Am alergat solitar in competitie cu mine insumi

Interviu realizat de: Dr. Mirela Radulescu

Pentru a progresa trebuie sa faci zilnic cateva lucruri, care
nu plac, dar sunt importante pentru progres; trebuie sa fii
constient de valoarea ta, sa nu astepti sa te elogieze altii;
sa ramai cu picioarele pe pamant si sa stii ca nimeni nu
este de neinlocuit.

Cateva cuvinte despre dumneavoastra,
un CV mai putin formal. V-as
invita domnule profesor, la amintiri
din copilarie… si evident, povestea
devenirii dumneavoastra…

Sunt de origine dintr-un sat din sudul
tarii, spre Giurgiu. Mai exact din comuna Vidra.
Am avut sansa ca la scoala din comuna
sa am profesori emeriti, tineri absolventi, sefi
de promotie, care din diverse motive nu aveau
loc in Bucuresti. In acea perioada, nu puteam
alege dacat sa urmez cursurile unicului liceu
din Giurgiu, de un nivel nu foarte ridicat. Am
avut norocul insa, ca un frate al tatalui meu sa
fie chirurg renumit in Iasi. Astfel, mi-a oferit
oportunitatea de a urma unul dintre cele mai
mari licee din Moldova, „Mihai Eminescu”,
fost Elena Doamna, la Iasi.

Am cunoscut personalitati extraordinare
ale invatamantului liceal, profesori emeriti,
care iubeau scoala si copiii. Am avut in minte
medicina si pediatria inca din primii ani de
scoala, astfel ca mi-am concentrat toata formarea
mea liceala asupra lor.

Am absolvit Facultatea de Medicina,
sectia Pediatrie din Iasi, ca un student bun,
dar nu premiant. Am fost foarte selectiv in
timpul dedicat diferitelor discipline din preclinic
si din partea clinica. Am lucrat trei ani
la tara, in Baragan, cu gandul de a incerca sa
ma apropii de familia mea din comuna Vidra.
Fiind casatorit si avand deja un copil,
in perioada 1973-1976, revenind in Iasi din
timp in timp pentru a vizita familia sotiei,
am constatat ca radacinile mele sunt in Iasi,
si ca sunt profund legat de acest oras, unic
prin asezare, arhitectura si oameni.
La primul examen de secundariat, in
1976, am avut sansa sa aleg centrul Universitar
Iasi. Aici am parcurs toate etapele formarii
mele, de la medic secundar, la me dic specialist,
medic primar, iar din 2002 sunt profesor
universitar, sef de disciplina la Universitatea
de Medicina si Farmacie Iasi.

In 1984 am practicat pentru prima data
in Moldova examene ecografice la copil, iar
din 1991, concomitent cu dobandirea celei de
a doua specializari, gastroenterologia, efectuez
endoscopie digestiva la copii (diagnostic si
terapie). Din acelasi an, formarea si prestarea
mea profesionala a fost dedicata predominant
gastroenterologiei pediatrice. Ca manager
al Spitalului de Copii Sf. Maria, cel mai
mare spital universitar de copii din Romania
(652 paturi), am realizat cea mai moderna
structura spitaliceasca de pediatrie din tara.
Astfel, spitalul de copii are 12 structuri, sectii
si compartimente de supraspecializari, deservite
de medici cu a doua specialitate, sau
supraspecializari in domeniile respective.
Aceasta dezvoltare a fost posibila datorita
faptului ca am avut oportunitatea de a efectua
stagii in strainatate pe supraspecializarile
pediatrice, in Franta, stagii de cate trei luni
pentru 25 de medici si 15 asistente.

Castigarea acestei functii importante,
Presedinte al SRP, este evident o
incununare a carierei dvs. Cum v-a
schimbat viata? Ce a adus in plus
in activitatea si preocuparile pe care
le aveti?

Congresul de Pediatrie organizat sub
presedintia mea, in octombrie 2009, a fost
un succes stiintific si organizatoric, remarcat
de toti participantii, si, cu acest prilej,
impreuna cu alti colegi din tara am candidat
pentru functia de Presedinte al SRP. In acel
moment am avut o surpriza placuta sa constat
ca am adunat suficiente voturi pentru a
fi desemnat in aceasta functie.

