Autor: Catalina DODAN
Masurile pripite adoptate in ultima perioada asupra pietei medicamentelor produc
deja efecte vizibile, accesibilitatea pacientilor romani la tratamente medicamentoase
fiind in scadere.
Situatia actuala, in care fie pacientii
trebuie sa cumpere in numerar
medicatia necesara si a farmaciilor
care trebuie sa astepte sapte luni
pentru decontarea contrava lorii
me dicamentelor, este greu de acceptat si de
mentinut.
Analistii Cegedim Romania apreciaza ca
reducerea preturilor la medicamente nu numai
ca nu a condus la cresterea consumului acestora
la nivelul nevoilor de tratament, dimpotriva
a diminuat accesul la tratament al pacientilor,
iar acest lucru este relevat prin analiza evolutiei
pietei farmaceutice romanesti. Potrivit directorului
Cegedim, Petru Craciun, tratamentul
medicamentului in spiritul bunurilor de larg
consum este eronata, in sensul ca un bolnav nu
va utiliza mai multe medicamente decat are nevoie,
chiar daca pretul acestora scade. „Selectia
naturala practicata in prezent pune in pericol
viata si sanatatea pacientilor din ratiuni inguste,
iar acesta este un fenomen grav si inacceptabil
in raport cu standardele europene”,
mai spune oficialul Cegedim.
Un alt fenomen care a condus la diminuarea
accesibilitatii pacientilor la tratament
este cresterea costurilor de operare pe
piata romaneasca a companiilor implicate pe
toate nivelele. In aceste conditii, companiile
farmaceutice producatoare sunt fortate sa-si
optimizeze portofoliul de produse in favoarea
celor mai profitabile, care de regula sunt
mai scumpe, iar pacientul roman risca astfel
sa nu mai poata dispune tocmai de medicamentele
mai ieftine.
Evolutia consumului de medicamente,
pe arii terapeutice
Daca pe ansamblu, piata totala a rezistat
bine ca valoare (-1,7% in euro pe 2009, –
1,1% in ultimele 12 luni, perioada februarie2009
– ianuarie 2010), nu se poate afirma
acelasi lucru mergand pe arii terapeutice.
Daca pentru ultimele 12 luni, izolam grupa
antineoplazice (care a inregistrat o crestere
de 39,0% in euro), restul grupelor au scazut
in euro cu 5,9%; scaderi peste medie au inregistrat
sistemul nervos central (-7,2%),
sistemul cardiovascular (-8,6%), solutiile de
spital (-11,6%), anti-infectioasele sistemice
(-14,3%) si parazitologicele (-25,3%). Din
pacate, un numar important de grupe te rapeutice indica in ianuarie scaderi de mai
mult de 30% in zile de tratament (intre care
putem mentiona fibrinolitice -34,3%, hemostatice
sistemice -43,5%, peniciline cu
spectru mediu si ingust de actiune -33,1%,
solutii de aminoacizi -41,6%, etc.) ceea ce
arata scaderea importanta a accesibilitatii
unor tratamente medicamentoase. Cazul heparinei
mediatizat recent, dupa cum arata
ana lizele de piata, nu este unul izolat, absenta
produsului demonstrand foarte bine riscurile
dependentei de un singur producator in
conditii de suprareglementare si incertitudine.
Chiar daca ocupa o cota de piata foarte
mica (0,8% din piata totala), produsele
pe baza de heparina sunt indispensabile in
chirurgie. Potrivit Cegedim, piata heparinelor
a crescut anul trecut, in volum, cu
20,6% fata de 2005. In acelasi interval de
timp, valoarea a scazut cu 11,2% in euro,
pretul mediu ponderat in aceasta grupa terapeutica
reducandu-se cu 26,4% in cinci ani.
Medicamentele cu preturi mici
sunt puse in dificultate
Conditiile dificile de operare din piata
pun in dificultate tocmai categoria medicamentelor
Rx cu preturi mici, care au o capacitate
de finantare redusa. Pe ansamblul medicamentelor
Rx, indiferent ca au fost eliberate
in farmacie sau in spital, scaderea in volum, in
ianuarie 2010 fata de ianuarie 2009, a fost de
3,9%, scadere insotita de cresterea numarului
de zile de tratament cu 4,3% si a valorii in
lei la nivel de distributie cu 14,5%. Cresterea
zilelor de tratament in conditiile diminuarii
numarului unitatilor denota o scadere a ponderii
relative a tratamentelor pentru afectiuni
acute. In concluzie, cresterea valorica s-a realizat,
din nefericire, prin scaderea ponderii medicamentelor
cele mai ieftine, atat in unitati,
cat si in zile de tratament si valoare. Continuarea
acestei evolutii, in conditiile maririi
termenelor de plata, accentueaza problemele
de accesibilitate a tratamentelor si favorizeaza
cresterea riscului sistemic (riscul de faliment,
insolventa, de reducere sau de suspendare a
operatiunilor, precum si scaderea numarului
de companii sau de produse disponibile pe
piata) in asistenta cu medicamente.
Scurta trecere in revista
a consumului de medicamente,
pe canele de distributie
Desi riscurile unor masuri pripite asupra
pietei medicamentelor au fost semnalate
in mai multe randuri de catre cei implicati,
masurile luate produc deja efecte vizibile.
In luna ianurie 2010, comparativ cu luna ianurie
2009, volumul medicamentelor livrate
pe piata a scazut cu 7,7% pe total. Scaderea
este prezenta, in proportii diferite, pe toate
canalele de distributie: la nivelul farmaciilor
scaderea a fost de 6,7% (la medicamente Rx
fiind de -2,2%, iar OTC de -14,5%), iar la
nivelul spitalelor de -22,0%”.
Anul trecut, in spitale, scaderea anuala
in zile de tratament a fost de 11,1%. Lucrurile
au cotinuat sa se deterioreze in luna ianuarie,
perioada in care s-a inregistrat o reducere
de 17% fata de aceeasi luna a anului
trecut. Aceasta performanta negativa releva
ca nivelul ingrijirilor, si implicit a tratamentelor
cu medicamente in spitale, este in degradare
continua si ca nevoile de tratament
se indreapta preponderent catre farmacii.
Ponderea acestora din urma in volumul total
al medicamentelor livrate a crescut de la
o medie anuala de 93,6% in 2009, la 94,4%
in ianuarie 2010. In concluzie, scaderea accesului
pacientilor la tratamentele din spitale
pune presiune atat pe resursele cetatenilor,
cat si pe farmacii. Situatia actuala, in care
fie pacientii trebuie sa cumpere in numerar
medicatia necesara, fie farmaciile trebuie sa
astepte sapte luni pentru decontarea contravalorii
medicamentelor, este greu de acceptat
si de mentinut. In conditiile in care vanzarile
produselor OTC stagneaza in lei, viabilitatea
farmaciilor ramane dependenta de desfacerea
medicamentelor Rx (pe baza de prescriptie)
si de gradul de sustinere a acestora de catre
CNAS.
Leave a reply