Utilizari non-nutritionale ale mierii de albine

Mierea este un produs natural, utilizat de-a lungul timpului ca aliment,
ca agent profilactic si curativ sau ca produs conservant

Mierea este un produs natural, utilizat de-a lungul timpului ca aliment,
ca agent profilactic si curativ sau ca produs conservant

Mierea ca indulcitor sau ca dezinfectant
si cicatrizant aplicat pe leziuni (plagi,
abcese, tumori etc) a fost folosita inca din
vremea sumerienilor, fiind mentionata,
printre altele, in Vede, in papirusuri egiptene,
in Talmud, in Noul Testament si in
Coran. In Egiptul antic, produsul era folosit
atat ca aliment, cat si pentru tratamentul
local al leziunilor si pentru conservarea
mumiilor. Hipocrate insusi recomanda folosirea
mierii. Dintre multiplele utilizari
terapeutice ale mierii, cea mai studiata si
aplicata a fost capacitatea antimicrobiana
si cicatrizanta a acesteia.

Inca din 1919,
Sacket observa cresterea activitatii antibacteriene
in mierea diluata. Soldatii rusi, in
Primul Razboi Mondial, foloseau mierea
pentru profilaxia infectiei ranilor si pentru
accelerarea cicatrizarii lor. Si germanii foloseau
mierea si uleiul de cod pentru ulceratii,
arsuri, fistule. Intr-o sinteza a lui P. Molan
din 1992, se arata ca in 1937, Dold si colab.
au inceput un studiu intens al activitatii
antimicrobiene a mierii, masurata prin intermediul
unui indicator numit „inhibina”.

In 1963, White si colab. au definit inhibina
ca fiind peroxidul de oxigen format in miere
de sistemul glucozo-oxidazei. In anii 30 ai
sec XX au aparut numeroase articole medicale
referitoare la actiunea dezinfectanta
a mierii aplicata pe plagi. Odata cu introducerea
antibioticelor, insa, atentia oamenilor
obisnuiti si a medicilor a fost deviata
catre acestea. Studiile anilor a30 – a50, care
au confirmat actiunile cicatrizante ale mierii,
au condus insa la elaborarea de procedee
terapeutice aplicabile si astazi. Mult mai recent,
in ultimele doua decade, interesul cu
privire la calitatile antimicrobiene si cicatrizante
ale mierii a revenit, motivat de confruntarea
tot mai frecventa cu linii microbiene
polirezistente fata de antibiotice, cu
numeroasele efecte adverse ale utilizarii antibioticelor
si cu o orientare din ce in ce mai
accentuata catre utilizarea produselor naturale
in medicina. Studii din diferite zone
ale lumii au reconfirmat eficacitatea mierii
in tratamentul ranilor, arsurilor si leziunilor
infectate. Studiile au comparat eficacitatea
aplicarii mierii, cu a altor tratamente locale,
au urmarit microorgansmele cele mai
sensibile, mecansimele de actiune ale mierii
si identificarea celor mai eficiente tipuri
de miere. In raport cu alte solutii hiperosmolare,
mierea s-a dovedit activa fata de
peste 60 de specii bacteriene aerobe si anaerobe,
gram pozitive sau negative, fata de
fungi si dermatofiti. Pentru producerea mierii,
albinele utilizeaza o mare varietate de
plante, in consecinta, profilul nutritional si
compozitional al acesteia va varia de asemenea.

Variatiile de compozitie ale mierii pot
influenta, alaturi de valoarea nutritionala,
valoarea unui anumit tip de miere in ceea
ce priveste utilizarea sa profilactica si
terapeutica. In ansamblu, mierea este o
solutie concentrata de fructoza (38%) si
glucoza (31%), alaturi de care se pot identifica
alte zaharuri, mici cantitati de proteine
(inclusiv enzime), minerale si vitamine,
acizi organici. In ultimii ani, mierea este
considerata a fi si o sursa de antioxidanti
enzimatici si neenzimatici: catalaza, acid
ascorbic, flavonoizi (indeosebi piocembrina)
si alcaloizi. Profilul flavonoizilor depide de
sursa florala a nectarului, la fel si nivelul de
acid ascorbic.

CARACTERISTICI

Mierea poseda anumite caracteristici
care contribuie la actiunea sa antimicrobiana.
Oxidarea enzimatica a glucozei si anumite
proprietati fizice reprezinta factorii esentiali.

Proprietatile fizice cu potential antiseptic se refera la: presiunea osmotica
ridicata si continutul hidric scazut, pH-ul
scazut/mediul acid, continutul redus de proteine,
raportul C/N ridicat, potentialul redox
scazut datorat continutului ridicat de
zaharuri reducatoare, o vascozitate care
limiteaza dizolvarea oxigenului .

