Odata cu descoperirile stiintifice ale secolului XX, fitoterapia a iesit din empirism,
punandu-se bazele terapeuticii cu plante pe baze stiintifice, luandu-se in studiu
principiile active din produsele vegetale. Nu mica le-a fost insa mirarea cercetatorilor cand, pe baza analizelor chimice si a testelor clinice, s-au confirmat proprietat
ile farmacodinamice ale plantelor, in proportie de peste 80% fata de cum erau
prescrise de catre intuitiva medicina populara.

Hypocrate, parintele medicinei,
scria: „Nevoia l-a invatat pe
om arta de a vindeca bolile”.
Marile civilizatii ale antichitatii
au adus contributii
importante si in ceea ce priveste utilizarea
plantelor medicinale. Astfel, acestea au fost
folosite mii de ani, sub forma de fierturi, prafuri,
fumigatii. Papirusul Ebers, redactat in
jurul anului 1550 b.C. in Egiptul antic, cuprinde
referiri la peste 200 de specii de plante
cu rol terapeutic, continand retete complexe
pentru vindecarea unor boli impreuna
cu indicatii detaliate referitoare la modul de
preparare, dozare si administrare al acestora.
In aceasta perioada au aparut primele produse
fitofarmaceutice, respectiv uleiurile,
oteturile, bauturile, care au imbogatit baza
empirica a practicii farmaceutice. Stravechile
civilizatii din N-E Irakului actual, datand
din jurul anilor 6500 b.C., cultura Hassuna
(aproximativ anii 5700 b.C.) foloseau, de
asemenea, pentru vindecarea bolilor plantele
medicinale.(3)

Fitoterapia in epoca moderna

In secolele XVII, XVIII, XIX, apar rand
pe rand noi plante exotice, ceaiul (adus din
China antica), cafeaua (originara din Etiopia),
tutunul (adus din America) etc. Toate
aceste noi plante au avut efecte terapeutice
asupra omului din aceea perioada. Concomitent,
s-a dezvoltat stiinta chimiei care,
prin descoperirea microscopului, a permis
intelegerea modului de actiune a medicamentelor
si ulterior a condus la tentativele
de sinteza a principiilor active ale plantelor
medicinale si la studierea efectului acestora
pentru cresterea eficientei terapeutice. In
acest context, la inceputul sec. XX, fitoterapia
si medicina traditionala cunosc un avant
destul de puternic, utilizarea substantelor organice
de sinteza extinzandu-se extraordinar
de mult in aria tratamentelor de prima alegere
in tratarea bolilor.(5)

Dupa deceniul 7 al sec. XX, atitudinea
fata de fitoterapie si medicina traditionala
se schimba radical, omenirea intelegand ca
intelepciunea milenara in vindecare pe baza
de produse naturale trebuie reexploatata si
cercetata la un nivel superior al inteligentei
umane, inlaturandu-se astfel efectele secundare
negative ale tratamentelor cu substante
chimice. Dupa secole de traditie, fitoterapia
a evoluat si a dobandit prestigiu
si eficacitate, devenind din ce in ce mai
aproape de normele medicinei moderne. Fitoterapia
moderna este, deci, rezultatul unor
riguroase selectii, operate fara intrerupere in
conceptia si practica medicala, prin descifrarea
secretelor principiilor active ale plantelor
si actiunea lor terapeutica.

Acesta este momentul nasterii unei noi
stiinte in care prepararea si validarea formulelor
bazate pe diferite extracte din plante este
facuta de catre specialisti capabili sa satisfaca
cerintele celor care utilizeaza fitoterapia ca mijloc
profilactic si de mentinere a sanatatii.

Interactiunile plantelor
cu produsele medicamentoase

25% dintre medicamentele traditionale
contin substante de origine vegetala, iar medicamentele
naturiste contin exclusiv principii
active de origine vegetala – vitamine,
minerale, carbohidrati, microelemente si
agenti imunostimulatori, care ajuta organismul
sa lupte contra infectiilor. Ierburile
pentru ceaiuri sunt folosite pentru a vindeca
anumite boli si pentru a preveni recidiva
acestora. Ele detoxifica organismul si cresc
capacitatea de autoaparare a organismului,
ajutandu-l sa-si pastreze echilibrul(5)
Administrarea medicamentelor, chiar
daca sunt naturiste, sau pe baza substantelor
vegetale, trebuie facuta sub stricta suprave
ghere medicala. Ceaiurile, sau plantele medicinale,
nu trebuie considerate ca fiind remedii
universale, bune in toate bolile, deoarece
unele plante prezinta o anumita toxicitate.