De aproximativ 25 de ani ma ocup de
probleme de management, experienta care
ma ajuta sa fac acelasi lucru in continuare si
in cadrul Societatii. Consider ca SRP este o
institutie extrem de importanta avand ca misiune
crearea unei legaturi functionale intre
cei peste 4000 de pediatri din Romania. La
acest numar adaug in mod absolut ne cesar si
pe medicii de familie, intrucat toti ingrijesc
copii, iar impreuna cu ei avem misiuni profesionale
si sociale speciale. Atat noi, cat si
medicii de familie, trebuie sa avem grija de
copiii sanatosi si de cei bolnavi in mediul lor
familial sau spitalicesc, care in mod cert este
mai dificil de acceptat pentru copilul bolnav.
Rolul educational in ceea ce priveste
planing-ul familial, ingrijirea femeii gravide,
problemele complexe legate de nastere,
primele etape din viata copiilor, alimentatia
naturala, alimentatia corecta a sugarului si a
copilului mic, sunt prioritati esentiale pentru
medicii pediatri.

Pediatrul are un rol important in relatia
cu familia, in preventia anemiei, distrofiei,
tulburarile de nutritie, obezitatea si de a
asigura o crestere corecta si armonioasa din
punct de vedere fizic, dar si crearea unui mediu
familial si scolar corespunzator.

Care dintre specialitatile pediatrice sunt
mai puternice si bine reprezentate in
tara noastra si unde exista deficit?

In tara nostra, in anumite centre, sunt
servicii bine cristalizate de neurologie, diabet,
boli de nutritie si metabolism, gastroenterologie,
cardiologie, alergologie si imunologie,
nefrologie, boli cu oncohematologie,
neurochirurgie, chirurgie plastica si microchirurgie
reparatorie, urologie, ortopedie,
chirurgie vasculara si toxicologie.
Sunt spitale pentru copii in care aceste
structuri sunt organizate ca sectii sau compartimente,
dar, din pacate, sunt si centre
in care aceste specializari au ramas in faza
de „preocupari” datorita faptului ca sefii de
sectie, cel mai adesea profesori, nu au dorit
sa fragmenteze feuda. Asta inseamna sacrificarea
serviciului si impiedicarea progresului
din ratiuni egoiste.

La ora actuala, in afara de chirurgia
cardiovasculara, care este prea costisitoare sa
fie amenajata in spitalele de copii si se rezolva
in centrele de cardiologie, toata paleta de servicii
este oferita de unele spitale.

V-as ruga sa aduceti cateva argumente
pentru a sustine importanta
si specificul disciplinelor pediatrice…

Aceste supraspecializari, si crearea de
structuri de sine statatoare, sunt esentiale
pentru a creste performanta, deoarece atunci
cand crezi ca te pricepi la toate, prestatia este
mediocra.

Cum apreciati rolul medicului de
familie fata de pacientul nou-nascut,
copil, adolescent?

Medicul de familie, in viziunea mea, e
un personaj extrem de important, un profesionist
care cunoaste mediul familial cu toate
particularitatile si incarcatura de pato logie
cronica, inclusiv particularitatile gene tice ale
familiei respective. Este persoana care intra
in casa familiei si care ar trebui sa fie prietenul
si confidentul acelei familii. De capacitatea
lui de a castiga increderea membrilor
familiei depinde rezolvarea celor mai multor
probleme de patologie curente, dar si o
urmarire, o terapie corecta si profesionista a
bolnavilor cronici.

Din practica dvs, din perspectiva
celui care conduce SRP, care sunt
afectiunile cel mai des intalnite la
copiii din Romania in prezent?

Ma gandesc printre altele la cele asupra
carora ochii lumii sunt atintiti, cum ar fi
ADHD, astmul, diabetul zaharat, etc.
Pe primul loc, in urma statisticilor, sunt
afectiunile respiratorii care imbraca deseori
un caracter sezonier. Urmeaza afectiunile digestive,
frecvent intalnite la toate varstele copilariei,
si care impun deseori spitalizarea copilului
si bolile infectioase. In crestere sunt
bolile oncologice si cele metabolice.

Sunt copiii romani bine si
mai ales corect alimentati?
Care sunt cele mai frecvente
probleme legate de
alimentatie cu care va
confruntati la copii?

