Rolul farmacistului – care se defineste in primul rand si in esenta sa ca specialist
in eliberararea medicamentelor – este bine delimitat prin regulile
de buna practica farmaceutica.

Farm. Pr. Maria Botezatu

Acest rol creste insa atunci cand
eliberarea se face in baza unei
prescriptii in sistem compesat
sau gratuit, cand legislatia
in vigoare impune respecta rea
unor reglementari suplimentare prevazute prin
contractul cadru si normele metodologice,
reglementari care au in primul rand scopul de
a respecta drepturile asiguratului, reglementari
ce implica farmacistul ca ultima veriga in definitivarea
actului medical. Pentru a sublinia
rolul farmacistului in functie de modul de
prescriptie, este indicat ca drepturile majore ale
asiguratilor sa fie bine definite:

1. accesibilitatea la medicamente
2. servicii farmaceutice calitative
3. participarea libera si activa a pacientului
la indeplinirea actului farmaceutic
Daca dreptul pacientului de a avea acces la
medicament impune:
– asigurarea unei piete continue si diversificate
– asigurarea unor costuri accesibile la medicamente
– posibilitatea de a beneficia de medicamente in
timp util
Si implica doar secundar farmacistul, in
functie de:
– posibilitatea de a influenta factorul decisiv
(autoritatea sanitara)
– puterea economica
– puterea de decizie.

Respectarea celui de-al doilea drept, servicii
farmaceutice calitative, depinde exclusiv
de farmacist, singurul specialist in eliberarea
medicamentului.

Pentru a respecta integral acest drept, farmacia,
ca institutie publica si juridica, implicata
in relatia contractuala cu Casa de Asigurari de
Sanatate, trebuie sa asigure servicii farmaceutice
de cel mai inalt nivel prin:

– prezenta personalului de inalta calificare, suficient
si disponibil pentru a asigura nu numai eliberarea
medicamentelor, dar in primul rand pentru
a asigura consilierea adecvata a pacientului si o
urmarire atenta a efectelor utilizarii acestora
– exercitarea profesiei in conditii corecte, nu
sub amenintarea targetului si a veniturilor personale,
nu pentru a asigura filtru pentru greselile
pres criptorilor si pretentiilor unor reprezentati
ai Caselor Judetene de Asigurari de Sanatate, nu
pentru a asigura la sfarsit de luna centralizarea
prescriptiilor din cabinet, in timp ce profesia este
practicata de nespecialisti
– angajarea unor farmacisti care trebuie sa militeze
pentru o prescriere rationala si pentru utilizarea
corespunzatoare a medicamentelor
Cel de-al treilea drept al asiguratului propus spre
dezbatere, participarea libera si activa a pacientului
la implinirea actului farmaceutic, impune:
– respectarea dreptului pacientului de a-si alege
liber atat furnizorul de servicii farmaceutice (fara
eliberarea din cabinet a medicamentului, fara
directionarea catre o anumita farmacie), cat si a
medicamentului, in functie de posibilitatile financiare
– respectarea pacientului de a nu fi discriminat,
prin care se intelege posibilitatea acestuia de a
avea acces continuu la medicament, indiferent de
localitate, stada, mediu urban sau rural
– asigurarea unui cadru adecvat pentru implinirea
cu succes a actului farmaceutic prin asigurarea
unui numar adecvat de unitatti farmaceutice
cu repartie uniforma in teritoriu.

In respectarea acestui drept al asiguratului,
rolul farmacistului este de multe ori obstuctionat
de Casele de Asigurari, de Ministerul Sanatatii,
cat si de medicii prescriptori, prin acorda rea
de repartitii preferentiale, prin acordarea de
autorizatii nejustificate pentru unele farmacii si,
respectiv, prin dirijarea pacientilor spre anumite
unitati farmaceutice.

Dupa ce am incercat sa definesc „ROLUL
FARMACISTULUI” in respectarea drepturilor
majore ale asiguratilor, voi incerca in continuare
sa subliniez rolul suplimentar care ne
revine in functie de tipul de prescriere, „Denumire
comerciala” vs. „DCI”.

Dupa cum se stie, schimbarea mai mult
decat frecventa a Ministrilor Sanatatii, dar si
a regimurilor politice determina schimbari in
modul de prescriere, fara a se verifica daca modificarea
este sau nu in beneficiul asiguratului, a
fondului de asigurari si, de ce nu, si in favoarea
furnizorului de servicii farmaceutice, de care depinde
foarte mult finalizarea actului medical.
Utilizarea prescrierii cu „DENUMIREA
COMUNA INTERNATIONALA” este o forma care face posibila comunicarea intre medicii
si farmacistii din lumea intreaga, o forma de
comunicare intre specialisti. Pe de alta parte insa,
denumirea comerciala, care de cele mai multe
ori nu are nicio legatura cu actiunea terapeutica,
pare sa implice mai degraba referinta la factorul
comercial (firma producatoare, distribuitor).

