-au masurat tensiunea arteriala in aceasta zi. Campania Nationala „Viteza ucide…nu numai in trafic. Controleaza-ti tensiunea arteriala” a avut sprijinul autoritatilor locale care s-au alaturat si au fost receptive in sprijinirea acestui demers dedicat publicului larg”, a declarat prof. univ. dr. Maria Dorobantu, initiatorul campaniei si presedintele Societatii Romane de Hipertensiune.
In cadrul actiunii de masurare a tensiunii arteriale a fost organizata si o conferinta de presa cu tema: ”Hipertensiunea arteriala – ucigasul tacut al romanilor”. La aceasta au participat: prof. univ.dr. Sorin Oprescu, primarul General al Capitalei, prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel, secretar de stat din Ministerul Sanatatii, prof. univ. dr. Maria Dororbantu, presedintele Societatii Romane de Hipertensiune, prof. univ. dr. Ion Bruckner, presedintele Societatii Romane de Medicina Interna si dr. Marius Savu, director general Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti.
Subiectele discutate in cadrul conferintei au vizat problematica hipertensiunii arteriale in Romania si necesitatea unui program de preventie si educare a publicului larg cu privire la riscul de hipertensiune.
Campania Nationala „Viteza ucide..nu numai in trafic. Controleaza-ti tensiunea arteriala! si-a propus sa traga un puternic semnal de alarma asupra gravitatii si incidentei crescute a acestei afectiuni. Scopul principal al manifestarilor este acela de informare si educare a publicului larg in ceea ce priveste preventia, diagnosticarea precoce si controlul hipertensiunii arteriale.

Testarile gratuite din Bucuresti, de pe 17 mai, vor fi urmate de actiuni in Iasi, in perioada 23-24 iunie, cu prilejul primei Conferinte Internationale a Societatii Romane de Hipertensiune.
Campania de masurare a tensiunii arteriale din Bucuresti a fost realizata cu sprijinul Administratiei Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, Universitatii de Medicina si Farmacie „Carol Davila” si Directiei de Sanatate Publica Bucuresti.

Leave a reply