Noul ministru al Sanatatii, dr. Ion Bazac, a decis ca pentru a putea fi aplicata, aceasta lege trebuie modificata. Asadar, sa initiat un nou proiect de lege pentru modificarea legii in vigoare.
Noul ministru al Sanatatii, dr. Ion
Bazac, a decis ca pentru a putea fi aplicata,
aceasta lege trebuie modificata. Asadar, sa
initiat un nou proiect de lege pentru modificarea
legii in vigoare. Proiectul de modificare
a Legii Farmaciei a trecut din nou
la MS – respectiv Directia de Strategii si
Politica Medicamentului, obligatia de a inspecta
farmaciile nou infiintate si de emitere
a Autorizatiei de functionare a acestora. Si
acest proiect de lege a fost supus dezbaterii
publice si de data aceasta au fost luate in
discutie si propunerile CFR. Legea a fost
discutata in Comisia de Sanatate de la
Senat, unde de asemenea au fost consultati
si reprezentantii CFR si s-au adoptat o serie
de propuneri ale acestora.
Urmatoarea etapa presupune discutarea
acestei legi in Comisia de Sanatate
de la Camera Deputatilor si apoi votul in
plenul Parlamentului.
Nu cred ca mai exista alta lege care sa
fi parcurs un drum atat de lung si intortocheat
si asupra careia sa-si fi „aplecat”
privirea atatea persoane neavenite, care au
influentat de-a lungul acestor ani in mod
nefast activitatea sectorului farmaceutic
din Romania!
Printre cele mai importante prevederi
ale acestei legi, se remarca mentinerea criteriului
demografic la infiintarea farmaciilor
(infiintarea farmaciilor in mediul urban, in
functie de numarul de locuitori arondati
unei farmacii). Acest criteriu va ramane
in vigoare pana la 31.12.2010. Apoi farmaciile
se vor infiinta fara restrictii.
La dorinta expresa a M.S. s-au pastrat
exceptiile la infiintarea farmaciilor, respectiv
infiintarea acestora, in spatii comerciale
de mare suprafata, in gari si aerogari, fara a
se tine seama de criteriul demografic. Speram
ca de aceasta data farmacistii inspectori
din M.S. sa respecte cu strictete prevederile
legii si sa nu mai fie indulgenti, ca de
obicei, cu cei din afara profesiei.
S-a completat obiectul de activitate al
farmaciei cu o serie de activitati care vor
ajuta la sustinerea financiara a farmaciilor.
Dintre acestea amintim, testarea unor parametrii
biologici cu aparatura destinata utilizarii individuale de catre pacienti, precum
si administrarea de vaccinuri.
Un alt punct castigat, tot la propunerea
CFR, a fost externalizarea serviciilor
farmaceutice la farmaciile de spital,
atunci cand nu exista farmacist care sa
conduca activitatea farmaceutica. Este
de luat in seama si prevederea conform
careia, activitatea unei drogherii poate
fi condusa si de catre un farmacist, asa
cum este firesc, mai ales datorita faptului
ca, inca o perioada de timp, nu se mai
pot infiinta farmacii in mediul urban. O
prevedere importanta, care va ajuta mult
farmaciile, mai ales pe cele din mediul
rural, este eliberarea medicamentelor de
uz veterinar prin farmaciile comunitare,
farmacistul fiind singurul specialist in
domeniul medicamentului de orice fel.
Aceasta lege reglementeaza si infiintarea
si functionarea drogheriilor.
Nu am inteles de ce reprezentantii MS
nu au dorit sa introduca in lege si prevederi
referitoare la functionarea farmaciilor de
spital, activitatea acestora ramanand sa fie
in continuare reglementata prin ordin de ministru.
In ceea ce priveste rolul CFR, acesta
este semnificativ, mai ales in supravegherea
profesiei de farmacist. Astfel, farmacistii
care doresc infiintarea farmaciilor vor trebui
sa obtina de la CFR, pe langa Certificatul
de Membru al CFR, care reprezinta
Autorizatia de libera practica a acestora, si
Certificatul Profesional Curent, in care vor
fi trecute sanctiunile suferite de farmacistul
in cauza, in cazul in care acestea exista.
Fisele de post ale farmacistilor vor trebui
aprobate de catre CFR, iar programul de
functionare „nonstop ” al farmaciilor va fi de
asemenea, stabilit tot de catre CFR. Nu in ultimul
rand CFR, prin reprezentantii delegati,
va face controale in farmacii, in urma carora
va sesiza M.S. despre neregulile constatate. La
sesizarea CFR, M.S va trebui sa constate veridicitatea
celor semnalate si sa anunte CFR
despre masurile dispuse.
Aceasta a fost, pe scurt, „povestea”
Legii Farmaciei !
As fi dorit sa transpara din cele prezentate
mai sus, lupta pe care farmacistii au purtat-o timp de 19 ani cu autoritatile statului
si cu multi neprofesionisti pentru ca aceasta
lege sa fie in vigoare! Din nefericire, legea nu
satisface pretentiile unei profesii de elita, tocmai
datorita caracterului, in parte comercial al
activitatii farmaceutice, dar mai ales datorita
conditiilor nefericite impuse de UE ! Nu pot
decat sa-mi exprim dezamagirea pentru faptul
ca nu am avut alaturi multi dintre colegii
farmacisti de la conducerea Directiei Farmaceutice
din M.S., mai ales in perioadele in
care neprofesionistii nu se interesau de acest
sector si ar fi fost usor de initiat un proiect de
lege a farmaciei care sa puna in valoare acesta
profesie nobila.
Mai sper totusi ca, in viitorul mai apropiat
sau mai departat, se va modifica perceptia
falsa asupra acestei profesii considerata din
toate timpurile profesia „artei de a vindeca”,
si decidentii din Sanatate vor fi nevoiti sa
revina la ” Farmacia Etica”, in care farmacistul
este singurul specialist care poate sa
decida cum isi desfasoara activitatea. Mai
sper de asemenea, ca sa nu fie prea tarziu
atunci cand acestia vor realiza cat de
daunator a fost pentru Romania modelul
mercantil al farmaciei!
Leave a reply