Homeopatia stimuleaza curiozitatea si determina adresabilitatea unui numar tot mai mare de oameni, aceasta datorandu-se si faptului ca medicina alopata a inceput sa aiba efecte secundare nedorite, precum si tot mai multe esecuri

Homeopatia stimuleaza curiozitatea si determina
adresabilitatea unui numar tot mai mare de oameni,
aceasta datorandu-se si faptului ca medicina
alopata a inceput sa aiba efecte secundare nedorite,
precum si tot mai multe esecuri

Din a doua jumatate a secolului XVIII
medicul german Samuel Hahnemann,
parintele homeopatiei, descopera experimental
ca unele substante, daca sunt administrate
unui om sanatos, produceau
aceleasi simptome pe care la omul bolnav
reuseau sa le vindece.

Hahnemann a ajuns treptat la aceste
concluzii si a fost precaut in a le face
publice, astfel ca de la prima substanta
experimentala si pana la publicarea cartii
sale „Organon al artei de a vindeca”, in
care se enunta bazele teoretice ale homeopatiei,
au trecut circa 20 de ani.

Drumul urmat de Hahnemann a fost cu
aproximatie urmatorul:

  • experimentand pe el insusi, pe familia
    sa si pe unii elevi numeroase substante
    prezente in natura, a descoperit ca acestea
    provocau anumite efecte, atat fizice cat
    si psihice
  • simptomele observate de el corespundeau,
    in ansamblul lor, celor intalnite
    la bolnavi
  • administrand, intr-o anumita forma
    de preparare, substanta ale carei efecte
    experimentale erau asemanatoare cu
    simptomele bolnavului, se obtinea vindecarea

De exemplu:

  • veninul de albine provoaca la o
    persoana sanatoasa o umflatura rosie care
    inteapa, ustura si se calma cu comprese
    reci
  • un bolnav de urticarie ca urmare
    a unei intoxicatii, prezinta o umflatura cu
    aceleasi caracteristici
  • veninul de albine, administrat bolnavului,
    il va vindeca de urticaria cu aceste
    caracteristici, oricare ar fi cauza ei

Descrierea efectelor fizice si psihice
obtinute prin administrarea substantelor
vege tale, animale si minerale experimentate
de Hahnemann a constituit „Prima materia
medi ca homeopatica”, o adevarata lista de
remedii (acesta este cuvantul care, in homeopatie,
se prefera celui de „medicament”) ce
corespund in acelasi timp unor tipuri psihologice,
fiecare cu o individualitate precisa,
chiar cu o personalitate proprie.

In homeopatie deci, boala ca entitate
de sine statatoare nu exista, dar exista bolnavul
ale carui simptome corespund, in
ansamblul lor, celor tipice remediilor descrise
in „materia medica”. In exemplul precedent,
urticaria nu este asadar o boala,
ci un simptom al lui Apis (veninul de albine)
daca printre caracteristicile cu care se
manifesta sunt prezente calmarea cu apa
rece si durerea intepatoare si usturatoare.

Daca insa in loc de durere prevaleaza, de
exemplu, pruritul si senzatia de furnicaturi,
remediul va fi Urtica urens (urzica).
Tot asa, o amigdalita in care durerea
se manifesta pe partea stanga, agravata
de bauturile calde, se va vindeca cu Lachesis,
in timp ce o amigdalita cu manifestari
opuse (agravata deci de bauturile reci si la
care durerea incepe pe dreapta) se va vindeca
cu Lycopodium.

In consecinta, „materia medica” este
baza terapiei homeopatice si instrumentul
principal al medicului, alaturi de capacitatea
lui de observatie.

Trebuie oricum tinut cont de faptul ca,
dupa ce a fost ales din aceasta prima parte
remediul care se potriveste cel mai bine cu
simptomele manifestate, trebuie neaparat
consultat textul corespunzator din „materia
medica”, pentru a verifica exactitatea propriei
alegeri in contextul mai amplu al individului.
In teorie, intrarile din cadrul „materia
medica” ar trebui sa cuprinda toate
tendintele patologice specifice pacientului.

In realitate, aceasta nu se intampla intotdeauna
si e suficient sa se poata regasi
simptomele mai importante sau cele care
caracterizeaza individul in acea faza
anume a bolii. Apoi, prescrierea remediului
se va putea schimba daca si simptomele
se vor modifica. In timp, se va invata sa
se observe cel mai bine toate simptomele
lui obisnuite.

Intre remediile indicate, va trebui ales
cel unic care se potriveste cazului nostru,
adica ale carui simptome coincid cu ale
noastre in cea mai mare masura.
Pentru a face aceasta, trebuie eliminate
imediat remediile in care nu ne
recunoastem deloc; dintre cele care
raman, alegerea se va face verificand
caracteristicile remediului in descrierea
oferita de materia medica.

Diluate pana la extreme, remediile
homeopatice sunt considerate in general
nedaunatoare si lipsite de efecte colaterale.
In realitate nu e asa. Chiar daca prin
dinamizare remediiile si-au pierdut efectele
colaterale si nedorite, raman totusi
substante cu proprietati medicinale in toata
regula.

Poate parea inedit faptul ca un medicament
poate provoca simptome, in loc
sa vindece pur si simplu, insa remediul homeopatic
este o „calitate energetica” si nu
o substanta blocanta si/sau inhibanta ca
toate medicamentele medicinei moderne.