In plus, mierea contine, asa cum am
amintit anterior, si antioxidanti. Aceste ultime
substante par a fi responsabile in mare
masura de activitatea antimicrobiana a anumitor
tipuri de miere, cum este mierea Manuka
din Noua Zeelanda, miere produsa local
din specii de Leptospermum.

Un cercetator de talie mondiala care s-a
ocupat indeaproape de factorii antimicrobieni
din miere si de utilizarea lor practica
este dr. Peter Molan de la Waikito, din
Hamilton, Noua Zeelanda. El descrie glucozo-oxidaza ca fiind una din enzimele secretate
de albine in procesul formarii mierii si
care converteste glucoza, in prezenta apei
si a oxigenului, in acid gluconic si pe roxid.

Aciditatea consecutiva si peroxidul conserva
si sterilizeaza mierea in timpul procesului
de maturatie. In mierea matura, activitatea
enzimei si nivelul de peroxid sunt reduse,
deoarece ionii metalici catalizatori si acidul
ascorbic descompun rapid peroxidul in apa
si oxigen, in timp ce pH-ul redus inactiveaza
enzima. In ciuda acestor aspecte, diluarea
mierii conduce la potentarea activitatii enzimei
de 2.500 – 50.000 ori si la formarea
treptata a peroxidului antiseptic. Astfel se
evita iritarea sau lezarea tesuturilor de catre
peroxid, in conditiile aplicarii mierii pe piele
sau mucoase lezate. Puterea peroxidanta a
mierii este influentata si de diferiti factori de
mediu. Prezenta ionilor metalici, a acidului
ascorbic si a catalazei din nectar pot distruge
peroxidul. Caldura si lumina distrug glucozo-oxidaza, de aceea puterea antiseptica a
mierii expuse la temperaturi ridicate sau la
lumina se reduce semnificativ .

Procedeul clasic de determinare a
activitatii antimicrobiene a mierii este de
evaluare a „numarului de inhibina”, definit
ca gradul de dilutie (realizat prin metoda
dilutiilor succesive) la care mierea mai
are inca putere antimicrobiana. Activitatea
antimicrobiana este cuantificata de
concentratia minima inhibitorie (CMI),
concentratia minima necesara pentru a determina
inhibitia cresterii germenilor.

Capacitatea antimicrobiana a mierii
variaza in limite largi si componentele
care au un rol central sunt si ele diferite, in
functie de tipul de miere. Astfel, un studiu
in vitro a comparat actiunea antibacteriana a
mierii poliflore cu cea a mierii manuka (din
jelly bush), asupra speciilor de stafilococi aurii
coagulazo-pozitivi din plagile infectate.

Ambele tipuri de miere au fost eficiente, dar
au actionat in mod diferit: mierea poliflora ,
prin generarea superioara de peroxid, mierea
manuka, prin activitatea antibacteriana nonperoxidica
(datorata, dupa cum s-a dovedit
in ultimii ani, unei substante numite metilglioxal).
Intr-un studiu recent efectuat in Canada,
tara in care tipurile de miere sunt similare
cu cele romanesti, s-a ajuns la concluzia
ca peroxidul reprezinta un biomarker
al puterii antimicrobiene a mierii locale
(in contrast, de exemplu, cu mierea manuka
din Noua Zeelanda, unde actiunea
antimicrobiana este data de factori non-peroxidici).

Dilutiile la care tipurile de miere
au avut actiune antimicrobiana in diverse
studii au fost destul de ridicate (3-4% v/v,
chiar si 2-3%v/v).

AFECTIUNI COMBATUTE

In acest cadru, principalele circumstante
in care se poate utiliza eficient mierea si asupra
carora s-au concentrat cercetari recente
au fost urmatoarele:

1. ulcerul gastric (Helicobacter pylori
este sensibil la actiunea mierii cu o putere
antimicrobiana datorata peroxidului (concentratie
20%)
2. diareile de etiologie microbiana
– utilizarea mierii in aceste afectiuni este
intalnita inca din Roma Antica-mierea
poliflora, cu putere mare peroxidica, are
actiune bacteriostatica la o concentratie de 4
– 8% (v/v) si bactericida la 5 – 10% (v/v) fata
de bacteriile care pot afecta tubul digestiv.
3. candidozele si dermatomicozele
(eficacitate fata de fungi la concentratii mai
mari decat in cazul bacteriilor)
4. afectiunile oculare: blefarita, conjunctivita
catarala, keratita, leziuni traumatice,
fizice sau chimice ale ochiului
5. patologia glandei mamare, la taurine
(mastite)
6. conservarea alimentelor si salubrizarea
acestora prin distrugerea microorganismelor
patogene sau de alterare. Mierea
apare ca o optiune valabila in pastrarea
salubritatii alimentelor si in marirea duratei
lor de valabilitate. Mierea a inhibat dezvoltarea bacteriilor pe carnea de curcan
procesata, pastrata la frigider, a distrus sau
inhibat dezvoltarea bacteriilor atunci cand a
fost folosita ca aditiv in procesarea fructelor
de mare si a pestelui, a intarziat rancezirea
unor preparate cu carne refrigerate.
7. Leziuni la om si animal: in mod empiric,
mierea a fost folosita in tratamentul
local al plagilor din cele mai vechi timpuri.
Intr-o varietate enorma de leziuni,
mierea a dat de fiecare data rezultate excelente.