Bolile metabolice sunt destul
de frecvente, iar daca ne
uitam la statisticile din Romania,
se vede ca peste 50% dintre
copii au grade variate de obezitate.
Asta inseamna ca avem o
problema in ceea ce priveste
alimentatia corecta a copiilor,
legata de tendintele firesti de
supraalimentare si, nu in ultimul
rand, avem un dezechilibru
de hipercarbonati.
Obezitatea, erorile dietetice,
dar si stresul din viata de
zi cu zi, au facut sa apara tot
mai multe cazuri de diabet de
tip II.

Exista o serie de probleme
nerezolvate pentru copiii
care sufera de autism
– nu exista statistici
in tara noastra, nu se stie
cati sufera de aceasta
afectiune, probleme legate
de integrare in colectivitate
– gradinite, scoli, si ce e cel mai
dureros este incadrarea lor dupa
18 ani in categoria celor cu retard
mintal. Ce puteti spune despre toate
acestea, si mai ales ce aveti de
gand sa faceti de acum incolo pentru
ei, de la carma SRP ?

SRP doreste in acest sens sa atraga ca
membri asociati, psihiatri pentru copii, psiholgi
si logopezi. Copiii cu autism sunt in
general depistati de la varste mici. In plus,
exista si profesionisti care lucreaza cu ei si
sunt prinsi in diverse activitati de terapie
si educatie. Exista diverse organizatii neguvernamentale
care au ca obiectiv protectia si
ingrijirea copiilor cu autism sau cu diferite
dizabilitati.

Astfel, una din prioritatile SRP o reprezinta
crearea unei relatii functionale
de colaborare si conlucrare cu aceste organizatii.
De altfel, in spitalele pentru copii,
functioneaza, de peste 10 ani, psiho lgi,
educatori si s-au creat sali de joaca, precum
si scoala de spital. Aceste structuri au ca
obiectiv, pe de o parte diminuarea efectului
negativ a hospitalismului asupra pacientilor
cu spitalizare indelungata, dar si continuarea
instructiei scolare.

Cateva cuvinte despre oncolgia pediatrica
in Romania si de asemnenea,
o evaluare a cazurilor de cancer
la copii in Romania. Se observa
cumva o crestere a cazurilor?…

Oncologia pediatrica are 35 de ani
vechime. Vorbeam mai devreme de o crestere
numerica a tuturor tipurilor de tumori, atat
solide, cat si leucemii. Aceasta crestere este
legata in cea mai mare parte de accidente
radioactive care se produc destul de des
pe suprafata planetei, sunt legate de mediul
inconjuarator, de poluare si, nu in ulti mul
rand, de alimentatie. In mai mica masura
dezvoltarea si perfectionarea sistemului de
diagnostic permite o depistare mai precoce
si, implicit, aplicarea unor scheme de tratatament
eficiente.

Revenim la activitatea dvs. Ati adus
o serie de metode noi, in premiera
pentru pediatria romaneasca. Va invit
sa ne vorbiti despre acestea.

In 1984 am introdus in Moldova ecografia
abdominala in pediatrie. In 1990 am
introdus endoscopia diagnostica pe care o practic in fiecare zi, impreuna cu colaboratorii
mei, si, din 1992 am efectuat in premiera
in Romania la un copil, scleroza endoscopica
a varicelor esofagiene, extractia de corpi
straini esofagieni si gastrici, polipectomia
endoscopica, hemostaza endoscopica in
sangerari gastrice sau de alta natura cu bujii
SAVARY. Acestea sunt metode de endoscopie
interventionala sau chirurgie endoscopica pe
care as dori sa le extind in toate centrele universitare,
chiar si in centrele judetene.

In prezent sunt titular la nivel national
al stagiilor de supraspecializare in gastroenterologie
pediatrica si endoscopie digestiva
pediatrica, stagii la sfarsitul carora absolventii
dobandesc atestat si pot practica.

Ati pus bazele sectiei Clinice
de Gastroenterologie Pediatrica,
prima structura autonoma de acest
tip din Romania – cateva vorbe
despre importanta acestei unitati
de pediatrie specializata.

In 1995, oarecum contra „curentului”,
am infiintat sectia de Gastroenterologie
Pediatrica, cu o capacitate de 35 de paturi.
Am adunat in jurul meu, in diverse etape,
4, apoi 6 medici tineri pe care i-am format
si i-am specializat in gastroeneterologie si
endoscopie pediatrica. Cred ca infiintarea
acestei sectii este una dintre cele mai mari
realizari din cariera mea. In prezent clinica
are 75 de paturi, dintre care 45 sunt exclusiv
de gastroenterologie.

