Sarea de bucatarie, clorura de sodiu, reprezinta un produs folosit de om inca de la inceputurile istoriei.

Sarea de bucatarie, clorura de sodiu, reprezinta un
produs folosit de om inca de la inceputurile istoriei.

Utilizata pentru prelungirea duratei de
pastrare a produselor, a intrat incet dar sigur
in randul adjuvantilor alimentari a caror
prezenta ne face placere, ba mai mult, in
absenta ei ajungem sa refuzam de multe ori
mancarea. Gustul sarat este pentru multi un
„sinequanon” al alimentelor (cu exceptia deserturilor)
si acest lucru nu ar fi rau daca…
sarea nu s-ar fi transformat incet dar sigur
intr-un adversar redutabil al sanatatii omului
modern. Daca sarea a fost candva un bun
folosit ca moneda de schimb, astazi a devenit
un produs asociat bolilor si decesului.
Si aceasta pentru ca de cele mai multe ori
subestimam aportul de sare si uitam raul pe
care aceasta il poate face.

Dar sa nu anticipam. in primul rand,
sarea este esentiala vietii. De aceea, reglarea
nivelului de sodiu si clor in organism
este extrem de importanta si precisa.
Natriul (Na+) si clorul (Cl-) sunt principalii
ioni extracelulari, jucand roluri critice
in numeroase procese vitale cum ar
fi: mentinerea potentialelor membranare,
absorbtia si transportul nutrientilor (a aminoacizilor,
glucozei, apei, la nivel intestinal
si renal), mentinerea volemiei si a tensiunii
arteriale, prin intermediul sistemelor
renina-angiotensina-aldosteron si a hormonului
antidiuretic.

Deficientele de sodiu si clor sunt rare
si nu rezulta de regula prin aportul neadecvat, chiar si in cazul unor diete foarte
sarace in sare.

Hiponatremia, definita ca o concentratie
mai mica de 136mmol/l a sodiului,
apare in urma retentiei crescute de lichide
(hiponatremie de dilutie) sau prin pierderi
excesive. Hiponatremia de dilutie se
poate datora secretiei necorespunzatoare
a hormonului antidiuretic, asociata unor
afectiuni ale SNC sau administrarii unor
medicamente. Mai rar, aportul exagerat
de apa poate duce la hiponatremie de
dilutie. Pierderile crescute de clor si sodiu
se semnaleaza in starile cu vome si diaree
prelungite si importante, in conditii de
transpiratie abundenta, la folosirea anumitor
diuretice, sau in unele afectiuni renale.

Manifestarile includ cefalee, greata si vome,
crampe musculare, dezorientare, astenie
marcata si pierderea constientei. In cazuri
severe se semnaleaza edem cerebral,
convulsii si coma. Daca nu se instituie rapid
un tratament, deznodamantul poate fi fatal.
Un context care poate ridica problema
hiponatremiei este cel al practicarii sporturilor
de rezistenta indelungata (maraton).
Prezentam mai jos nivelurile adecvate
ale aportului de sodiu si sare (clorura de
sodiu), formulate in 2004 de Comisia
de Alimentatie si Nutritie a Institutului de
Medicina din Washington. Aceste niveluri
asigura inlocuirea pierderilor care apar
la persoanele ce efectueaza o activitate
moderata si sunt obtinute dintr-o dieta
suficienta in alti nutrienti esentiali.

Image

Necesarul de sare este, probabil, foarte
aproape de continutul natural din alimentele
neprocesate. Persoanele din tarile industrializate,
in schimb, consuma si 10g/
zi, din care aproximativ 75% provin din alimentele procesate. De remarcat ca locuitorii
triburilor amazoniene consuma mai putin de
1g/zi si nu fac hipertensiune arteriala nici
la varste avansate. Copiii din aceste triburi
nu manifesta, de la pubertate, o crestere
rapida a tensiunii arteriale, asa cum se
intampla in tarile occidentale. La extrema
cealalta se gasesc japonezii, care mananca
si 15g/zi. Desi Japonia este o natiune de
oameni foarte sanatosi, aici exista o rata
crescuta a hipertensiunii arteriale si cea mai
ridicata rata a accidentelor vasculare cerebrale
din toata lumea industrializata. In principiu,
adaugarea sarii in alimente nu este
necesara, iar folosirea pe scara larga a frigiderelor
si congelatoarelor a redus necesitatea
folosirii sale in scop conservant.