Dar, indiferent care este modul de prescriere,
dincolo deci de disputa privind relevanta uneia
sau a alteia dintre denumiri, Casa de Asigurari de
Sanatate are aceleasi costuri, pretul de referinta.
Daca la inceputul functionarii caselor de
sanatate, cand atat dotarea informatica a acestora,
cat si a farmaciilor nu era performanta,
prescriptia se facea pe baza denumirii comerciale,
odata cu perfectarea sistemului informatic s-a
trecut la prescrierea pe baza de DCI, avand, in
opinia mea, urmatoarele avantaje:

– da posibilitatea pacientului de a-si alege medicamentul
si in functie de venituri, realizandu-se
astfel conditiile unui acces la medicatie fara intrerupere
– da posibilitatea farmacistului de a-si consilia
pacientul si asupra raportului cost/beneficiu terapeutic
– da posibilitatea specialistului de a justifica costurile
mari in cazul medicamentelor originare,
cu studii de biodisponibilitate si conditionari
care reduc numarul de administrari, efectele secundare
si cresc eficienta
– da posibilitatea furnizorului de servicii farmaceutice
de a pune la dispozitia pacientului in
orice moment al zilei cel putin un medicament
cu DCI-ul prescris.

Dar factorii de decizie din domeniul
sanatatii, mereu preocupati „de binele pacientului”,
formula reluata de nenumarate ori, uzata
si golita de sens tocmai prin repetarea excesiva,
ascunzand de multe alte interese decat cele
enuntate in mod direct, si mereu alerti cand vine
vorba de a nu permite farmacistilor „sa isi bage
mana in buzunarul pacientilor”, modifica in
aprilie 2008 prevederile contractuale si normele
metodologice referitoare la eliberarea in sistem
compensat si gratuit si introduc obligativitatea
prescrierii pe baza de denumire comerciala, fara
a da posibilitatea farmacistului de a face inlocuiri
decat in situatia in care prescriptia era insotita
de mentiunea „bolnavul este de acord cu inlocuirea
medicamentelor de catre farmacist”,
mentiune care era facuta de catre medic dupa
ce era obligat, la randul sau, sa parcurga o serie
de etape. Astfel, numarul retetelor care erau
insotite de aceasta „mentiune” a fost ne glijabil
si multe au fost cazurile cand pacientul a fost
fie obligat sa depaseasca sumele alocate pentru
obtinerea medicamentelor, fie sa renunte la o
parte din medicatia necesara, farmacistul fiind
totodata in imposibilitatea de a-si exercita rolul
pana la capat.

Dupa instituirea acestor prevederi, interesul
autoritatilor sanitare in a urmari eficacitatea
noilor masuri, respectiv care sunt cheltuielile
pacientilor pe acest mod de prescriere, care
sunt beneficiile lor, a fost minim. Dar odata
cu schimbarea Ministrului Sanatatii se revine
din nou la sistemul de prescriere pe baza de
DCI (aprilie 2009) cu urmatoarea precizare in
Normele Metodologice: „Furnizorii de medicamente
elibereaza medicamentul care da pretul
de referinta in cadrul DCI, cu exceptia cazurilor
in care medicul prescrie medicamente pe denumire
comerciala”, fara a face precizarea clara cum
pot dovedi farmaciile ca au eliberat medicamentele
cu preturi mai mari la cererea pacientului, la
fel cum nici Casele de Asigurari de Sanatate nu
pot dovedi ca eliberararea medicamentelor mai
scumpe constituie un abuz din partea farmaciei.
Si astfel, la nivelul unor Case de Asigurari se fac
presiuni asupra farmacistilor pentru ca acestia
sa obtina, pe verso retetelor, consimtamantul
pacientilor, fara a avea insa curajul de a face
aceste solicitari in scris.

Ma simt obligata sa atrag atentia si asupra
faptului ca, deoarece medicamentul care
da pretul de referinta in cadrul DCI-ului se
schimba de multe ori, mai des decat permit
prevederile legale, farmaciile raman cu stocuri
de medicamente, constituite din dorinta de a
res pecta aceste prevederi, ca sunt situatii cand
un medicament care da pretul de referinta nici
nu a intrat in productie sau nu a fost importat,
pacientul vazandu-se totusi nevoit sa achite
diferenta fata de ceva inexistent, iar farmacistul
sa dea explicatii; exista totodata cazuri cand
medicamentul cu pretul cel mai mic, in urma
unei schimbari a listei, devine medicamentul cu
pretul cel mai mare etc.

Leave a reply