Isotretinoinum este un stereoizomer sintetic a acidului all-transretinoic (tretinoina) care se regaseste in tratamentul formelor grave de acnee (acnee severa, chistica si acnee conglobata) refractare la terapia standard sau la terapia topica.
Acest medicament este foarte teratogen si administrarea sa in sarcina, chiar si limitata la cateva zile, poate determina aparitia anomaliilor congenitale la fat.
Din cauza aceasta, din 2003, la nivel european s-a prevazut ca prescriptia acestui medicament la femeile la varste fertile sa se faca in prezenta unui program de planning, ceea ce supune pacienta unor rigide masuri de control si preventie a sarcinii. Conform AIFA (Agentia Italiana a Medicamentului), exista obligativitatea de actualizare a acestui program de preventie, cu date furnizate de agentiile de control al medicamentelor si de autoritatile nationale, care inregistreaza si monitorizeaza eventualele cazuri de graviditie si/sau de suspiciune ca embrionul fetal a fost expus acestui medicament. Sunt prezentate rapoarte periodice si specialistii sunt atentionati sa nu furnizeze mostre gratuite din acest medicament.
Inainte de a se prescrie un tratament oral cu Isotretinoin, la pacienta aflata la varsta fertila, specialistul trebuie sa se asigure ca sunt satisfacute o serie de masuri de siguranta:
-corectitudinea si certitudinea diagnosticului (forme grave de acnee, acnee chistica si acnee conglobata rezistente la alte forme de tratament).
-absenta urmatoarelor contraindicatii:
- sarcina;
- femei la varsta fertila la care nu sunt satisfacute toate conditiile prevazute in programul de planning;
- insufi cienta hepatica;
- hiperlipidemie;
- hipervitaminoza A;
- hipersensibilitate la Isotretinoin sau la unul dintre excipienti;
- existenta unui tratament concomitent cu tetracicline.
- pacienta este informata si a inteles riscul teratogen corelat tratamentului cu Isotretinoin.
– pacienta a inteles necesitatea efectuarii de vizite regulate la medic la intervale de 28 de zile (pentru eventuala limitare a cantitatii de medicament prescris si pentru efectuarea testelor de sarcina)
– pacienta a inteles si a acceptat necesitatea unei contraceptii eficace, fara intrerupere, pe toata durata tratamentului dar si inca o luna de la intreruperea sa. Trebuie, de asemenea, utilizata o metoda eficace de contraceptie, dar sunt de preferat doua metode complementare, inclusiv o metoda de bariera pentru reducerea riscului de faliment al acoperirii contraceptive. Pacienta va fi informata de beneficiile contraceptiei inainte de initierea tratamentului cu Isotretinoin.
– pacienta cu amenoree trebuie sa respecte toate indicatiile pentru o contraceptie eficace.
– pacienta trebuie informata asupra potentialelor consecinte ale unei sarcini.
Farmacocinetica
Cinetica acestei substante fiind liniara, evolutia concentratiei sanguine, in functie de timp este previzibila. Absorbtia la subiecti sanatosi, ca si la pacientii cu acnee chistica, concentratiile plasmatice maximale (Cmax) de aproximativ 250 ng/ml, au fost obtinute la 1-4 ore (tmax) dupa administrarea a 80-100 mg de isotretinoin. Priza de isotretinoin luata cu alimente creste biodisponibilitatea intr-o proportie care poate atinge dublul valorilor corespunzatoare celor a jeun, fapt care trebuie pus pe seama facilitarii absorbtiei acestor substante deosebit de lipofile. De altfel, se remarca o regresie globala a fluctuatiilor biodisponibilitatii sistemice atunci cand isotretinoinul este luat impreuna cu alimente.
Procentul de legare de proteinele plasmatice a isotretinoinului este foarte ridicat (99,9%), astfel ca fractiunea nelegata de substanta activa este inferioara valorii de 0,1% din total, pentru un domeniu larg de concentratii terapeutice. Albumina pare sa fi e proteina de care se leaga preferential. Nu este cunoscut volumul aparent de distributie a isotretinoinului la om, tinand cont ca nu exista o forma care sa poata fi administrata intravenos. Isotretinoinul trece bariera placentara in cantitati care produc malformatii congenitale. Exista o mare probabilitate ca isotretinoinul sa treaca in laptele matern, avand in vedere caracterul sau lipofil. Din aceasta cauza, isotretinoinul este contraindicat femeilor care alapteaza.
Metabolism: Principalul metabolit al isotretinoinului in sange este 4-oxo-isotretinoin, care se formeaza rapid dupa priza orala; isotretinoinul este izomerizat in vivo la tretinoina (acid all-trans retinoic) printr-o cale metabolica alternativa. Glucuronizarea metabolitilor nu a fost in mod concludent demonstrata la om, dar studiile efectuate pe animale o sustin cu fermitate. Studiile efectuate la om si la caine permit sa se conchida ca exista o recirculare enterohepatica a isotretinoinului, care ar contribui la variatiile interindividuale ale concentratiilor plasmatice.
Eliminare: Isotretinoinul pare sa fie eliminat aproape exclusiv prin metabolizare hepatica si excretia biliara. Dupa administrarea orala a isotretinoinului la subiecti sanatosi, ca si la pacientii cu acnee chistica, timpul de injumatatire prin eliminare a medicamentului nemodificat, s-a dovedit a fi intre 7-39 ore (in medie, aproximativ 20 ore). Timpul mediu de injumatatire prin eliminare a metabolitului 4-oxo la pacientii cu acnee chistica, este putin mai lunga (25 ore, valori extreme: 17-50 ore) fata de cel al substantei din care provine.
Farmacocinetica in situatii clinice particulare: tinand cont ca isotretinoinul este contraindicat la pacientii cu insuficienta renala sau hepatica, nu exista date farmacocinetice la acestia.
Leave a reply