Presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, si presedintele Agentiei Nationale a Medicamentului (ANM), Daniel Boda, au semnat joi, 15 ianuarie a.c., un protocol de colaborare in vederea asigurarii si promovãrii concurentei in domeniul medicamentelor de uz uman.Documentul stabileste modalitatile prin care cele doua institutii isi vor coordona eforturile pentru aplicarea unitara a legislatiei generale din domeniul concurentei, cât si a celei specifice, in vederea asigurarii functionarii eficiente a sectorului produselor medicamentoase de uz uman, inclusiv in ceea ce priveste modificarile legislative necesare, potrivit unui comunicat emis joi de Consiliul Concurentei."Sectorul farmaceutic este un domeniu prioritar pentru Consiliul Concurentei. Prin semnarea acestui protocol dorim sa intensificãm dialogul cu factorii implicati, in vederea prevenirii si descurajarii practicilor anticoncurentiale in acest domeniu, dar si pentru imbunatatirea cadrului legal. Vom colabora foarte strâns cu ANM si vom lua masurile necesare, astfel incât sa avem o piata unde concurenta este reala, iar toti jucatorii respecta regulile, spre binele consumatorilor finali", a declarat presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu.Printre instrumentele care vor asigura implementarea acestui protocol pot fi mentionate constituirea unor echipe mixte de experti, initierea de actiuni de cercetare a pietei, necesare ambelor institutii, sub forma unor studii sau analize pentru cunoasterea pietei sau mediatizarea pe scara larga a legislatiei, masurilor si actiunilor legate de mediul concurential, se mai arata in comunicat."ANM va colabora cu autoritatea de concurenta pentru efectuarea studiilor si analizelor de piata, in vederea cunoasterii cât mai exacte a pietei, dar si pentru identificarea cazurilor de incalcare a legii. Monitorizând si controlând piata medicamentelor de uz uman, ANM va sesiza Consiliului Concurentei orice practica anticoncurentiala pe care o va identifica in cursul actiunilor sale", a declarat presedintele ANM, Daniel Boda.  

Leave a reply