Structuri organizatorice in sistemul farmaceutic romanesc

Cand vorbim de sistemul farmaceutic romanesc, bineinteles ca ne gandim cu totii la eficienta acestuia, la costurile pe care le presupune asigurarea cu medicamente a populatiei si, nu in ultimul rand, la beneficiarul pentru care este organizat acest sistem: pacientul.

Cand vorbim de sistemul farmaceutic romanesc, bineinteles ca ne gandim cu totii la eficienta acestuia, la costurile pe care le presupune asigurarea cu medicamente a populatiei si, nu in ultimul rand, la beneficiarul pentru care este organizat acest sistem: pacientul.

Una dintre zonele sensibile din sistemul
farmaceutic este mecanismul de stabilire a
preturilor. Si asta pentru ca eficienta sistemului
farmaceutic va fi intotdeauna legata
de costurile sistemului, iar cea mai simpla
metoda de scadere a costurilor pare sa fi
fost, cel putin pana acum, din perspectivele
decidentilor, reducerea preturilor medicamentelor.

Desigur ca intreaga Europa se afla intr-o continua cautare a unor solutii de eficientizare
a costurilor in sistemul farmaceutic
si asta pentru ca este foarte greu sa
gasesti o solutie intre un buget limitat si nevoile
si asteptarile crescande ale populatiei
privind serviciile farmaceutice.
In acest proces de incercare a eficientizarii
costurilor si de crestere a standardelor
de calitate in sistemul farmaceutic,
vorbim de doua categorii de structuri:
autoritatile publice care stabilesc standardele
de calitate in domeniu si administreaza
fondurile disponibile, pe de o parte, si, pe
de alta parte, cei care fac posibil ca pacientii
sa beneficieze de aceste servicii cat mai usor
si la standarde din ce in ce mai ridicate:
producatorii de medicamente, distribuitorii
si farmaciile.

Fiecare dintre acesti actori are rolul
sau in acest sistem. Dintre cele trei structuri
publice principale cu atributii in acest
domeniu (Ministerul Sanatatii, Agentia
Nationala a Medicamentului si Casa Nationala
de Asigurari de Sanatate), ma voi
opri doar asupra Ministerului Sanatatii si
Casei Nationale de Asigurari de Sanatate,
structuri cu atributii directe in stabilirea
preturilor medicamentelor, precum si
asupra farmaciei, ca veriga finala in lantul
farmaceutic, care are contactul direct cu pacientul.

Experientele ultimilor ani au aratat
ca cele mai multe incercari de eficientizare
a costurilor au constat in taierea preturilor
medicamentelor, prin diminuarea constanta
a adaosului comercial al farmaciei, metoda
cea mai simpla pentru autoritatile publice si
cu efecte imediate. Poate cel mai daunator
lucru a fost ca aceasta scadere constanta a
adaosului farmaciei nu s-a facut printr-o
metodologie clara, coerenta si sustenabila,
ci prin mecanisme paralele, care au facut
ca adaosurile comerciale stabilite prin metodologia
de calcul a preturilor sa ramana
pur teoretice, ele aplicandu-se doar la o parte
nesemnificativa din portofoliul de medicamente.

Unul dintre mecanismele paralele a constat
in stabilirea unor preturi de decontare la
un nivel mult sub ceea ce putea sa sustina
orice farmacie (un adaos comercial ridicol
de 1,5%), implementat peste noapte, care a
adus pierderi uriase pentru toti furnizorii de
servicii farmaceutice. Nimeni nu contesta
dreptul Ministerului Sanatatii de a stabili
aceste preturi, insa este total contestabil
modul in care acest lucru s-a facut, fara nici
o consultare sau analiza prealabila. Speram
ca efectele acestei masuri, concre tizate in
lipsa din farmacii a unor medicamente de
baza, sa fie luate in calcul pe viitor, atunci
cand se vor decide masuri similare.
Un alt mecanism implementat in ultimii
ani este negocirea adaosului comercial
al farmaciei pentru medicamentele aferente unor boli cronice, negociere
care se face intre farmacii si casele judetene
de asigurari de sanatate. Acest mecanism
a fost contestat continuu, atat datorita modului
in care este reglementat, care permite
abuzuri din partea caselor judetene la adresa
farmaciilor, cat si datorita efectelor financiare
nesustenabile pentru farmacie.