Administrand Sulfur se provoaca „reactia”
subiectului, nu se blocheaza eczema
pruriginoasa de care este afectat; acesta
este motivul pentru care medicamentul
poate mari temporar numarul veziculelor,
poate face urina rau mirositoare, poate
provoca un episod diareic. In acest caz,
pacientul isi face griji, dar homeopatul stie
ca in curand pacientul se va simti mult mai
bine.

Constantin Hering a fost un chirurg german
insarcinat de catre Ordinul medicilor
din Germania sa discrediteze o data pentru
totdeauna homeopatia si sa il distruga
public pe Hahnemann. Constiincios si sever,
Hering s-a informat, a experimentat si
spre surpriza celor din Ordinului medicilor,
a aparat homeopatia si a invitat colegii sa
o studieze. I-a ilustrat legile si principiile
si a anuntat ca el insusi era din acel moment,
un homeopat. A fost demis din ordin,
a emigrat in SUA unde a fondat Hering
Institut si a scris „Materia Medica
Guiding Simptoms” in 10 volume, iar legea homeopatiei poarta numele
sau si nu pe cel al lui Hahnemann.
Remediile homeopate disponibile sunt
astfel dozate: 4CH, 5CH, 6CH, 7CH,
9CH, 12CH, 15CH, 30CH, 200CH, 1000CH, 10000CH, 50000CH,
100000CH, 500000CH, 1000000CH.
CH inseamna centezimala hahnemanniana
si indica faptul ca prepararea s-a
facut dupa metoda lui Hahnemann.
Numerele indica dinamizarile si cu cat
este mai mare numarul, cu atat este mai
mare numarul de dinamizari ale produsului
devenind mai energic, cu actiune mai
profunda si durabila.

Medicamentele pot fi sub forma lichida,
dizolvate in apa si/sau alcool sau solida,
folosindu-se ca baza lactoza impregnata cu
medicamentul sub forma de praf sau granule
de diverse dimensiuni sau comprimate.

Contrar unei conceptii larg raspandite,
tratamentele homeopate nu agraveaza
simptomele. Totusi, unii pacienti au impresia
ca boala de care sufera se acutizeaza. In
realitate, stimuland apararea imunitara si
rearmonizand activitatea celulara, remediul
homeopat duce la o bulversare pe care pacientul
o percepe adesea ca fiind o intensificare
a simptomelor sale. La o observare
atenta a simptomelor, se constata ca acestea
sunt diferite de cele ale bolii respective
in sine. In nici un caz administrarea tratamentului
nu trebuie intrerupta. In plus, este
posibil ca medicul homeopat sa prescrie o
dilutie mai ridicata. Daca din intamplare se
inghite un tub intreg nu se intampla nimic
deosebit, pentru ca in medicamentul homeopat
conteaza energia si nu cantitatea.
Nici un copil nu ar pati nimic.

Putina lume stie ca Hahnemann este
cel care a inventat termenul de „alopatie”
pentru a diferentia medicina vremurilor sale
de metoda terapeutica pe care tocmai o
punea la punct. De atunci, cele doua metode
sunt in tabere adverse.

Medicina oficiala este o medicina
alopata, ea utilizand antiinflamatorii, antibiotice,
antispastice, antidepresive etc.

Homeopatia foloseste „similarii” pentru
a stimula activitatea imunitara a organismului.
Boala sau maladia este o afectare
a armoniei organismului care se poate
manifesta acut (brutal) sau cronic (lent si/
sau indelungat). Pentru medicul homeopat
consultatia presupune cercetarea profunda
si minutioasa a motivelor acestor afectari si
a istoricului sau.

Medicul homeopat poate trata o multitudine
de pacienti bolnavi, inclusiv pe cei cu
boli genetice, precizand insa ca nu poate
face nimic pentru a remedia tulburarile
care au o origine strict genetica. In relatia
medic homeopat – boala, trebuie subliniat
rolul foarte important al tratarii afectiunii si
sa nu se confunde cu termenul de vindecare
a unei afectiuni. Aceasta relatie se
afla in centrul dezbaterilor care opun medicina
alopata celei homeopate.

Trebuie precizat ca remediile homeopate
trateaza, dar nu pot vindeca
afectiuni precum: cancer evolutiv, tuberculoza
bacilara, insuficienta renala cronica.

Putem considera ca remediile homeopate
contribuie la prevenirea maladiilor grave
dat fiind ca in cazul cancerului, de exemplu,
ajuta organismul sa functioneze intr-o
stare cat mai apropiata de cea de echilibru
ideal. Principala menire a medicului
homeopat este aceea de a proceda astfel
incat fiecare pacient sa poata trai fara
a fi afectat de boli grave prin reechilibrarea
apararii imunitare naturale a organismului.

Desfasurarea unei consultatii homeopate
are un caracter cu adevarat
deosebit, revolutionar, in contextul medical
actual. Aceasta se bazeaza pe caracterul
unitar al fiintei umane si este contrara
tendintei de fragmentare a actului medical
in diverse specializari. Fiinta umana este
privita in ansamblul sau – fizic, psihic, cultural
si istoric. Cel mai simplu este sa spunem
ca homeopatia este o medicina a persoanei,
ceea ce va permite ulterior individualizarea
tratamentului, adoptandu-l pe cel
care se potriveste cel mai bine fiecarui pacient
in parte, in functie de simptomele si
de istoricul sau.

Leave a reply