ADM Farm, companie romaneasca distribuitoare de farmaceutice si parafarmaceutice, isi propune sa creasca in continuare in ritmul pietei pentru a atinge targetul de 220 de milioane euro previzionat pentru anul curent.

Conform Cegedim, compania se situeaza dupa primele 5 luni din 2013 pe locul 6, cu aproximativ 6% cota de piata, in valoare si 9,12% in volum. Potrivit ADM Farm, in trimestrul I a fost inregistrata o cifra de afaceri de aproximativ 210 milioane de lei, foarte aproape de planul trimestrial.
”Oamenii sunt cea mai importanta resursa in ADM Farm, iar cultura organizationala bazata pe relatii interumane stranse si pe grija fata de nevoile oamenilor reflecta reteta succesului nostru. In ultima perioada,, in echipa manageriala ADM Farm au venit si oameni noi care au adus plus valoare si un suflu nou, necesar in orice etapa de evolutie a unei companii care activeaza pe o piata instabila, supusa unor reguli foarte dure din partea autoritatilor, in care totul se poate schimba de la o zi la alta”, a declarat Elena Pop, CEO grupului de firme ADM Farm.
Pentru acest an, compania vizeaza mentinerea pozitiei 6 in topul distribuitorilor si isi propune ascensiunea pe pozitia 5 in conditii favorabile de piata si competitie.

Leave a reply