Leziunile cutanate sunt afectiunile
in care utilizarea mierii a fost confirmata
de cele mai multe studii efectuate pana in
prezent, aceasta fiind eficienta chiar si in cazul
plagilor infectate cu MRSA (stafilococ
meticilino-rezistent) sau impotriva VRA
(enterococ rezistent la vancomicina) sau a
Acinetobacter baumarii. O meta-analiza a
datelor din literatura confirma efectele pozitive
ale aplicarii mierii pe rani. Sunt publicate
17 studii randomizate, cuprinzand
1965 de participanti, la care se adauga 5 studii
clinice de alte tipuri, cuprinzand 97 de
participanti. Mai mult, exista si 16 studii
efectuate pe 533 de leziuni la animale (care
exclud efectul placebo). Peste 270 de tipuri
de leziuni cronice au fost tratate cu miere, in
toate situatiile mierea avand un efect pozitiv
(cu exceptia a 14 cazuri) . Peroxidul generat
in miere este elementul de baza, el eliberandu-se treptat in mediul umed al plagilor,
avand o actiune antiseptica, stimuland proliferarea
celulelor din marginile sanatoase
si avand un efect similar insulinei asupra
celulelor (deci pro-cicatrizant). Peroxidul
favorizeaza neoformatia de capilare, un
prim pas al regenerarii tisulare. Este utilizat
ca mesager intre diferite tipuri de celule active
in raspunsul imun la infectii si activeaza
proteazele in tesuturile implicate in cicatrizare.

In plus, mierea are si actiune antiinflamatorie
datorita stimularii producerii
de catre monocite a citokinelor (alfaTNF,
IL 1 beta, IL 6) intensitatea actiunii variind
in functie de originea mierii. Leziunile
cutanate sunt influentate pozitiv de miere
si prin pH-ul acid al acesteia, prin aportul
nutritiv oferit tesuturilor si elementelor figurate
sanguine (glucoza, aminoacizi, vitamine,
minerale), prin actiunea protectoare
mecanica si dezodorizanta. Din multitudinea
de leziuni care s-a dovedit sensibila
la actiunea mierii, amintim succint: abcesele,
amputatiile, ulcerele de decubit, arsurile,
ulcerele cervicale, mal perforant plantar
si alte leziuni pe fond diabetic, fistulele, ulcerele
piciorului in lepra, plagi infectate postrauamtice
la om si animal, plagi infectate
mari, inclusiv pe teren imunodeficitar (ex.
copii aflati in tratament chimioterapic pentru
diferite neoplazii, prematuri), ulcere maligne,
ulcere varicoase, leziuni chirurgicale,
ulcere tropicale, leziuni de perete abdominal
si perineu. La ora actuala, exista deja
pe plan mondial produse standardizate din
miere folosite in tratamentul leziunilor (pe
baza de „active manuka honey” – in Noua
Zeelanda, in SUA, in Canada), iar in Europa
se utilizeaza, deocamdata nesistematizat,
tot produse din miere manuka importate.
Cele mai recente rezultate au fost raportate
la copiii internati la sectia de oncologie
a Spitalului Universitar din Bonn, unde
mierea a produs rezultate excelente, atunci
cand a fost aplicata pe plagi infectate, fara
tendinta de cicatrizare.

In Romania, mierea este un produs traditional,
specific, cresterea albinelor fiind o
ocupatie straveche, continuata si in ultimele
secole. Mai mult, mierea romaneasca, de foarte buna calitate, este utilizata in tara si
este exportata, mierea si apicultorii romani
fiind apreciati pe plan european si mondial.

In afara de utilizarea mierii ca aliment, este
momentul evaluarii varietatilor locale din
perspectiva utilizarii ca lor ca agenti terapeutici
si conservanti. In acest moment medicina
se orienteaza catre reevaluarea tratamentelor
cu produse naturale, urmarind o mai buna
cunatificare a efectelor acestora si o standardizare
a formulelor terapeutice oferite spre folosire.
Se constata chiar, o reala „chemofobie”,
o aversiune fata de substantele de sinteza.

Avantajele mierii din acest punct de vedere
sunt numeroase: este un produs local
de traditie si de calitate excelenta, actiunile
sale curative sunt verificate, nu rezulta din
sinteze industriale, iar pacientii dovedesc
incredere in utilizarea mierii. Fara a avea
pretentia de a inlocui produsele farmaceutice
cu eficienta dovedita antiseptica, preparatele
din miere sunt totusi optiuni demne
de a fi luate in consideratie.