Ministrul Sanatatii, Ion Bazac a agreat impreuna cu managerii principalelor spitale de urgenta din tara forma finala a solutiilor propuse de Ministerului Sanatatii pentru rezolvarea disfunctionalitatile dintre unitatile de primiri urgente si sectiile de spital.
In urma acestei intalniri au fost stabilite urmatoarele 4 masuri.
1. In ceea ce priveste internarea obligatorie s-a stabilit:
– internarea este obligatorie pentru pacienti in stare critica.
– daca starea pacientului necesita abordare pluridisciplinara si niciunul dintre medici nu doreste internarea in sectia respectiva, medicul de garda UPU decide internarea obligatorie.
– in lipsa unor locuri libere in sectia de profil in care se considera necesara internarea, pacientul se interneaza intr-o sectie inrudita pana la eliberarea unui loc.
– in situatii exceptionale, pacientul poate fi internat cu acordul medicului-sef UPU si a conducerii spitalului.
– politraumatizatii se interneaza obligatoriu, in primele 24 h, in sectiile de chirurgie generala, sau prin acestea, la ATI.
2. S-a hotarat crearea “ salonului de observatie” cu un numar minim de paturi tampon, pentru maxim 24 de ore, urmand ca o comisie sa decida ulterior necesitatea internarii.
3. Alocarea de minim 5% din numarul de paturi ale spitalului la intrarea in garda, pentru necesitatile UPU
– responsabilitatea raportarii locurilor libere pana la ora 12 apartine medicului sef de sectie
– cresterea numarului de ventilatoare pentru pacientii in stare critica in sectiile ATI de la spitalele de urgenta
4. La Bucuresti se va infiinta, in 60 de zile, un dispecerat unic pentru locurile libere din spitalele de urgenta. Masurile vor intra in vigoare printr-un Ordin al Ministrului Sanatatii
Leave a reply
Leave a reply