Ministrul Sanatatii, Ion Bazac a prezentat distribuitorilor de medicamente, astazi, 27 august a.c., solutiile identificate pentru deblocarea situatiei financiare din sistemul sanitar. Bazac a spus ca se afla în discutii avansate cu reprezentantii Ministerului de Finante pentru obtinerea unor importante credite de angajament care sa dea posibilitatea efectuarii de plati în 2010 pentru cheltuielile înregistrate în ultimul trimestru al anului 2009. Astefel, se va evita cresterea deficitului bugetar negociat cu Fondul Monetar International si se va reusi fluidizarea platilor în sistem. Potrivit comunicatului de presa al MS, în acest fel se va  garanta  asigurarea asistentei medicale primare, dar si închiderea unor datorii ale spitalelor catre furnizori. M.S. are în vedere si implementarea unui mecanism financiar, de factoring,  prin care farmaciile sa aiba posibilitatea de a cesiona facturile catre distribuitori, iar acestia, la rândul lor, sa le poata sconta în sistemul bancar. Masura are ca scop deblocarea platilor în sistem, asigurarea de cash-flow necesar derularii activitatilor din companii în aceasta perioada, dar si asigurarea rulajului acestora. Saptamâna viitoare, reprezentantii Ministerului Sanatatii și cei ai Ministerului de Finante se vor întâlni cu distribuitorii, producatorii, farmacisii si cu bancile care vor fi acceptate în sistemul de factoring institutional, pentru a pune la punct mecanismul de plata a facturilor restante. Daca se vor pune la punct toate detaliile acestui sistem, MS va pregati o hotarâre de guvern care va asigura cadrul legal pentru implementarea acestuia în sistemul sanitar. MS are în vedere si decalarea platii facturilor catre furnizori la 120 de zile, în cazul  farmaciilor, si la 90 de zile în cel al programelor nationale. Se vor asigura, astfel, fondurile necesare în special pentru medicina primara si pentru funcționarea programelor nationale.

Leave a reply