Daca observatii empirice ca cele de
mai sus, legand aportul de sodiu de hipertensiunea
arteriala, pot fi discutabile,
exista, in schimb, un numar foarte mare de
studii, efectuate pe decade intregi, care
fundamenteaza aceasta conexiune. Studiile
efectuate pe animale de experienta,
inclusiv pe cimpanzei, indica cresteri si
coborasuri succesive ale tensiunii in functie
de valorile sodiului administrat si sprijina indiscutabil
legatura cauza – efect intre sodiu
si HTA (hipertensiune arteriala).

Studiile epidemiologice la oameni au
sugerat aceeasi legatura. Cel mai riguros
studiu observational extins a fost INTERSALT,
care a inrolat 10.000 de oameni
din 32 de tari si el a reconfirmat corelatia
anterioara.

Numeroase studii clinice randomizate
au examinat efectul reducerii sarii
din alimentatie asupra scaderii tensiunii
arteriale la persoane non-hipertensive
sau hipertensive. S-au realizat si cateva
meta-analize pe aceasta tema. Estimarea
amplitudinii efectului a fost similara in
toate cazurile, desi numarul si tipurile studiilor
incluse in meta-analize au diferit in
mare masura. O meta-analiza Cochrane a
evaluat rezultatele reducerii minore a aportului
de sare, in cadrul a 20 de studii efectuate
pe persoane cu HTA si a 11 studii
efectuate pe persoane fara HTA. Reducerea
modesta a sarii (cu 1.71.8g/zi sodiu,
evaluata prin masurarea excretiei urinare
a sodiului in 24h) a determinat scaderea
tensiunii sistolice si diastolice cu aproximativ
5.1/2.7mmHg la cei cu HTA si cu
2.0/1.0mmHg, la cei fara HTA.

Alte doua studii de referinta au fost
TONE si TOHP-PhaseIand II. Acestea
au durat mai mult de 2 ani si reprezinta
adevarate referinte in ceea ce priveste
practica medicala si relevanta in sanatatea
publica.

TONE a aratat ca 1g de sodiu mai
putin pe zi conduce la un mai bun control al
HTA la adultii seniori aflati la inceputul studiului
sub medicatie hipotensoare. Al doilea
studiu a aratat ca aceasta reducere a sodiului
dietetic nu numai ca poate conduce
la o scadere a TA cu 1.2/1.6mmHg la
participantii supraponderali fara HTA, dar
poate avea drept consecinta si reducerea
aparitiei HTA in urmatorii 4 ani cu aproximativ
14%.

Desigur, reducerile tensiunii la pacientii
hipertensivi nu sunt spectaculoase, dar studiile
observationale si randomizate sugereaza
ca o scadere a tensiunii diastolice
cu 2mmHg are drept consecinte o reducere
a riscului de HTA cu 17%, a riscului de infarct
miocardic, cu 5% si a riscului de accident
vascular cerebral, cu 15%, ceea ce
reprezinta beneficii semnificative din punct
de vedere al impactului populational.

Raspunsul la reducerea sarii din alimentatie
pe termen scurt poate fi extrem de
diferit, el avand aspectul unei distributii normale.
Pana in prezent, cla sificarea indivizilor
in „sensibili la sare” si „rezistenti la sare”
nu a fost foarte precisa si nu a prezentat nici
o acuratete si nici o reproductibilitate buna
in timp. Cu toate acestea, se stie ca anumite
subgrupe populationale raspund mai bine
la reducerea aportului de sare. Este vorba
de hipertensivi, seniori si afroamericani.
De asemenea, un studiu foarte recent efectuat
in China a aratat ca persoanele cu sindrom
metabolic sunt mai „sensibile” la sare
decat cele fara acest sindrom, confirmandu-
se astfel date similare obtinute anterior
in Japonia si Venezuela. Probabil ca stu –
diile genetice vor explica mai bine aceasta
variabilitate. In prezent se studiaza polimorfismul
legat de acele gene care codifica
elementele sistemului renina-angiotensina-aldosteron.

Sensibilitatea la sare se leaga
si de factorii de mediu, ca si de reducerea
greutatii corporale si de calitatea dietei.
Influenta dietei a fost cel mai bine evaluata
in studiile multicentrice randomizate DASH
(Dietary Approachesto Stop Hypertension).
Acestea au aratat ca o dieta bazata pe
produse lactate degresate, carne de peste
si pasare, nuci, fructe, legume si cereale integrale,
conduce la o scadere substantiala
a tensiunii arteriale la hipertensivi si normotensivi.
Dietele DASH sunt bogate in potasiu
si calciu, cu putin mai bogate in proteine,
dar mult mai sarace in grasimi totale,
grasimi saturate si colesterol, in comparatie
cu dietele obisnuite din tarile dezvoltate.
Nivelul aportului de sodiu s-a pastrat constant
pe parcursul studiilor, pentru a se evalua
mai bine efectul celorlalte elemente din
dieta.

Leave a reply