Nu se folosesc mai mult de 1 -2 cesti de
ceai in mod regulat. Efectele folosirii celor
mai multe ceaiuri in cantitate mare si pentru
un timp indelungat sunt necunoscute.
Femeile insarcinate si copiii mici trebuie sa
consulte medicul la folosirea ceaiurilor medicinale,
deoarece putine dintre ele au fost
testate pe deplin.(6)

Folosirea unui ceai medicinal in tratamentul
unei anumite boli nu trebuie sa inlature
sfatul unui medic competent deoarece
exista interactiuni intre unele medicamente
si plante administrate concomitent. Astefel
de exemple pot fi:

– Alergii – la administrarea medicamentelor
antihistaminice sau hidroxizin,
plantele sedative ca pasiflora, gura lupului
sau valeriana pot amplifica efectul sedativ al
medicamentelor.
– Angina pectorala – Medicamentele
beta-blocante, asociate cu ghimpele si fumarica
pot creste efectul medicamentului.
– Anxietate – Medicamentele hipnotice
si sedative usoare, au efecte potentate la asociere
cu ciubotica cucului și vasc.
– Astm – Teofilina nu se asociaza cu
carbunele sau guarana: acestea scad efectul
medicamentului; sunatoarea scade nivelul
sangvin al medicamentului.

– Boli autoimune sau boli inflamatorii

– La administararea aspirinei sau a antiinflamatoarelor
nesteroidiene nu se asociaza
ginkgo biloba: poate creste efectul anticoagulant
al medicamentelor.

– Constipatie – La administarea de medicamente
laxative, nu se asociaza aloe, cascara
sagrada, patlagina, rubarba, siminichia
si stevia, intrucat accentueaza efectul laxativ.
– Contraceptie orala – La administrarea
medicamentelor contraceptive (pilule),
sau plasturi cu estrogeni, sunatoarea poate
reduce eficienta contraceptiei.
– Depresie – La administrarea antidepresive
ISRS (inhibitori selectiv serotonin),
plantele care au efect asupra sistemului
nervos sau asupra dispozitiei, pot creste
efectele medicamentelor si pot provoca sedare
excesiva, letargie sau confuzie. La antidepresivele
IMAO (inhibitori de monoamino-
oxidaza), ghimpele, ardeiul iute, ginkgo
biloba si ginsengul, luate concomitent pot
creste efectul medicamentelor sau provoca
reactii toxice.
– Dureri – La administrarea aspirinei
si a plantelor ginkgo biloba, castan salbatic,
plop, efectul antiagregant plachetar al medicamentului
creste.
– Dureri de cap sau oboseala – La administrarea
de medicamente care contin
cofeina, creatina scade efectul medicamentelor.
De asemenea, ginsengul asiatic, guarana,
yerba mate si yohimbe cresc foarte mult anxietatea,
insomnia, tensiunea arteriala si ritmul
cardiac .
– Epilepsie – In tratamentul cu carbamazepina
sau fenitoina, sunatoarea, ad ministrata
concomitent, scade nivelul sangvin
al medicamentelor.
– Hipercolesterolemie – In tratamentul
cu inhibitori de HMG-CoA reductaza
sau statine, sucul de grepfruit poate inhiba
enzimele intestinale care ajuta organismul sa
absoarba aceste medicamente.
– Hipertensiune arteriala – La administrarea
diureticelor, matasea de porumb,
papadia, strugurii ursului si coada soricelului
(au de asemenea efect diuretic), pot creste
efectul medicamentelor.
– Hipertensiune arteriala sau insuficienta
cardiaca congestiva. Pacientii in
tratament cu blocante ale canalelor de calciu,
trebuie sa evitee sucul de grep: creste
absorbtia acestor medicamente. In tratamentul
cu medicamente blocante ale canalelor de
calciu sau inhibitori ai enzimei de conversie
este recomandata consultarea medicului la
administrarea de produse fitoterapice, deoarece
pot altera efectele medicamentelor.
– Menopauza – La administrarea de
etiniestradiol, estrogeni combinati sau estradiol,
nu se consuma concomitent grepfruit
– creste absorbtia medicamentelor. Trifoiul
rosu, care contin izoflavone poate provoca
supraincarcare hormonala.
– Tuse – In tratamentul cu codeina,
plantele care contin tanin, ca strugurii ursului,
ceaiul negru sau verde si ceaiul din frunze
de zmeur, pot inhiba absorbtia medicamentului
daca sunt luate in acelasi timp.

Leave a reply