Stim bine ce traim in aceste timpuri:
„ai nostri tineri” pleaca… Si nu numai
la Paris, ci aproape ca aiurea,
oriunde le este recunos cuta munca
si plata le e mai buna. Aveti nevoie
insa de mai multi medici pediatri.
La ce solutie viabila va ganditi?

Avand in vedere conditiile vitrege de viata
si activitatile unui medic tanar, mi-a placut sa
cred si sa aplic urmatorul principiu: de a lasa
individul sa-si stabileasca optiunea in functie
de crezul sau educational si familial.
Poate daca as fi tanar si eu as pleca. Nu
traiesti doua vieti! Cu siguranta ca medicii
trebuie sa fie mai respectati si motivati
pentru a ramane in tara si sa le oferim perspectiva
ca urmasii lor vor avea o sansa. Imi
pastrez optimismul, chiar daca unii au adunat
averi in interval scurt si pe criterii pe care
nu le comentez. Doctorul este respectat in
orice comunitate, chiar si de catre milionari.

Va intreb care va este crezul profesional?
Cum de ati ales Pediatria?
si daca ar fi sa va mai nasteti
odata, tot medicina ati alege?

In primul rand pediatria am ales-o pentru
ca imi plac copiii. In afara de asta, in copilaria
mea, am fost consultat, in satul natal,
de un medic inalt si slab, dr. Gutman, care
avea niste ochelari cu dioptrii foarte mari.
Parea un personaj bizar, dar care prin felul de
a fi si de a vorbi cu copiii si familia a reusit sa
fie foarte iubit si respectat.

Ce pasiuni si bucurii are omul Marin
Burlea? Care va sunt cele mai
insemnate realizari, si nu numai
profesionale…

Realizarile mele sunt cele legate de profesia
mea, de Spitalul de copii Sf. Maria, caruia
i-am dedicat 17 ani din viata, cu mult devotament
si incredere. Pentru ca aproximativ
27 de ani de cariera reprezinta 70% din
viata mea, profesia si spitalul sunt a doua
mea familie.

Familia mea este in egala masura realizarea
vietii mele. Am o familie frumoasa cu
realizarile si conflictele specifice unei familii
ca institutie functionala. Sotia mea, filolog
de formatie, e un logoped de exceptie si
colaboram in multe lucruri de granita, inclusiv
in probleme legate de autism sau alte dizabilitati.
Am doi copii maturi; un fiu, Stefan
Lucian, medic stomatolog, cadru didactic,
pana nu demult managerul unui spital; si
fiica mea, Ana Maria, preparator universitar,
rezident si doctorant in psihiatrie. Psihiatria
m-a fascinat si pe mine, si imi pare rau
ca nu am realizat-o, dar cred ca apropierea
de pacient, de mecanismul lui de gandire,
este o abilitate care presupune si o instructie
speciala, dar si insusiri native.

Imi place sa calatoresc si imi place sa petrec
perioade lungi in zonele de munte din
tara noastra.

Domnule profesor, va invit la cuvantul
de inchidere. La libera dvs.
alegere…

Consider ca in etapa in care ma aflu, ca
evolutie profesionala si sociala, si mai am un
drum lung de parcurs, am ajuns sa spun ca destinul
a fost darnic cu mine. Am pornit dintr-
o zona in care sansele erau infime, am evoluat
scolar, profesional si universitar la mare
distanta de locul de origine, am alergat solitar
in competitie cu mine insumi. Am avut
sansa de a trai in preajma unor oameni foarte
importanti, care m-au invatat multe lucruri
legate de viata, iar acestia au fost regretatul
Prof. Marcel Burdea si Prof. Ioan Tansanu.
De la ei am invatat ca viata este scurta, ca
nu ai timp sa-ti faci experiente in domeniile
esentiale ale vietii si ca este o sansa sa ti le dea
cineva gata verificate.Tot de la ei am invatat ca
pentru a progresa trebuie sa faci zilnic cateva
lucruri, care nu plac, dar sunt importante pentru
progres; trebuie sa fii constient de valoa rea
ta, sa nu astepti sa te elogieze altii; sa ramai
cu picioarele pe pamant si sa stii ca nimeni
nu este de neanlocuit. Regretatul Prof. Burdea
mi-a spus de multe ori: „Cimitirele sunt pline
de oameni de neanlocuit”.