Acest mecanism este insuficient reglementat
la nivel national si, prin urmare, a
lasat loc de interpretari si implementari proprii
ale reprezentantilor caselor judetene de
asigurari de sanatate, modul de desfasurare a
negocierilor facandu-se dupa reguli care nu
sunt supuse nici unei legislatii in domeniu
si acest fapt a condus in unele cazuri la abuzuri
la adresa unor farmacii. In acest proces
este impropriu sa vorbim despre negociere,
pentru ca niciodata farmaciile nu s-au
aflat pe aceeasi pozitie cu casele de asigurari
de sanatate, procesul fiind unul in care
unul dintre actori decide, iar celalalt trebuie
sa accepte. Singura optiune alternativa
a farmaciilor este una neviabila: sa nu elibereze
aceste medicamente, ceea ce ar afecta
si mai mult sustenabilitatea financiara a
farmaciei. Despre efectele financiare ale
acestei masuri este derizoriu sa mai vorbim.

Cu adaosuri comerciale de 0% si 1%
este imposibil sa asiguri servicii farmaceutice
pacientilor. Daca la inceput am crezut
ca aceasta masura este una provizorie si
aplicabila unui numar restrans de medicamente,
am constatat in timp ca nu a fost nici
pe departe una provizorie si ca, dimpotriva,
s-a extins asupra unui numar din ce in ce
mai mare de medicamente.

Efectul acestor masuri a fost la prima
vedere unul benefic pentru sistem: scaderea
preturilor medicamentelor. In timp insa, s-a
dovedit ca nu aceasta este solutia pentru
eficientizarea costurilor. Riscul este ca, din
dorinta excesiva de a avea preturi cat mai
mici, pacientii sa ramana fara medicamente,
situatie cu care ne-am confruntat cu totii pe
parcursul anului trecut. Iar aceasta situatie
nu este de dorit pentru nimeni.
In tot acest proces, masuri care ar fi dus
cu siguranta la o eficientizare sustenabila
pe termen lung a sistemului farmaceutic,
au fost ignorate complet. Mai mult, au
fost implementate masuri care sunt contrare
obiectivului declarat cel al eficientizarii
sistemului. Intr-o perioada in care majoritatea
tarilor din Uniunea Europeana au
ajuns la concluzia ca incurajarea substitutiei
generice este o masura eficienta pe termen
lung si in acelasi timp sustenabila
pentru toti actorii implicati, autoritatile
romane au luat o decizie surprinzatoare
pentru toata lumea si total impotriva
curentului: revenirea la prescriptia pe denumire
comerciala a medicamentelor. De
mentionat ca in Romania prescriptia pe
Denumire Comuna Internationala era singura
masura de incurajare a subtitutiei generice.
In alte tari functioneaza o serie de
alte mecanisme in acest sens: impunerea de
bugete de prescriptie, stimularea pecuniara
a prescriptiei de medicamente generice,
existenta unor ghiduri de prescriptie, grile
regresive de adaosuri comerciale, prescriptia
pe DCI, introducerea unei co-plati mai mici
in cazul medicamentelor generice. Aceste
masuri sunt aplicate in diverse combinatii,
astfel incat sa se atinga obiectivul final:
eficientizarea costurilor prin asigurarea
medicatiei pentru cat mai multi pacienti.

In aceste conditii, cand nici macar
grilele de adaosuri comerciale nu mai erau
regresive, s-a introdus prescriptia pe denumire
comerciala, fara nici o alta masura de
control a prescriptiei medicilor. Asa cum
era de asteptat, efectele s-au vazut imediat
si, din pacate, impactul negativ major a fost
asupra pacientilor, care s-au vazut nevoiti
sa plateasca mai mult pentru contributia
personala la medicamente. Acest lucru este
evidentiat si in raportul elaborat in 2008
de Comisia Prezidentiala pentru analiza
si elaborarea politicilor din domeniul
sanatatii publice din Romania intitulat:
„UN SISTEM SANITAR CENTRAT
PE NEVOILE CETATEANULUI”. Impactul
acestei masuri se pare ca a fost inteles
de decidentii actuali, care si-au declarat
intentia de a reveni la starea de normalitate,
as spune, pentru capacitatea financiara atat
a bugetului public cat si a pacientilor.

Cel putin pana acum, este foarte greu
de spus daca s-a incercat o eficientizare a
sistemului in sine, prin implementarea unor
masuri pe termen lung, care sa asigure predictibilitate
acestui sistem. Toate masurile
au fost o incercare permanenta de cautare a
unor solutii pe termen scurt, care sa asigure
o rezolvare a problemelor stringente cu care
s-a confruntat sistemul. Iar acest lucru s-a
vazut in nenumarate disfunctionalitati care
s-au rasfrant, in final, asupra pacientilor
prin lipsa medicamentelor de care acestia
au nevoie.